De-a lungul evoluției sale, specia umană a dezvoltat modalități și metode pentru a măsura orice parametri relevanți pentru existența și dezvoltarea sa. Printre aceștia – vântul.

Vântul nu poate fi observat ca atare, se pot însă observa efectele pe care le produce – mișcarea prafului, ierbii, frunzelor, copacilor etc. Oamenii au reușit să determine cu suficientă precizie viteza vântului prin dezvoltarea de instrumente adecvate, chiar dacă vântul nu poate fi atins, stocat sau controlat în vreun fel. Pentru a reuși acest lucru s-au concentrat direct asupra vântului, nu asupra efectelor lui. Și au reușit.

Ce legătura are aceasta analogie cu băncile?

Ei bine, se așteaptă ca băncile să poată măsura tot un element “nevăzut” – RISCUL. Deși modelul de business al băncilor presupune asumare de risc contra promisiunii de câștig în viitor, băncile nu reușesc să măsoare cu eficacitate cantitatea de risc asumată, în raport cu beneficiile așteptate. Din această cauză riscul devine un fel de prădător invizibil care nu își face simțită prezența decât în momentul în care produce pagube – când deja este prea târziu.

Această natură aparentă a riscului a făcut ca întreaga abordare a managementului său în domeniul bancar să pornească pe direcții ce nu au adus rezultatele așteptate, în ciuda duratei explorării și a complexității acesteia. De ce? Pentru că băncile nu iau în considerare felul în care riscul se acumulează, ci numai efectele acestuia.

Parametrii pe care băncile îi măsoară în mod cu adevărat eficace, pentru a-și determina performanța de afaceri, sunt aproape exclusiv cei financiari.

Astfel, comportamentul dezvoltat de către bănci este următorul:
– Orientarea spre riscuri percepute ca fiind minime în raport cu beneficiile așteptate
– Focus pe câștigul pe termen scurt
– Externalizarea riscului sau a responsabilității acoperirii acestuia (prin garantarea guvernamentală sau asigurarea riscurilor asociate produselor bancare)
– Maximizarea profiturilor prin orice mijloace, pentru a se asigura că “mai rămâne ceva” și după ce riscul acumulat își va produce efectele.
– Transferarea pierderilor către terți – în cazul în care evenimentele de risc produc efecte dincolo de posibilitățile de absorbție ale băncilor, pierderile sunt transferate clienților (prin prevederi contractuale sau bail-in) sau asupra contribuabililor (bail-out). În ambele cazuri, băncile nu trebuie să piardă…

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că felul în care băncile înțeleg să abordeze măsurarea riscului la care se expun este similar cu măsurarea vitezei vântului pornind de la analiza mișcării prafului, frunzelor, ierbii sau copacilor. Cum ar putea fi ”teoretizată” logic și funcțional o astfel de abordare?

De la bun început trebuie să admitem că această abordare nu va fi în nici un caz precisă, ci mai degrabă va reprezenta o estimare aproximativă a situației reale. Pentru a obține totuși un nivel cât mai înalt de precizie, va trebui în mod clar să analizăm un volum cât mai mare și mai divers de date… Revenind la analogia cu vântul, ar trebui să colectam date despre mișcarea fiecărui element în parte – praf, iarbă, frunze, copaci. Mai mult decât atât, datele trebuie să fie obținute în mod cât mai precis și pe o perioadă cât mai lungă de timp, pentru ca rezultatul să fie relevant… Ce perioadă ar trebui să acopere aceste date? Cu siguranță, ani. Și dacă se poate să fie cat mai precise și mai complet. Hmm, dacă e posibil… Cum am putea verifica acest lucru? Ar trebui să putem măsura cumva și nivelul calității datelor? Dar ne abatem deja de la subiect.

Ok, să spunem că avem toate datele necesare… Începem să analizăm – bineînțeles, tehnologia trebuie să ne ajute pentru că volumele și complexitatea acestor date sunt enorme, noroc cu “big-data”. Ce analizăm acum? Pai, să încercam să extragem tendințe din mișcarea tuturor elementelor despre care avem date, pe care să le comparăm cu alte informații disponibile privind eventuale pierderi cauzate de viteza vântului – de exemplu, cum anume se mișcau frunzele în momentul în care căsuța de pe deal a fost luată de vânt? Astfel putem determina aproximativ o relație intre un parametru intermediar (mișcarea frunzelor) și un efect observabil (distrugerea căsuței)…
“Dar cum rămâne cu viteza vântului?”
“Stați așa, că eram ocupați cu alte calcule. Ajungem cu siguranță și acolo.”

