Update articol:
INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE

Dragoș Cabat, RisCo: Sper că majorarea punctului de pensie va fi regândită de Parlament, în cursul acestui an, ca amplitudine și eventual dată de aplicare

*”Dacă România va fi retrogradată ca rating sau vor apărea probleme la nivel european, este probabil ca aceste costuri de finanțare să crească”
*”Dobânzile ar trebui să rămână constante în anul 2020, așa cum și inflația va rămâne oarecum stabilă”

Majorarea punctului de pensie va avea un impact major în special din anul 2021 asupra deficitului bugetar, consideră Dragoș Cabat, Managing Partner RisCo, care speră că această majorare va fi regândită de Parlament în cursul acestui an, ca amplitudine și eventual dată de aplicare.

În opinia sa, împrumuturile externe sunt necesare pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea porțiunii din datoria existentă care ajunge la maturitate, momentul acesta fiind unul prielnic, cu dobânzi încă mici. Dacă România va fi retrogradată ca rating sau vor apărea probleme la nivel european, este probabil ca aceste costuri să crească, ne-a spus Dragoș Cabat, în cadrul unui interviu în exclusivitate.

***

 Care este opinia dumneavoastră cu privire la Legea bugetului de stat și Legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2020? Cât preconizati că va fi deficitul bugetar la finalul acestui an? Dar în anii următori?

Dragoș Cabat: Construcția bugetelor pentru acest an a fost un exercițiu dificil din două motive: pe de o parte cheltuielile sunt foarte inelastice (în special salarii, pensii și ajutoare sociale, dar și cheltuielile pentru educație, sănătate, armată, etc), iar pe de altă parte venturile nu pot crește suficient de repede și de mult ca să echilibreze majorările de salarii și pensii. Așadar, este foarte posibil să încheiem și anul 2020 cu un deficit bugetar în jurul a 4%, fără ca acest lucru să fie o consecință a cheltuielilor pentru investiții. În anii următori, ar trebui ca deficitul să scadă către 3% din PIB, pentru a ne încadra în limita stabilită de țările membre UE, dar acest lucru va fi greu de obținut. 

Cum considerați că va fi influențată execuția bugetară de creșterea punctului de pensie din acest an și de majorarea alocațiilor? Există pericolul unui derapaj bugetar de proporții?
Dragoș Cabat: Majorarea punctului de pensie va avea un impact major în special din anul 2021 asupra deficitului bugetar. Deși este un subiect politic sensibil, sper că această majorare va fi regândită de Parlament în cursul acestui an, ca amplitudine și eventual dată de aplicare. Majorarea alocațiilor are un impact bugetar semnificativ mai mic și acesta poate fi acomodat din reducerea altor cheltuieli sau venituri bugetare suplimentare.

Vor fi sacrificate investițiile pentru salarii și pensii, în acest an electoral?
Dragoș Cabat:
Ca întotdeauna în ultimii 30 de ani, dacă execuția bugetară se va dovedi că nu ține pasul cu bugetul construit inițial, se vor tăia mai întâi investițiile, cu atât mai mult cu cât este an electoral.

Care sunt principalele riscuri macroeconomice cu care se poate confruntă România în acest an?
Dragoș Cabat:
Sunt riscuri interne și externe. Cele interne sunt reprezentate de anul electoral care impactează politicile salariale și capacitatea guvernului de a implementa măsuri de reforma structurală, deficitele (comercial, de cont curent, bugetar) și amenințarea unei retrogradări a ratingului suveran de agențiile de rating. Cele externe sunt legate în primul rând de creșterea economică în UE, impactul Brexit și instabilitatea globală vizibilă din China în SUA și în restul lumii.

Care ar fi, în opinia dumneavoastră, măsurile corective pentru a atinge un deficit bugetar de 3%?

Dragoș Cabat: Reducerea la minimum a personalului din sectorul bugetar, înghețarea salariilor în sectorul public, atragerea fondurilor europene în procente decente, informatizarea ANAF (este un proces de durată, care va avea efecte în 3-5 ani) și simplificarea reală a modului de colectare a sumelor la buget și a legislației fiscale.

Cum considerați că va evolua moneda națională în raport cu euro și dolarul? Dar dobânzile?
Dragoș Cabat: În condițiile în care inflația în România este cea mai ridicată din țările membre UE este normal ca leul să se deprecieze cu aproximativ 2-3% față de moneda unică, cu atât mai mult cu cât avem și dezechilibre macroeconomice care se adâncesc. Dobânzile ar trebui să rămână constante în anul 2020, așa cum și inflația va rămâne oarecum stabilă.

România s-a împrumutat, în 21 ianuarie, 3 miliarde de euro de pe piaţa externă, prin două emisiuni de obligaţiuni cu scadenţe la 12 şi la 30 de ani, iar pentru scadenţa la 12 ani ţara a obţinut cel mai ieftin cost din istorie, după cum a anunţat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. Care este opinia dumneavoastră cu privire la aceste împrumuturi?

Dragoș Cabat: Aceste împrumuturi sunt necesare pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea porțiunii din datoria existentă care ajunge la maturitate. Momentul acesta este unul prielnic, cu dobânzi încă mici; dacă România va fi retrogradată ca rating sau vor apărea probleme la nivel european, este probabil ca aceste costuri să crească.

Care au fost/sunt repercusiunile OUG 114 asupra economiei?
Dragoș Cabat: O tulburare profundă a mediului de afaceri, nu doar în sectorul energiei, financiar bancar și construcții, ci în general. Este bine măcar că această eroare a fost aproape eliminată. În viitor, este necesar ca politicienii să respecte propriile legi și să nu aprobe acte în Parlament fără un studiu de impact și discuții cu mediul de afaceri și persoane competente.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDMN si EFSA

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Participare si vot electronic la AGA din 26.11.2020

VES SA (VESY) (26/11/2020)

Informatii suplimentare privind operatiunile de capital social

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare