Dumitru Chisăliță: “Noul Model al Sistemului Energetic Național nu trebuie să fie construit în jurul bateriilor, ci în jurul unui ecosistem de flexibilitate și stocare”

• “România nu are nevoie doar de energie regenerabilă, ci de energie sigură

• “Bateriile nu mai sunt o opțiune, ci o necesitate pentru viitorul sistemului energetic”

• “România câștigă competiția la potențial, dar pierde la execuție”

• România are un potențial eolian uriaș neexploatat. Problema nu este lipsa resursei, ci modul în care este gestionată dezvoltarea acesteia.

• “Cine confundă bateriile cu stocarea gândește sistemul energetic la scara orelor. Cine înțelege mixul de stocare gândește sistemul energetic la scara anotimpurilor și a securității energetice naționale”.

Obiectivul României nu ar trebui să fie doar instalarea unui număr cât mai mare de megawați din surse regenerabile, ci construirea unui sistem capabil să asigure energie disponibilă în orice moment, indiferent de condițiile meteo. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, vorbește, într-un interviu pentru Financial Intelligence, despre securitatea energetică, investițiile în rețele și stocare și condițiile necesare pentru ca România să devină un lider regional în energie.

• Interviu cu Prof.dr.ing Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI)

România vorbește astăzi despre investiții de miliarde de euro în energie regenerabilă. Suntem într-un moment de boom real sau încă într-o fază de promisiuni și proiecte pe hârtie? Cum evaluați stadiul actual al industriei eoliene din România?

Dumitru Chisăliță: Nu mai suntem în faza de PowerPoint, dar nici într-un boom matur.

Industria eoliană din România a reintrat clar pe creștere după aproape un deceniu de stagnare. În 2025 s-au instalat aproximativ 330 MW noi de capacități eoliene, iar capacitatea totală a ajuns la circa 3,5 GW. Există un portofoliu consistent de proiecte și investiții de miliarde de euro în dezvoltare.

În 2025, România a instalat aproximativ 2,2 GW de capacități fotovoltaice noi, un record absolut pentru piața locală. La finalul lui 2025, capacitatea fotovoltaică totală a depășit 7 GW.

Structura celor peste 7 GW este aproximativ: 3,5–3,6 GW parcuri fotovoltaice mari (utility-scale) si 3,4–3,5 GW prosumatori și instalații comerciale/industriale.

Problema este că entuziasmul investițional este înaintea infrastructurii. Blocajele de autorizare, accesul la rețea și viteza de construire rămân principalele frâne. Cu alte cuvinte, banii există, proiectele există, dar execuția încă nu ține pasul cu ambițiile.

România este într-un boom al investițiilor și al deciziilor de investiție, nu încă într-un boom deplin al producției și capacităților puse efectiv în funcțiune. Eolianul a trecut de faza promisiunilor, dar încă nu a ajuns la viteza pe care o sugerează anunțurile oficiale.

Cum apreciați modificările recente ale ANRE la Regulamentele de racordare și licențiere care pun capăt proiectelor care blochează rețeaua? Este utila creșterea garanției financiare la 20% din tariful de racordare?

Dumitru Chisăliță: Este una dintre cele mai bune decizii ANRE din ultimii ani.

Piața ajunsese în situația absurdă în care existau zeci de mii de ATR-uri și proiecte care ocupau capacitate în rețea fără intenția reală sau capacitatea financiară de a fi construite. ANRE a reacționat prin creșterea garanției de racordare de la 5% la 20% și prin introducerea unor garanții suplimentare pentru autorizare și licitațiile de capacitate.

Creșterea la 20% este utilă pentru că separă investitorii serioși de speculatori. Cine are un proiect bancabil și finanțare nu va fi descurajat de această garanție. Cine bloca rețeaua doar pentru a păstra un ATR sau pentru a vinde ulterior proiectul va avea acum un cost real.

Pe scurt, măsura este dură, dar necesară. România nu mai are nevoie de megawați pe hârtie, ci de megawați construiți, conectați la rețea și disponibili c\nd o cere cererea.

Ce capacitate eoliană nouă estimați că va fi instalată în România în următorii cinci ani? Ce potențial neexploatat mai are România în sectorul energiei eoliene?

Dumitru Chisăliță: În următorii 5 ani, mă aștept la 2.500–3.000 MW eolian nou instalați, ceea ce ar duce România de la aproximativ 3,5 GW astăzi la 6–6,5 GW în jurul anului 2030. Acesta este și intervalul indicat de principalele prognoze ale pieței.

