Update articol:

Cîţu: Suntem pregătiţi; putem să ajungem la 150.000 de vaccinări pe zi, doar să avem dozele

Florin Citu Sursa foto: Facebook

Premierul Florin Cîţu a declarat că autorităţile sunt pregătite să asigure în lunile următoare vaccinarea anti-COVID a 150.000 de persoane pe zi, reiterând faptul că ţinta fermă a Guvernului este aceea ca în luna septembrie să existe 10,4 milioane de români imunizaţi.

“Am spus că merge bine campania de vaccinare, dar astăzi avem o confirmare şi de la nivel internaţional. Bloomberg a prezentat nişte date care arată că România este pe locul 18 la nivel global şi pe locul 6 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte această campanie de vaccinare. Sunt mai multe statistici. Aşa cum am spus, pe mine mă interesează foarte mult cum primim dozele, să accelerăm ritmul. Am ajuns treptat de la o medie de 13.000, au fost astăzi 34.000 de vaccinuri făcute, mergem spre 50.000. Noi am spus că putem să ajungem la 150.000 de vaccinuri făcute pe zi, doar să avem dozele”, a declarat Florin Cîţu, marţi, într-un interviu la Europa FM, potrivit Agerpres.

El a precizat că, potrivit celor mai recente date primite la Guvern, România ar urma să primească până la finalul lunii martie “2,4 milioane de doze de la Pfizer, plus 430.000 de doze de la Moderna, deci ar fi cam 2,8 milioane”.

“Şi asta înseamnă nu că sunt 2,8 milioane de persoane, pentru că trebuie să luăm în calcul şi rapelul, dar va fi un număr important de persoane, aproape 2 milioane şi ceva de persoane, aproape 2 milioane vor fi vaccinate. Ţinta pe care am anunţat-o şi de care mă ţin, şi este o ţintă fermă, în septembrie – 10,4 milioane persoane vaccinate cu cele două doze, şi rapelul şi vaccinul iniţial. Şi pentru a avea această ţintă atinsă am cumpărat încă 8 milioane de doze”, a afirmat Cîţu.

El a adăugat că, în plus, în funcţie de aprobarea de la Uniunea Europeană, din semestrul II ar urma să fie disponibil şi vaccinul produs de Astra Zeneca.

Şeful Executivului a subliniat că aprovizionarea cu doze de vaccin şi organizarea procesului de imunizare sunt “legate”.

“Cum primim mai multe doze, avem şi capacitatea de vaccinare, deci nu văd aici o problemă. (…) Noi am pregătit campania de vaccinare încă de anul trecut, guvernul precedent, am pregătit campania de vaccinare să ajungem la 150.000 de vaccinări pe zi, deci, suntem pregătiţi, avem luat în calcul şi personal şi tot pentru 150.000 de vaccinări pe zi. (…) Deci, clar vom avea personalul, pentru că aşa am construit această campanie. (…) Vom folosi toate resursele şi această campanie este construită pe ambele, şi mediul privat şi mediul public”, a declarat Cîţu.

BVBStiri BVB

BRK Aur Turbo Long 1690 (BKAURTL12) (05/03/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 05 si 08 Martie 2021

ELECTROPUTERE S.A. (EPT) (05/03/2021)

Suspendare tranzactionare in 10.03.2021: Decizie ASF nr. 304/03.03.2021

CEMACON SA (CEON) (05/03/2021)

Publicare Proiect de Fuziune

ELECTROPUTERE S.A. (EPT) (05/03/2021)

Anunt retragere actionari minoritari, Decizie ASF nr. 304/03.03.2021