Horia Grigorescu: “În energie, predictibilitatea nu este un lux. Este o condiție de finanțare. Investițiile se amortizează pe 15-20 de ani, iar deciziile se iau astăzi pe baza unor ipoteze care trebuie să rămână rezonabil de stabile pe termen lung”

• “România are toate ingredientele pentru a fi una dintre piețele câștigătoare din regiune, dar succesul depinde de capacitatea de a transforma interesul investițional în proiecte construite efectiv”.

• “Schema CfD va continua să genereze interes și tranzacții, în special pentru proiectele care pot folosi stabilitatea veniturilor pentru a atrage finanțare competitivă”.

• “În România, cred că vom vedea o maturizare accelerată a PPA-urilor, dar nu peste noapte. Piața are nevoie de standardizare, de exemple de tranzacții finalizate și de mai mult confort din partea consumatorilor mari”.

• “România are un potențial foarte mare pentru regenerabile, dar potențialul nu se transformă automat în proiecte conectate. Capacitatea disponibilă, lucrările de întărire, termenele de racordare și predictibilitatea procedurilor sunt elemente decisive”.

• Interviu cu Horia Grigorescu, Managing Partner Grigorescu & Partners

În ultimii doi ani, România a atras un interes fără precedent pentru proiectele regenerabile. Ce vedeți în piață din perspectiva investitorilor și a tranzacțiilor la care lucrați?

Horia Grigorescu: Într-adevăr, interesul pentru România este semnificativ mai mare decât în urmă cu câțiva ani. Vedem investitori care privesc România nu doar ca pe o piață emergentă atractivă, ci ca pe una dintre piețele relevante din regiune pentru dezvoltarea de capacități regenerabile, stocare și proiecte hibride.

Totuși, piața s-a schimbat. Nu mai suntem în etapa în care orice proiect cu teren, o idee de amplasament și un început de documentație atrăgea automat interes. Investitorii sunt mult mai disciplinați. Se uită atent la calitatea avizului tehnic de racordare, la realismul calendarului de autorizare, la situația terenurilor, la documentația de mediu, la costurile reale de racordare și, foarte important, la modul în care proiectul poate fi monetizat după punerea în funcțiune.

Din perspectiva tranzacțiilor, observăm o diferențiere tot mai clară între proiectele „prezentabile” și proiectele cu adevărat bancabile. Un proiect bun nu mai înseamnă doar un proiect cu resursă solară sau eoliană bună. Înseamnă un proiect cu acces real la rețea, cu un cadru contractual solid, cu riscuri de autorizare controlate și cu o strategie credibilă de vânzare a energiei.

Cine sunt investitorii care domină astăzi piața?

Horia Grigorescu:  Vedem mai multe categorii de investitori active în paralel. Sunt, pe de o parte, investitori strategici din energie, care urmăresc consolidarea portofoliilor și accesul la capacități noi. Sunt fonduri de infrastructură și fonduri specializate în energie, care caută active cu profil stabil, scalabile și cu risc contractual gestionabil. Sunt și dezvoltatori antreprenoriali, locali sau regionali, care rămân foarte importanți în faza de origination și dezvoltare timpurie.

Cred că piața românească are încă o componentă antreprenorială puternică. Multe proiecte sunt dezvoltate inițial de echipe locale, după care intră în discuții cu investitori instituționali, strategici sau financiari. Această combinație este sănătoasă, dar creează și provocări: investitorii instituționali au standarde foarte ridicate de due diligence, iar dezvoltatorii locali trebuie să livreze documentații, permise, contracte și structuri juridice la un nivel mult mai sofisticat decât în trecut.

Care este profilul proiectului care atrage cel mai ușor finanțare în acest moment?

Horia Grigorescu:  Profilul ideal este un proiect aflat într-o etapă avansată, cu terenuri securizate, regim urbanistic clar, documentație de mediu gestionată corect, aviz tehnic de racordare solid și un calendar realist până la punerea în funcțiune.

Dar, dincolo de aceste elemente clasice, finanțatorii se uită tot mai mult la trei aspecte: accesul la rețea, structura veniturilor și calitatea sponsorului. Accesul la rețea este, în multe cazuri, cel mai valoros element al proiectului. Structura veniturilor este esențială pentru bancabilitate: CfD, PPA, vânzare merchant, servicii de echilibrare sau o combinație între acestea. Iar calitatea sponsorului contează pentru că proiectele regenerabile nu sunt doar exerciții juridice sau tehnice; ele presupun execuție, capital, disciplină contractuală și capacitatea de a gestiona întârzieri.