Cât despre potențial, adevărata poveste nici măcar nu este pe uscat, ci în Marea Neagră. România are încă un potențial eolian offshore estimat la 76–94 GW, de zeci de ori mai mare decât capacitatea instalată astăzi.

România are un potențial eolian uriaș neexploatat. Problema nu este lipsa resursei, ci modul în care este gestionată dezvoltarea acesteia.

Ne lovim de o serie de vulnerabilități majore cum ar fi lipsa acceptabilității sociale a proiectelor, intervenții administrative care distorsionează semnalele pieței, stabilirea unor ordine de merit care influențează artificial funcționarea pieței și, mai ales, lipsa unei coordonări reale între dezvoltarea capacităților de producție, rețele, stocare și consum.

Astăzi, fiecare actor își optimizează propria componentă, dar nimeni nu proiectează și nu coordonează sistemul în ansamblu. Rezultatul este că dezvoltăm capacități noi mai repede decât dezvoltăm mecanismele care să le integreze eficient.

România nu este limitată de potențialul eolian, ci de capacitatea instituțională de a transforma acest potențial în valoare economică și securitate energetică. Fără acceptabilitate socială, reguli de piață coerente și o coordonare strategică a investițiilor, riscăm să avem multe proiecte și puțin sistem.

Care sunt principalele obstacole cu care se confruntă investitorii în dezvoltarea proiectelor eoliene?

Dumitru Chisăliță: Principalele obstacole nu mai sunt lipsa capitalului sau lipsa interesului investitorilor. Problema este execuția.

Primul obstacol este rețeaua. Capacitatea disponibilă pentru racordare este limitată în multe zone, iar extinderea rețelelor nu ține pasul cu ritmul investițiilor.

Al doilea este birocrația. Avizele, autorizațiile și procedurile încă durează prea mult și implică prea multe instituții.

Al treilea este impredictibilitatea. Investitorii pot gestiona riscul de piață, dar mult mai greu schimbările frecvente de reglementare și întârzierile administrative.

Al patrulea este deficitul de infrastructură și lanțuri de aprovizionare. Transportul componentelor, capacitatea de construcție și disponibilitatea echipamentelor pot deveni blocaje în perioade de dezvoltare accelerată.

Al cincilea obstacol este lipsa unei viziuni clare privind Noul Model al Sistemului Energetic Național. Dezvoltăm capacități regenerabile, dar încă nu avem suficient de clar definit cum vor funcționa împreună producția eoliană și fotovoltaică, stocarea, centralele flexibile, rețelele, consumatorii activi și digitalizarea sistemului.

Construim proiecte, dar încă nu am desenat complet sistemul în care acestea trebuie să funcționeze. Fără o arhitectură coerentă a viitorului SEN, există riscul să investim miliarde în capacități noi fără să maximizăm valoarea lor pentru securitatea energetică și competitivitatea economiei.

Ce alte măsuri ar trebui luate pentru a atrage mai multe investiții în sector?

Dumitru Chisăliță: Înainte de a atrage mai multe investiții, România trebuie să devină capabilă să le absoarbă.

Prioritatea zero este construirea Noului Model al Sistemului Energetic Național, care să definească rolul energiei securitate, a regenerabilelor, stocării, flexibilității, rețelelor și consumului activ.

Apoi sunt necesare:

• Accelerarea investițiilor în rețele, fără de care noile capacități rămân blocate pe hârtie.
• Reducerea drastică a birocrației și introducerea unor termene obligatorii pentru emiterea avizelor și autorizațiilor.
• Predictibilitate legislativă și fiscală, astfel încât investitorii să știe regulile jocului pe termen lung.
• Dezvoltarea pieței de stocare și flexibilitate, esențială pentru integrarea noilor capacități regenerabile.
• Lansarea proiectelor offshore din Marea Neagră, cea mai mare rezervă de creștere a sectorului eolian românesc.
• Implementarea noilor tehnologii si aplicarea unor noi concept in energie.

România nu mai are nevoie în primul rând de investitori. Investitorii sunt deja aici. Are nevoie de un sistem energetic modern, de rețele și de o strategie clară pentru următorii 20 de ani.

Și, poate mai important decât orice, este nevoie de un Dispecerat Unic de Securitate Energetică, care să conducă această transformare. România are strategii, bani și investitori. Ceea ce lipsește este o comandă unică, cu autoritate, viziune și capacitatea de a coordona instituțiile, rețelele, reglementatorii și investițiile către un obiectiv comun. Fără leadership, miliardele investite riscă să producă mai multă dezordine decât dezvoltare.

