Update articol:
Comunicat de presă

De la date din spațiu la soluții pentru probleme de pe Pământ: TRANSAVIA susține noua generație de inovatori la NASA Space Apps Challenge Alba Iulia

TRANSAVIA susține noua generație de inovatori la NASA Space Apps Challenge

NASA Space Apps Challenge ajunge în premieră la Alba Iulia, în 14–15 noiembrie 2026, iar TRANSAVIA, compania care a introdus și dezvoltat în sectorul avicol românesc cu unele dintre tehnologiile și modelele de producție care au schimbat standardele categoriei, se alătură evenimentului în calitate de Partener în Inovație Aplicată, potrivit unui comunicat de presă.

Alba Iulia intră anul acesta, pentru prima dată, pe harta orașelor care își deschid porțile pentru NASA Space Apps Challenge, hackathon global anual, găzduind evenimentul organizat de Dare.Gen, în cadrul programului Alba Iulia – Capitala Tineretului din România, la Centrul Multicultural Gheorghe Șincai, se mai arată în comunicat.

Inovația are valoare atunci când poate trece dintr-o prezentare în lumea reală și poate face un proces mai bun, mai precis sau mai eficient. Așa am construit performanța TRANSAVIA în cei peste 35 de ani de când activăm: am testat, am investit și am aplicat tehnologii care, în timp, au schimbat felul în care producem și au ridicat standardele sectorului. Am făcut asta înainte ca digitalizarea, inteligența artificială sau sustenabilitatea să devină teme centrale în business, pentru că performanța înseamnă să vezi mai devreme ce poate fi făcut mai bine și să ai capacitatea de a transforma ideea în realitate, la scară. Astăzi avem la dispoziție date satelitare, inteligență artificială și instrumente de analiză care deschid posibilități greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani. La NASA Space Apps Challenge susținem cei aproximativ 100 de tineri care vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a transforma datele deschise ale NASA în soluții pentru probleme reale de pe Pământ și din spațiu, care pot fi explorate pentru aplicabilitate într-un context real”, declară Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte TRANSAVIA.

48 de ore pentru o idee care poate merge mai departe

Tineri cu vârste între 14 și 35 de ani, vor lucra în echipe la provocările lansate de NASA , anunțate pe 17 septembrie 2026. Participanții vor putea utiliza seturile de date deschise puse la dispoziție de NASA pentru a dezvolta software, aplicații, modele, vizualizări sau alte soluții la teme care privesc Pământul și spațiul. Pe parcursul hackathonului, echipele vor beneficia de sprijinul mentorilor, iar proiectele vor fi prezentate la final în fața unui juriu. Primele trei echipe vor fi premiate, iar proiectele eligibile vor putea continua în etapa globală NASA Space Apps Challenge, concurând pentru titlul de Global Winners.

„Dare.Gen aduce NASA Space Apps Challenge la Alba Iulia pentru prima dată, sub egida Capitalei Tineretului din România, cu scopul de a crește capacitatea antreprenorială a tinerilor din oraș și de a-i pune în contact cu formate de eveniment care au demonstrat, în orașe mari și la nivel internațional, că pot împinge inovația mai departe. Crescând în Alba Iulia, am simțit lipsa unor programe de acest tip, programe care să le arate tinerilor cum să aibă încredere în ei, cum să își descopere potențialul și cum să îl fructifice. De aceea invităm toți tinerii între 14 și 30 de ani să aibă curaj și să participe la NASA Hackathon Alba Iulia”, spune Darius Mîndroc, co-fondator Dare.Gen.

Competiția din Alba Iulia se adresează tinerilor pasionați de tehnologie și inovare, indiferent de nivelul de experiență sau pregătirea profesională.

TRANSAVIA, este Partener în Inovație Aplicată

TRANSAVIA și Dare.Gen. vor premia ideile dezvoltate la NASA Space Apps Challenge Alba Iulia care pot fi explorate pentru aplicabilitate într-un context real. Criteriile și mecanismul de acordare a premiilor vor fi comunicate după publicarea provocărilor oficiale ale ediției 2026.

„În ultimii ani am văzut tehnologii care păreau imposibil de aplicat la scară devenind standard de industrie. Am văzut și idei promițătoare care nu au trecut testul realității. De aceea, pentru noi, întrebarea relevantă nu este cât de nouă este o tehnologie, ci ce problemă rezolvă și cât de bine o rezolvă. NASA Space Apps Challenge Alba Iulia pune tinerii exact în această situație: le oferă acces la date extraordinare, dar răspunsul trebuie construit de ei. Suntem curioși să vedem ce vor descoperi acolo unde alții poate nu s-au uitat încă”, declară Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte TRANSAVIA.

NASA Space Apps Challenge se adresează programatorilor, inginerilor, oamenilor de știință, designerilor, specialiștilor în storytelling, elevilor, studenților și persoanelor interesate de tehnologie și inovare, experiența într-un anumit domeniu nefiind o condiție pentru participare. Diversitatea competențelor este una dintre caracteristicile competiției, echipele fiind încurajate să combine perspective și discipline diferite.

Potrivit comunicatului, NASA Space Apps Challenge, lansat în 2012, a reunit până în prezent peste 487.000 de participanți din 190 de țări și teritorii. Proiectele selectate la nivel local pot avansa în competiția globală, iar câștigătorii globali au posibilitatea de a vizita o facilitate NASA și de a-și prezenta proiectele în comunitatea internațională Space Apps.

BVB | Știri BVB