Un proiect atractiv astăzi este un proiect care poate demonstra că nu depinde de o singură ipoteză optimistă. Dacă tot modelul financiar funcționează doar în scenariul perfect, finanțarea devine dificilă.

Considerați că România este una dintre cele mai atractive piețe de energie regenerabilă din Europa Centrală și de Est?

Horia Grigorescu:  Da, dar cu o nuanță importantă. România este atractivă prin resursă, dimensiunea pieței, nevoia de capacități noi, poziția regională și potențialul de dezvoltare industrială. Are, de asemenea, avantajul unui interes tot mai mare din partea capitalului internațional.

În același timp, atractivitatea nu este garantată. România concurează cu alte piețe pentru capital, echipamente, finanțatori și dezvoltatori. Investitorii nu compară România doar cu țările vecine, ci cu oportunități din întreaga Europă. În această competiție, predictibilitatea reglementării, viteza procedurilor administrative și accesul la rețea sunt decisive.

Aș spune că România are toate ingredientele pentru a fi una dintre piețele câștigătoare din regiune, dar succesul depinde de capacitatea de a transforma interesul investițional în proiecte construite efectiv.

Cine finanțează astăzi marile proiecte regenerabile din România și cum s-a schimbat apetitul finanțatorilor?

Horia Grigorescu:  Finanțarea vine dintr-o combinație de surse: capital propriu al sponsorilor, bănci comerciale, instituții financiare internaționale, fonduri de infrastructură și, în anumite cazuri, mecanisme de sprijin sau granturi. În proiectele mari, de regulă, nu vorbim despre o singură sursă, ci despre o structură de capital construită în jurul riscurilor proiectului.

Față de acum trei-patru ani, finanțatorii sunt mai confortabili cu energia regenerabilă ca sector, dar mai exigenți cu proiectele individuale. Nu mai trebuie convinsă piața că regenerabilele sunt o clasă de active importantă. Trebuie însă convins finanțatorul că proiectul concret este executabil, că riscurile de racordare sunt înțelese, că autorizațiile sunt robuste și că veniturile pot susține serviciul datoriei.

Este o diferență între apetitul pentru sector și apetitul pentru un proiect anume. Sectorul este atractiv. Proiectele trebuie însă să treacă printr-un filtru mult mai sever.

Ce analizează cel mai atent băncile și investitorii atunci când decid să susțină un proiect?

Horia Grigorescu:  În primul rând, se uită la riscul de rețea. Avizul tehnic de racordare, contractul de racordare, costurile de racordare, termenele pentru lucrările de întărire și riscul de pierdere a valabilității documentelor sunt analizate foarte atent.

În al doilea rând, se uită la autorizare: teren, urbanism, mediu, autorizație de construire, autorizație de înființare ANRE, conformitate tehnică și toate obligațiile care pot afecta calendarul de dezvoltare.

În al treilea rând, se uită la route-to-market. Un proiect poate fi foarte bine dezvoltat tehnic, dar dacă nu are o strategie credibilă de vânzare a energiei sau de valorificare a flexibilității, finanțarea devine mai complicată.

În final, se uită la contracte: EPC, O&M, garanții de performanță, garanții de disponibilitate, alocarea riscurilor, penalități, drepturi de step-in pentru finanțatori și asigurabilitatea proiectului. Finanțatorii nu finanțează doar megawați; finanțează o structură de risc.

În ce măsură mecanismul CfD schimbă profilul de risc al unui proiect regenerabil?

Horia Grigorescu:  CfD-ul schimbă semnificativ profilul de risc, pentru că oferă o formă de stabilitate a veniturilor pe termen lung. Pentru un finanțator, acest lucru este foarte important. Reduce expunerea la volatilitatea prețurilor de piață și permite modelarea mai clară a fluxurilor de numerar.

Dar CfD-ul nu rezolvă toate problemele unui proiect. Nu elimină riscul de autorizare, nu elimină riscul de racordare, nu elimină riscul de execuție și nu înlocuiește disciplina contractuală. Un proiect cu CfD poate fi mai bancabil, dar nu devine automat finanțabil dacă are probleme structurale în documentație, teren, rețea sau calendar.

În practică, CfD-ul este un instrument foarte important, dar trebuie privit ca parte a arhitecturii proiectului, nu ca soluție universală.

Credeți că schema CfD va genera un nou val de investiții și tranzacții?

Horia Grigorescu:  Da, cred că schema CfD va continua să genereze interes și tranzacții, în special pentru proiectele care pot folosi stabilitatea veniturilor pentru a atrage finanțare competitivă. Deja vedem că investitorii urmăresc atent proiectele care au obținut sau pot obține un astfel de mecanism de sprijin.