Rețeaua electrică este pregătită să integreze noile capacități regenerabile aflate în dezvoltare? Ce investiții sunt necesare în infrastructura de transport și distribuție pentru a susține dezvoltarea sectorului?

Dovada este simplă, avem mult mai multe proiecte anunțate decât capacitate reală de evacuare și integrare a energiei în multe zone ale țării.

Sunt necesare investiții masive în:

• extinderea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție;
• noi stații și linii electrice de înaltă tensiune;
• digitalizarea rețelelor și sisteme avansate de management al fluxurilor de energie;
• capacități de stocare care să ofere flexibilitate sistemului;
• infrastructura necesară pentru integrarea viitoarelor proiecte offshore din Marea Neagră.

Problema României nu mai este lipsa proiectelor regenerabile, ci lipsa infrastructurii care să le preia. Dacă nu accelerăm investițiile în rețele, riscăm să avem megawați instalați, dar energie blocată. Iar fără un plan clar de dezvoltare a Noului Model al Sistemului Energetic Național, vom continua să construim capacități mai repede decât construim sistemul care trebuie să le integreze.

Ce rol vor avea bateriile și sistemele de stocare în următoarea etapă de dezvoltare a energiei regenerabile? Ar trebui accelerate investițiile în stocare prin scheme de sprijin dedicate?

Dumitru Chisăliță: Bateriile nu mai sunt o opțiune. Sunt o necesitate, dar într-un mix de soluții de stocare. Următoarea etapă a tranziției energetice nu va fi despre cine instalează mai multe parcuri eoliene și fotovoltaice, ci despre cine poate gestiona energia atunci când nu bate vântul sau nu strălucește soarele.

Fără stocare, fiecare megawatt nou regenerabil adaugă presiune asupra rețelei. Cu stocare, regenerabilele devin o sursă predictibilă și valoroasă pentru sistem.

Dar investițiile în stocare trebuie accelerate. Nu prin subvenții permanente, ci prin mecanisme care să reducă riscul investițional și să creeze piețe funcționale pentru serviciile de flexibilitate.

In primul val al tranziției am construit capacități de producție. În al doilea val trebuie să construim capacități de stocare. Cine nu înțelege asta construiește un sistem energetic incomplet.

Bateriile sunt excelente pentru echilibrare pe termen scurt, secunde, minute sau câteva ore. Ele rezolvă fluctuațiile rapide ale producției și consumului, stabilizează rețeaua și oferă servicii de sistem.

Dar un sistem energetic bazat pe regenerabile are nevoie de mai mult decât atât. Are nevoie de un mix de stocare, fiecare tehnologie având un rol diferit:

• Bateriile – pentru echilibrare rapidă și stocare de scurtă durată.
• Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj – pentru stocare de la câteva ore la câteva zile și pentru gestionarea variațiilor mari de producție.
• Hidrogenul – pentru stocare pe termen lung, de la săptămâni la luni, și pentru sectoarele greu de electrificat.
• Stocarea termică – extrem de eficientă pentru sistemele de încălzire și procesele industriale.
• Flexibilitatea consumului – adesea ignorată, dar reprezintă o formă de „stocare virtuală”, prin mutarea consumului în perioadele cu energie abundentă și ieftină.

Problema României este că discuția despre stocare a fost redusă aproape exclusiv la baterii. Este ca și cum ai spune că transportul înseamnă doar autoturisme. În realitate, ai nevoie și de trenuri, nave, avioane și autostrăzi.

Noul Model al Sistemului Energetic Național nu trebuie să fie construit în jurul bateriilor, ci în jurul unui ecosistem de flexibilitate și stocare. Bateriile vor fi probabil componenta dominantă în următorii ani, dar nu pot rezolva singure problema dezechilibrelor sezoniere, a perioadelor lungi fără vânt sau a securității energetice pe termen lung.

Cine confundă bateriile cu stocarea gândește sistemul energetic la scara orelor. Cine înțelege mixul de stocare gândește sistemul energetic la scara anotimpurilor și a securității energetice naționale.

Care este impactul mecanismului Contractelor pentru Diferență (CfD) asupra dezvoltării sectorului? Dar al PPA?

Dumitru Chisăliță: CfD-urile și PPA-urile au același obiectiv – să reducă riscul investițional –, dar funcționează diferit și răspund unor nevoi diferite.

