Dr. Adriean PÂRLOG, Președinte ICSS

Europa devine un continent din ce în ce mai agitat: după ultimele alegeri euro parlamentare constituirea structurilor de conducere ale UE a fost mai anevoioasă ca niciodată. Uniunea Europeană este mai degrabă dezbinată, vorbind tot mai des de Europa cu două viteze, de Vechea și Noua Europă.

Sunt clare nesincronizările recente legate de solidaritatea financiară cerută de pandemia COVID-19, Marea Britanie s-a desprins de aranjamentele unionale iar Turcia parcă se depărtează și nu se apropie de Bruxelles. Rusia și Germania, cel puțin pe palierul energetic, se sincronizează în opoziția lor față de SUA și enumerarea poate continua.

Proiectele în domeniul securității și apărării mai degrabă se diluează decât se finalizează cu succes, chiar dacă unele nu au înregistrat opoziția Moscovei. Spre exemplu, după anexarea Crimeei, și UE a impus sancțiuni economice Rusiei și a decis interdicția intrării pe teritoriul său a unui număr de demnitari și oameni de afaceri de la Moscova, printre care și primul locțiitor al ministrului apărării, generalul Valeri Gherasimov, Șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse. Cu toate acestea, în mod surprinzător, în vara anului 2018, Generalul Valeri Gherasimov, a fost primit de chiar de cancelarul Angela Merkel, pentru discuții oficiale legate de probleme de securitate de interes comun.

La sfârșitul lunii aprilie a acestui an, un cunoscut analist american, Mark Galeotti, persoană cu solide conexiuni academice si politice atât în SUA, cât și în Europa își punea următoarea întrebare:

Care este cea mai complexă, nemiloasă și vicleană  amenințare cu care noi, occidentalii, ne confruntăm în relația cu Kremlinul? 

Răspunsul lui a fost: „Doctrina Gherasimov”, inspirat de numele celui mai înalt demnitar militar rus. Aceasta se conturează, mai degrabă, ca un instrument  artizanal, decât ca un document programatic. „Nașul de botez” al noului concept operațional și artizanal a fost chiar Galeotti, care singur recunoaște că superficialitatea de care a dat dovadă în alegerea termenilor nu a reprezentat cea mai inspirată opțiune posibilă (o îngăduință aproape nebună – cum recunoaște el însuși), pentru că a legitimizat în lumea academică ceva care nu este însoțit juridic de elemente programatice concrete.

Generalul rus și-a expus unele punctele de vedere în 2013, cu prilejul unei sesiuni de comunicări științifice organizată de mediul academic militar rus, idei preluate, surprinzător la momentul de atunci, de reviste cu profil economic (!). În timp, perspectiva lui Gherasimov a fost reconsiderată ca un presupus plan pentru operațiuni politice și militare combinate pentru destabilizarea Occidentului, în care componentele non militare aveau rolul determinant. Tot factorul timp a mai arătat că, mai degrabă, este vorba despre operații informaționale mascate, în centrul cărora au fost plasate dezinformarea bazată pe influența strategică și pe exploatarea componentei psihologice, toate ca părți ale revigorării conceptului de spionaj total asistat de cele mai noi descoperiri în lumea comunicării strategice, a ciberneticii aplicate în rețelele sociale și a inteligenței artificiale.

Este posibil ca scopul strategic urmărit de Federația Rusă sub coordonarea lui Vladimir Putin și, parțial, a lui Gherasimov (el reprezentând liderul unui vector tradițional credibil al Moscovei – puterea militară) să fi fost reprezentat de afectarea stabilității întregii arhitecturi a ordinii globale contemporane, pornind de la truismul „valoarea științei constă în conturarea perspectivei”.

Același truism, dar în altă paradigmă, aceea a inversării importanței pozițiilor domeniilor militar și economic să fie urmată de China – mare putere economică, care a operaționalizat proiectele sale globale BRI (Belt and Road Initiative), lansat tot în anul 2013, respectiv Made in China 2025, lansat în 2015.  Cele două abordări, rusă și chineză, par a se susține reciproc, beneficiind de liantul numit sprijin reciproc informațional strategic, conturat prin înțelegeri economice și în domeniul asigurării reciproce cu resurse naturale, dar și tehnologice.  

În acest context, probabil ca hazardul dezvoltărilor politice ulterioare să fi generat o distanțare între SUA și UE, în contextul unor divergențe de opinii legate de NATO și o acutizare gravă a divergențelor comerciale dintre SUA și China. Acestea sunt urmate de tentative (nefinalizate) de apropiere a UE de China și mai ales de începutul unor eforturi de sincronizare între Moscova și Beijing, inclusiv în plan militar (participarea Chinei la cel mai mare exercițiu militar – Vostok-18). Toate considerentele de mai sus pot fi considerate tendințe de reașezare strategică a plăcilor politico-tectonice globale.

În acest context a apărut și s-a dezvoltat criza sanitară globală generată de COVID-19, care a generat, în cascadă alte crize ce tind să se generalizeze, pe perioade nedeterminate: anxietatea socială globală, criza economică globală cu componentele sale cele mai virulente – criza energetică și criza alimentară, crizele politice regionale, crizele ideologice induse de globalizare versus nevoia revigorării națiunilor, crizele instituționale OMS și ONU etc. – toate la un loc putând prefigura crize de securitate.

Primele semne au și apărut, în sensul că SUA, Italia și Germania au solicitat Chinei să își asume responsabilitatea  în legătură cu lipsa de cooperare internațională în faza de expansiune a pandemiei ce a început în Wuhan. Să sperăm că nu vom asista și la crize militare, în care componenta cinetică să se facă resimțită.

Considerând toate aceste dimensiuni, la o primă estimare se conturează faptul că Uniunea Europeană se află în cea mai delicată perioadă a întregii sale existențe. În ultimele zile au circulat pe canalele media o mulțime de considerente legate de maniera în care UE a răspuns unor presiuni venite dinspre China, în legătură cu marile proiecte bilaterale. Europa pare să devină țintă principală pentru diplomația chineză caracterizară de nou tip de abordare asertivă. La sfârșitul lunii aprilie a.c., temându-se de repercusiunile relației sale comerciale cu China, Uniunea Europeană și-a temperat tonul critic existent într-un raport cu privire la campania de dezinformare a Chinei cu privire la pandemia  generată de noul Coronavirus.

După decenii de promisiuni oferite de Beijing, conform cărora și-ar deschide economia fluxurilor investiționale nerestrictive spre China, inclusiv în ceea ce privește limitarea accesului capitalurilor străine, rezultatele prezentului sunt dezamăgitoare. Comisarul european pentru comerț, Phil Hogan, remarca recent că  reuniunile bilaterale, limitate de pandemia COVID-19, au dus la „puține progrese concrete în ceea ce privește îmbunătățirea interacțiunilor economice” între companiile europene și piața din China.

Deoarece companiile chineze continuă să crească nivelul lor de competitivitate, iar Beijingul își continuă programul „Made in China 2025” pentru a prelua inițiativa în sectoarele de înaltă tehnologie, viitorul nu este neapărat optimist pentru mulți investitori străini. În același timp, mulți responsabili politici europeni înțeleg eronat importanța comerțului cu China. Oficialii UE subliniază că, zilnic, între China și UE sunt tranzacționate bunuri și servicii evaluate la aproximativ 1,5 miliarde de euro, dar uită să remarce tranzacțiile intracomunitare de aproape 30 de miliarde de euro pe zi. Dependența economică a Europei de China este maximizată artificial deoarece China reprezintă doar 5,5 % din comerțul total al UE.

Experți germani în economie mondială subliniază că, dacă lucrurile se judecă strict cantitativ, cel mai important partener comercial pentru statele membre UE este de fapt Uniunea însăși, deoarece două treimi din comerțul total al fiecărui stat membru este realizat bilateral cu parteneri din UE. Proximitatea geografică, similaritatea culturală, piața unică și uniunea vamală stimulează această dinamică de afaceri. Cu toate acestea, replica la presiunile Beijingului a factorilor de decizie din UE este motivată de faptul că numai valorile comerciale intrinseci nu exprimă întreaga complexitate a situației.

Importanța economică a Chinei rezidă în rolul său esențial legat de funcționarea lanțurilor globale de aprovizionare, unde deține peste o treime din fluxurile complexelor procese transfrontaliere, precum și în potențialul său de piață pentru viitorul corporațiilor europene. Este posibil ca semnificația operațională a Chinei să fi fost înțeleasă greșit, pentru că între UE și China, se dezvoltă o relație asimetrică. Creșterea Chinei în comerțul mondial a coincis cu o scădere a cotei UE în totalul tranzacțiilor economice de la 44 la sută în 2001 la 35 la sută în 2018, iar în relația comercială bilaterală UE înregistrează un deficit anual de peste 160 miliarde euro.