În același timp, CfD-ul va crea și o diferențiere în piață. Proiectele câștigătoare în licitații pot deveni mai atractive pentru finanțatori și investitori instituționali, dar vor fi supuse și unor obligații stricte de implementare. Pentru dezvoltatori, simplul fapt că au câștigat un CfD nu este finalul procesului, ci începutul unei etape în care execuția devine critică.

Este foarte posibil ca proiectele cu CfD să devină o categorie distinctă de active, cu un profil de risc diferit față de proiectele merchant sau față de proiectele bazate pe PPA.

Cât de matură este astăzi piața PPA din România?

Horia Grigorescu:  Piața PPA din România este în dezvoltare, dar nu aș spune încă că este pe deplin matură. Există interes, există discuții, există consumatori mari care analizează soluții pe termen lung și există producători care vor să își securizeze veniturile. Cu toate acestea, distanța dintre interesul comercial și semnarea unui PPA bancabil rămâne destul de mare.

Principalele obstacole sunt legate de alocarea riscurilor, durata contractelor, garanțiile cerute, profilul de producție al activelor regenerabile, volatilitatea prețurilor și capacitatea consumatorilor de a-și asuma angajamente pe termen lung. Un PPA bun nu este doar un contract de vânzare a energiei. Este un instrument financiar și operațional care trebuie să funcționeze pentru producător, consumator și finanțator.

În România, cred că vom vedea o maturizare accelerată a PPA-urilor, dar nu peste noapte. Piața are nevoie de standardizare, de exemple de tranzacții finalizate și de mai mult confort din partea consumatorilor mari.

Investitorii consideră PPA-urile o alternativă la CfD sau cele două mecanisme sunt complementare?

Horia Grigorescu: Le văd mai degrabă ca mecanisme complementare. CfD-ul oferă stabilitate într-un cadru de sprijin public, în timp ce PPA-ul este o soluție contractuală de piață, între producător și consumator sau trader. Pentru anumite proiecte, CfD-ul poate fi instrumentul central de bancabilitate. Pentru altele, PPA-ul poate fi elementul-cheie. În multe cazuri, însă, modelul câștigător va fi unul hibrid.

Viitorul nu va fi despre o singură sursă de venit. Proiectele solide vor combina venituri din vânzarea energiei, PPA-uri, expunere controlată la piață, servicii de echilibrare și, acolo unde este cazul, stocare. Pentru finanțatori, important nu este doar dacă proiectul are CfD sau PPA, ci dacă veniturile sunt previzibile, contractele sunt executabile și riscurile sunt corect alocate.

Toată lumea vorbește despre baterii și stocare. Este acesta următorul mare segment investițional al pieței?

Horia Grigorescu:  Da, stocarea este probabil unul dintre cele mai importante segmente ale următorilor ani. Bateriile nu mai sunt privite doar ca un accesoriu al proiectelor fotovoltaice sau eoliene. Ele devin un activ de sine stătător, relevant pentru flexibilitatea sistemului, reducerea dezechilibrelor, arbitrajul de preț și integrarea mai eficientă a capacităților regenerabile.

Interesul pentru BESS este deja foarte ridicat. Vedem investitori care analizează proiecte stand-alone, proiecte co-locate cu regenerabile și proiecte hibride. Totuși, segmentul este mai complex decât pare. Modelul de venit este diferit de cel al unui proiect fotovoltaic clasic. Nu este suficient să ai o baterie instalată; trebuie să înțelegi piețele pe care va participa, strategia de trading, regimul de echilibrare, degradarea tehnică, garanțiile de performanță și obligațiile de conformitate.

BESS-ul va fi un segment major, dar va separa rapid investitorii sofisticați de cei care privesc stocarea doar ca pe o extensie simplă a regenerabilelor.

Ce provocări juridice și contractuale apar în cazul proiectelor de stocare?

Horia Grigorescu:  Provocările sunt multiple. În primul rând, sunt provocări de reglementare: autorizare ANRE, racordare, licențiere, notificări tehnice, conformitate cu cerințele de rețea și integrarea în piață.

În al doilea rând, sunt provocări contractuale. Contractele pentru baterii trebuie să trateze foarte atent garanțiile de capacitate, degradarea, numărul de cicluri, disponibilitatea, performanța sistemului, testele de acceptanță, răspunderea furnizorului, software-ul EMS, integrarea cu traderul sau agregatorul și riscurile de cybersecurity.

