Update articol:

Donald Trump este scutit de pedeapsă, dar condamnarea sa rămâne

Donald Trump

Un judecător din New York a confirmat vineri condamnarea lui Donald Trump în procesul în care acesta este acuzat de plăți disimulate către o actriță de filme porno, dar miliardarul republican va fi scutit de pedeapsă, transmit AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Sentința a fost pronunțată de judecătorul Juan Merchan, care a precizat că Trump nu va fi trimis la închisoare și nu va trebui să plătească vreo amendă. Totuși, statutul său de condamnat penal este un precedent istoric pentru un președinte ales al Statelor Unite. El își va prelua al doilea mandat de președinte al SUA peste zece zile.

Donald Trump a compărut prin legătură video în fața tribunalului din Manhattan, denunțând ceea ce a numit ”o rușine pentru sistem”.

”Este o vânătoare de vrăjitoare politică. A fost făcută pentru a-mi afecta reputația, astfel încât să pierd alegerile și, evident, chestia asta nu a funcționat. Sunt absolut nevinovat, nu am făcut nimic rău”, a spus Trump înaintea pronunțării sentinței.

El nu a depus mărturie în timpul procesului care a durat șase săptămâni, în cursul anului trecut.

În 30 mai anul trecut, Donald Trump a fost găsit vinovat pentru 34 de capete de acuzare în procesul în care fusese acuzat de falsificarea unor acte contabile ale societății Trump Organization pentru a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidențiale din 2016 fostei starlete de filme porno Stormy Daniels, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relații pe care ei ar fi avut-o în 2006.

Această plată, a cărei disimulare a fost considerată ilegală, avea scopul de a-i cumpăra tăcerea despre o relație sexuală pe care ea susține că a avut-o cu Donald Trump – și pe care acesta din urmă o neagă – în 2006, când era deja căsătorit cu soția sa Melania. Infracțiunea de fals în acte contabile poate fi pedepsită teoretic cu până la patru ani de închisoare, însă judecătorul poate alege o alternativă precum pedeapsa cu suspendare cu probațiune sau chiar muncă în folosul comunității.

Echipa de avocați a lui Trump a încercat o amânare a sentinței în acest dosar, dar Curtea Supremă a SUA a respins solicitarea. Luni, și Curtea de Apel din New York respinsese cererea lui Trump de clasare a acestui caz.

Într-un interviu acordat anul trecut tabloidului britanic Daily Mirror, fosta actriță de firme porno a susținut că a avut o relație sexuală cu Donald Trump în urmă cu zece ani, fapt contestat vehement de miliardarul american.

Stormy Daniels, pe numele său real Stephanie Clifford, a spus în interviu că a fost intimidată în timpul depunerii mărturiei din cauza faptului că era privită de toată lumea, ‘dar așa cum am spus deja, tot timpul am zis adevărul’. Mărturia fostei actrițe a unul dintre momentele esențiale ale dezbaterilor. Ea a povestit în detaliu despre relația lor sexuală, despre care a spus că era consimțită, dar ‘raportul de forță’ era ‘dezechilibrat’.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/01/2025)

Notificare privind modificari semnificative ale Valorii Activului Net

GREEN TECH INTERNATIONAL (GREEN) (13/01/2025)

Notificare Swiss Capital - Rezultate oferta publica initiala de vanzare de actiuni emise de societatea Green Tech International - 19 - 30.12.2024

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/01/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 06.01.2025 - 10.01.2025

Sphera Franchise Group (SFG) (13/01/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 08-10.01.2025