CfD-ul este instrumentul prin care statul accelerează investițiile în capacități noi. Oferă predictibilitate a veniturilor și reduce costul finanțării. Fără CfD, multe proiecte mari ar fi amânate sau nu ar obține finanțare în condiții competitive.

PPA-ul este instrumentul pieței. El leagă direct producătorul de consumator și permite dezvoltarea proiectelor fără sprijin public. Este semnul unei piețe mature, în care investițiile sunt susținute de cerere reală, nu de intervenția statului.

Problema apare atunci când confundăm cele două mecanisme. CfD-ul trebuie să fie acceleratorul tranziției, nu modelul permanent de funcționare al pieței. Pe termen lung, o industrie sănătoasă trebuie să se bazeze tot mai mult pe PPA-uri și tot mai puțin pe scheme de sprijin.

CfD-ul construiește piața. PPA-ul demonstrează că piața poate merge singură. Succesul tranziției energetice nu va fi măsurat prin numărul de proiecte finanțate prin CfD, ci prin numărul de proiecte care pot fi dezvoltate doar pe baza unui PPA și a competitivității lor economice.

Considerați că actualul model de piață oferă suficiente semnale pentru investiții pe termen lung?

Dumitru Chisăliță: Nu. Actualul model de piață transmite semnale insuficiente și adesea contradictorii pentru investițiile pe termen lung.

Investitorii au nevoie de predictibilitate pe 15–20 de ani, iar piața oferă în principal semnale pe termen scurt. Volatilitatea prețurilor, intervențiile frecvente în piață, schimbările de reglementare și lipsa unor piețe mature de flexibilitate și capacitate cresc riscul investițional.

De aceea vedem nevoia de CfD-uri, PPA-uri și alte mecanisme de reducere a riscului. Dacă semnalele pieței ar fi fost suficiente, aceste instrumente nu ar fi fost necesare la actuala scară.

Problema de fond este că piața actuală a fost construită pentru un sistem dominat de producție controlabilă. Sistemul viitor va fi dominat de regenerabile, stocare, flexibilitate și consum activ. Regulile pieței nu au evoluat încă la aceeași viteză.

Astfel nu avem o criză de investiții, avem o criză de design al pieței. Iar până când nu vom adapta piața la Noul Model al Sistemului Energetic Național, investitorii vor continua să caute mai mult garanții decât oportunități.

Cum se poziționează România în competiția regională pentru atragerea investițiilor în energie regenerabilă? România este una dintre cele mai atractive piețe din regiune, dar performează sub potențialul său.

Dumitru Chisăliță: Avem resurse excelente de vânt și soare, una dintre cele mai mari piețe de energie din Europa Centrală și de Est, acces la fonduri europene și un potențial offshore în Marea Neagră pe care puține țări îl pot egala.

Problema este că avantajele naturale sunt erodate de întârzierile administrative, insuficiența rețelelor și lipsa unei viziuni coerente asupra viitorului sistem energetic.

Astăzi, România atrage investiții pentru că are resurse și oportunități. Mâine va atrage investiții doar dacă va oferi și predictibilitate, infrastructură și leadership.

Pe scurt, România câștigă competiția la potențial, dar nu și la execuție. Iar în energie, investitorii sunt atrași de potențial, dar decid în funcție de capacitatea de implementare. România poate deveni lider regional, dar pentru asta trebuie să construiască nu doar capacități energetice, ci și Noul Model al Sistemului Energetic Național care să le integreze eficient.

România nu are nevoie doar de energie regenerabilă. Are nevoie de energie sigură. În competiția pentru investiții, nu câștigă țările care instalează cei mai mulți MW, ci cele care pot garanta energie disponibilă în orice oră din an, indiferent dacă bate vântul, strălucește soarele sau apare o criză regională.

De aceea, viitorul nu înseamnă doar eolian și fotovoltaic. Înseamnă un mix echilibrat între regenerabile, nuclear, hidro, gaze pentru flexibilitate, stocare și rețele puternice.

O economie nu funcționează cu energie ieftină doar când vremea este favorabilă. O economie funcționează cu energie disponibilă permanent. Acesta este adevăratul test al unui sistem energetic modern.

Obiectivul României nu trebuie să fie doar tranziția energetică, ci securitatea energetică. Megawații instalați sunt importanți, dar megawații disponibili atunci când economia are nevoie de ei sunt cei care țin țara în funcțiune. Fără energie de securitate, orice model energetic devine vulnerabil. Fără securitate energetică, nu există competitivitate economică, industrie și nici dezvoltare durabilă.