Ok, cu ce frecvență se poate observa o anumită mișcare a frunzelor care să sugereze o viteză a vântului suficientă încât să ia pe sus o căsuța de pe un deal? …așa? …da? Ok, azi în ce dată suntem? Deci conform modelului matematic pe care l-am elaborat pe baza datelor și presupunerilor luate în calcul, putem estima că o astfel de mișcare a frunzelor ar trebui să mai apară la un moment dat, aproximativ peste 3 săptămâni, 4 zile și 6 ore. Bineînțeles, cu o eroare de 2-3 zile până la 1-2 săptămâni, plus sau minus… În plus, ar trebui să fie ciclică – totul este ciclic, nu-i așa? Din setul nostru de date nu putem determina exact ciclicitatea, însă ne putem ghida după intervalele de timp la care căsuțele de pe deal sunt luate de vânt.

“Dar cum rămâne cu viteza vântului?”

Ce anume? A, da… Imediat revenim. Tocmai am descoperit încă un element interesant – vântul creează valuri pe apă… Ar trebui să adăugăm și acest parametru la modelul de calcul, pentru rezultate mai precise… În mod sigur rezultatele obținute vor fi mult mai aproape de realitate. În plus, de când am început să facem calculele, alte trei căsuțe au mai fost smulse de pe deal, deci rezultatele modelului matematic vor fi mult îmbunătățite odată ce introducem și aceste detalii în model.

“Dar vântul? Vântul cu ce viteză bate?”

“Lasă-ne dom’ne în pace, nu vezi cu ce calcule complexe ne batem capul aici?”

Ei bine, oricât ar părea de necrezut, cam așa se întâmpla în bănci – s-a dezvoltat o întreagă știință a măsurării riscului prin măsurarea de parametri intermediari, și modelarea lor matematică și statistică, generând un nivel extraordinar de complexitate însă cu rezultate practice minime (dacă nu chiar inexistente). Cum pot afirma acest lucru? Pai repetitivitatea crizelor financiare nu pare să fi dispărut sau dimensiunea acestora să se diminueze – căsuțele aflate pe dealuri continuă să fie smulse de vânt pentru că nimeni nu poate arăta cum ar trebui practic construite ca să reziste sau măcar de ce nu ar trebui construite pe dealurile pe care bate vântul.
Care sunt acești parametri intermediari? Ei bine, informațiile financiare, aproape singurele disponibile de altfel în domeniu. Și de ce nu ar fi adecvate aceste informații? Pentru că parametrii financiari ai tranzacțiilor, oricât ar fi de complex și rafinat analizați, nu cuprind și detalii relevante despre nivelul de risc acceptat la încheierea tranzacției – acest context trebuie colectat din alte surse care la rândul lor trebuie să fie credibile și complete.

Ocupate cu construcția complexului sistem de determinare a expunerilor la risc prin intermediul parametrilor financiari, băncile nu sunt nici măcar dispuse să încerce și altceva sau măcar să ia în considerare că există metode ce implementează parametri direct măsurabili de risc ce pot genera rezultate mult mai relevante decât metodele matematice și statistice actuale. Mai mult decât atât, limitele abordărilor actuale sunt deja cunoscute și dovedite prin persistența crizelor economice. Nu ar trebui încercat ceva nou?

Mai mult decât atât, băncile se bazează aproape în mod exclusiv pe capacitatea autorităților de reglementare de a rezolva problemele prin noi reglementari care să consfințească sau chiar să extindă nivelul de complexitate la care s-a ajuns. Dacă acest lucru nu se întâmplă, asta e vina autorităților de reglementare… Asta în ciuda faptului că astfel de autorități globale au recunoscut în documente oficiale faptul ca reglementările în vigoare nu au reușit să-și atingă obiectivele.

Astfel ajungem ca reprezentanți ai industriei să își exprime îngrijorarea că “s-ar putea” să ne îndreptăm din nou spre o criză ale cărei cauze sunt aproape necunoscute, poate numai puțin bănuite…
Și asta se întâmplă pentru că, în domeniul bancar, expunerea la risc este “măsurată” similar cu măsurarea vitezei vântului după mișcarea prafului, ierbii, frunzelor și copacilor… A, și a valurilor pe apă…

Autor: Paul Costea