Europa ar trebui să reconsidere dimensiunea competitivității sale industriale, pentru a nu continua să coboare pe scara economiei globale. Pandemia generată de COVID-19 arată, de asemenea, că, dependența producției de furnizori situați la distanțe mari reprezintă un risc în perioadele de criză. Pe măsură ce Coronavirusul s-a răspândit în China, la începutul acestui an și multe industrii au ajuns în situații de blocaj, multe state occidentale, dar și corporații multinaționale au devenit vulnerabile urmare a unei dependențe excesive față de anumite produse asigurate de economia chineză în domeniile: produse alimentare, electronice, automobile și produse farmaceutice, ca să nu mai vorbim de importanța aprovizionării cu echipamente medicale.

Beijingul nu se mai prefigurează a fi un partener care să contribuie la creșterea cifrelor de afaceri ale multor corporații europene. Giganții auto Volkswagen, Daimler și BMW sunt unii dintre cei mai mari investitori europeni în China, dar de-a lungul timpului, concurenții lor chinezi, precum Changan și Geely, au preluat o mare cotă de piață din industria auto. Conducătorii companiei Volkswagen mențin o perspectivă optimistă, dar rezultatele operaționale ale companiei în China au scăzut cu aproximativ 15% din 2015 până în 2019. Pentru Daimler, BMW și Siemens, în aceeași perioadă, ponderea Chinei în total cifre de afaceri ale celor trei a stagnat, comparativ cu alte zone de comerț bilateral.

Uniunea Europeană însăși, nu China, generează niveluri mai mari ale veniturilor companiilor europene și este normal faptul că marile companii europene încep să fie mai puțin atrase de economia chineză decât erau până acum. Nivelul investițiilor europene în China de peste 15 miliarde de dolari în ​​2011, a scăzut la sub 8 miliarde de dolari pe an,  în 2016, 2017 și 2018. Până când Beijingul nu va renunța la restricțiile investiționale, comerciale și tehnologice pentru accesul pe piața locală, așteptările de creștere ale companiilor străine vor rămâne mai de grabă pesimiste și vor genera descreșteri pe zona de competitivitate.

Deoarece UE se confruntă cu imensa provocare a redresării economice după recesiunea indusă de pandemia actuală, în logica jocurilor politice strategice au apărut dificultăți suplimentare generate de China în legătură cu dosarele Huawei și Taiwan. Factorii politici europeni trebuie să decidă rapid dacă vor comunica Beijingului că au suficient spațiu de manevră în relația bilaterală. În perspectiva încetinirii creșterii sale economice, China va căuta oportunități de recuperare în perioada recesiunii globale ce doar a început și nu va dori să-și pericliteze poziția, inclusiv cea în domeniul investițiilor pe piața  Uniunii Europene.

Încremenirea UE în proiectul accesului pe piața din China poate lipsi Europa de noi oportunități ce se prefigurează în economia globală. Pe măsură ce Asia emergentă va profita de scăderea ritmului de creștere a economiei Chinei și diminuarea rolului acesteia de principal contributor la creșterea globală, Europa poate reconsidera proiectele sale comerciale și investiționale în India, Coreea de Sud și Asia de Sud-Est. Perspectivele unor noi proiecte economice cu Vietnamul pot reprezenta un început promițător către o astfel de orientare. Uniunea Europeană poate reconsidera potențialul industrial dovedit de Europa Centrală și de Est, inclusiv pe cel al Turciei pentru a-și revitaliza alonja comercială globală.

În loc să supradimensioneze importanța relațiilor cu China, Europa ar trebui să reconsidere inovația managerială și competitivitatea industrială. Fără să accepte în totalitate considerentele naționaliste existente în China dar și în SUA condusă de Donald Trump, liderii europeni ar trebui să încurajeze multilateralismul ca principiu de coordonare a relațiilor politice și economice  în lume.

***

ADRIEAN PARLOG – Co-fondator și Partener ICSS (Integrated Corporate Strategic Services), are peste 30 de ani de experienţă în Intelligence şi Business Intelligence. Oferă consultanță și training pentru companii naționale și multinaționale și pentru companii din state ale Orientului Mijlociu și Asia Centrală, activând și în cadrul Institute of Business Competitive Intelligence. Din anul 2012 este membru al SCIP (Strategic Competitiv Intelligence Profesionals).

Aria sa de expertiză include: Intelligence & Business Competitive Intelligence, Intelligence Analysis, Critical Thinking, Teoria Informaţiilor, modelarea și simularea proceselor economice și sociale, Red Team, Business War Gaming.

Activitate academica: Academia Națională de Informații (ANI), Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca; Academia de Studii Economice – Curs Postuniversitar „Intelligence Economic International”.