Update articol:

Crăciunul și Paștele eliminate din calendarul academic de la London School of Economics

LSE logo outside the New Academic Building

London School of Economics din Marea Britanie elimină termenii creștini istorici din calendarul său academic, în încercarea de a reflecta mai bine caracterul său „internațional”, scrie Fox News. 

Astfel,  LSE renunță la termenii Ziua Sf Mihail, Crăciunul, Postul Paștelui și Paștele care vor fi înlocuiți anul viitor cu drept „perioadă de toamnă”, „vacanță de iarnă”, „perioadă de iarnă” și, respectiv, „vacanță de primăvară”, potrivit The Telegraph.

„Aceste nume noi folosesc o terminologie mai accesibilă și mai recunoscută pe scară largă și reflectă mai bine natura internațională a comunității noastre și angajamentul nostru global mai larg”, a transmis școala într-un comunicat. Multe universități britanice și-au denumit în mod tradițional vacanțele academice după sărbătorile creștine.

Toby Young, secretarul general al Uniunii pentru Libertatea de Expresie, a criticat LSE pentru decizia sa.

„Dacă acesta ar fi un efort de a laiciza LSE, aș fi înțeles”, a spus el. „Dar, în realitate, reflectă faptul că LSE, la fel ca majoritatea universităților britanice, se află sub influența unui nou cult religios – biserica lui Woke – care este mult mai dogmatic decât creștinismul”.

Simon Calvert, care este director adjunct la The Christian Institute, a spus pentru The Telegraph: „Avertizăm de ani de zile că creștinii sunt împinși din piața publică, dar problema se înrăutățește acum. (…) Creștinii și cei cu opinii tradiționale sunt adesea hărțuiți. Este foarte ironic când acest lucru se întâmplă în instituții care au fost fondate inițial pe principii creștine și cu fonduri de la binefăcători creștini”.

Numărul creștinilor din Anglia și Țara Galilor a scăzut sub jumătate din populație pentru prima dată în istoria recensământului, potrivit statisticilor guvernamentale publicate în noiembrie.

BVB | Știri BVB

RAIFFEISEN BANK - OBLIGATIUNI 2029 (RBRO29) (28/03/2023)

Rezultate financiare anuale la data de 31 Decembrie 2022

RAIFFEISEN BANK - OB. 2028 (RBRO28) (28/03/2023)

Rezultate financiare anuale la data de 31 Decembrie 2022

RAIFFEISEN BANK -2027C (RBRO27C) (28/03/2023)

Rezultate financiare anuale la data de 31 Decembrie 2022

Raiffeisen Bank - Ob. 10.2027 (RBRO27B) (28/03/2023)

Rezultate financiare anuale la data de 31 Decembrie 2022

RAIFFEISEN BANK - On . 08.2027 (RBRO27A) (28/03/2023)

Rezultate financiare anuale la data de 31 Decembrie 2022