Update articol:

Coronavirus: Marea Britanie susţine că Rusia, China şi Iranul încearcă să exploateze criza de COVID-19

Sursa foto: twitter.com/DominicRaab

Marea Britanie a declarat joi că Rusia, China şi Iranul încearcă să exploateze slăbiciunile scoase la lumină de epidemia de coronavirus, în timp ce Beijingul utilizează criza pentru a impune adoptarea unei noi legislaţii de securitate pentru Hong Kong, potrivit Reuters, potrivit Agerpres.

“Coronavirusul şi provocările pe care le-au generat au creat o oportunitate sau perceperea unei oportunităţi pentru diferiţi actori statali sau nestatali prin cibernetică sau alte mijloace”, a declarat ministrul de externe britanic Dominic Raab pentru Sky News.

“Cred că am văzut aceasta referitor la Hong Kong, cred că unii oameni susţin – este greu de înţeles dacă este adevărat sau nu – că acest lucru se întâmplă, legislaţia cu privire la securitatea naţională care este propusă se face într-un moment în care atenţia lumii este concentrată asupra coronavirusului”, a declarat el.

Guvernele lumii au fost puse la grea încercare de epidemia de COVID-19, considerată cea mai mare criză a sănătăţii publice de la epidemia de gripă din 1918. Preşedintele american Donald Trump a blamat în mod repetat China pentru această epidemie.

China şi Rusia au negat cu regularitate că încearcă să exploateze această criză împotriva Occidentului şi susţin că multe dintre acuzaţii reflectă o isterie antichineză sau antirusă.

“Ştim cu siguranţă că Rusia este implicată în mod sistematic în dezinformare şi propagandă, prin intermediul ciberneticii şi al altor mijloace. Alţii se angajează, de asemenea, în acelaşi lucru, China şi Iran, dar nu cred că aceasta să fi avut vreun efect asupra procesului electoral din Marea Britanie”, a spus Raab. 

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020