Update articol:

Donald Trump şi Benjamin Netanyahu poartă discuţii la Casa Albă

Preşedintele american, Donald Trump, l-a primit marţi la Casa Albă pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Întâlnirea lor are loc în contextul reluării negocierilor delicate privind continuarea încetării focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

Chiar înainte de această întâlnire, care este în curs de desfăşurare, preşedintele american a afirmat că palestinienii ar fi “încântaţi” să locuiască în altă parte dacă ar avea ocazia.

Potrivit Reuters, Trump a cerut din nou Iordaniei şi Egiptului să primească locuitori din Gaza, afirmând că palestinienii nu au altă alternativă decât să părăsească fâşia de coastă în timp ce aceasta este reconstruită după aproape 16 luni de război devastator între Israel şi militanţii Hamas.

Liderul Hamas, Sami Abu Zuhri, a criticat aceste declaraţii, afirmând că acestea reprezintă o “reţetă pentru haos” în Orientul Mijlociu.

“Poporul nostru din Fâşia Gaza nu va permite ca aceste planuri să se concretizeze. Ceea ce este necesar este să se pună capăt ocupaţiei şi agresiunii împotriva poporului nostru, nu să fie expulzat de pe pământul său”, a afirmat el într-un comunicat preluat de AFP.

Trimisul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a declarat că teritoriul palestinian va fi nelocuibil ani de zile, părând să pună la îndoială fezabilitatea celei de-a treia faze a acordului de armistiţiu, reconstrucţia Gaza în cinci ani.

După ce şi-a lăudat rolul jucat în acord, Donald Trump urmează să îşi îndemne aliatul să respecte încetarea focului, care a intrat în vigoare la 19 ianuarie pentru o fază iniţială de şase săptămâni, dar ale cărei etape următoare rămân incerte, scrie AFP.

Hamas a anunţat marţi că “au început contactele şi negocierile pentru a doua fază” a încetării focului. 

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/02/2025)

Tranzactii intre parti afiliate - DEER - EFSA

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/02/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) 01.01.2024 - 31.12.2024

ERSTE GROUP TURBO LONG 0.10/18.90/19.40 (EBEBSTL38) (12/02/2025)

Reluare tranzactionare - ora 15:00 - Notificare Erste Group Bank AG suspendare limita variatie

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (12/02/2025)

Detalii teleconferinta rezultate preliminare pentru 2024