În al treilea rând, există provocări de bancabilitate. Finanțatorii vor să vadă dacă veniturile sunt suficient de predictibile și dacă riscurile tehnice sunt transferate sau acoperite contractual. Pentru un proiect BESS, contractele tehnice și comerciale sunt la fel de importante ca autorizațiile.

Este infrastructura de transport și distribuție pregătită pentru valul investițional?

Horia Grigorescu:  Rețeaua este, probabil, cel mai important subiect al pieței. România are un potențial foarte mare pentru regenerabile, dar potențialul nu se transformă automat în proiecte conectate. Capacitatea disponibilă, lucrările de întărire, termenele de racordare și predictibilitatea procedurilor sunt elemente decisive.

În multe tranzacții, accesul la rețea este cel mai important activ. Investitorii nu cumpără doar un proiect solar sau eolian; cumpără, în realitate, o poziție într-un sistem în care capacitatea de rețea este limitată și foarte valoroasă.

De aceea, proiectele trebuie analizate foarte devreme din perspectiva rețelei. Un amplasament bun din punct de vedere al resursei poate fi mai puțin atractiv dacă racordarea este dificilă, scumpă sau incertă. Invers, un proiect poate deveni foarte valoros dacă are o soluție de racordare robustă și un calendar realist

Cât de mult influențează accesul la rețea decizia unui investitor?

Horia Grigorescu:  Influențează decisiv. Aș spune că, în prezent, accesul la rețea este unul dintre primele filtre investiționale. Un investitor sofisticat va analiza proiectul începând cu întrebarea: poate fi acest proiect racordat în termen, la costuri rezonabile și fără riscuri majore de pierdere a documentelor-cheie?

Dacă răspunsul este neclar, restul avantajelor proiectului se diminuează. Poți avea teren bun, resursă bună și un model financiar atractiv pe hârtie, dar dacă accesul la rețea este incert, proiectul devine dificil de finanțat sau de vândut.

Acesta este motivul pentru care due diligence-ul pe proiecte regenerabile a devenit mult mai tehnic și mai juridic în același timp. Nu mai este suficient să verifici existența unui ATR. Trebuie verificată calitatea lui, condițiile, termenele, obligațiile asumate, riscurile de încetare și corelarea cu autorizațiile proiectului.

Dezvoltarea centrelor de date și expansiunea inteligenței artificiale vor influența piața energetică românească?

Horia Grigorescu:  Da, pot deveni un factor important. Centrele de date au nevoie de energie multă, predictibilă și, din ce în ce mai mult, cu o componentă regenerabilă sau cu emisii reduse. La nivel global, inteligența artificială schimbă deja modul în care este privită cererea de energie. Nu vorbim doar despre consum mai mare, ci despre consum concentrat, cu cerințe ridicate de continuitate și calitate a alimentării.

Pentru România, aceasta poate fi o oportunitate. Dacă țara reușește să combine energie competitivă, infrastructură digitală, capacități regenerabile, stocare și acces la rețea, poate deveni mai atractivă pentru investiții în infrastructură digitală. Dar acest lucru nu se va întâmpla automat.

Legătura dintre regenerabile și centre de date va deveni tot mai puternică, însă centrele de date nu pot funcționa doar pe baza unei promisiuni de energie verde. Au nevoie de soluții ferme: PPA-uri, capacități de producție, stocare, flexibilitate, acces la rețea și, în unele cazuri, structuri hibride care să asigure continuitatea alimentării.

Ce impact poate avea aderarea României la OCDE asupra percepției investitorilor?

Horia Grigorescu:  Aderarea la OCDE ar avea un impact pozitiv de percepție. Pentru investitorii internaționali, OCDE înseamnă standarde mai ridicate de guvernanță, politici publice mai predictibile și o ancoră instituțională suplimentară. Nu cred însă că simpla aderare va reduce automat costul capitalului pentru orice proiect energetic.

Costul capitalului scade atunci când investitorii percep riscuri mai mici. Aderarea la OCDE poate contribui la această percepție, dar trebuie însoțită de reforme reale: stabilitate fiscală, predictibilitate legislativă, proceduri administrative eficiente și instituții care aplică regulile consecvent.

Pentru proiectele energetice, investitorii vor continua să se uite la riscul concret al proiectului: rețea, autorizare, reglementare, venituri, execuție și calitatea sponsorului.

Care sunt astăzi cele mai importante riscuri juridice și de reglementare identificate de investitori?

Horia Grigorescu:  Cele mai importante riscuri sunt cele care pot afecta calendarul și bancabilitatea proiectului. În această categorie intră riscul de racordare, riscul de pierdere a valabilității ATR-ului sau a contractului de racordare, întârzierile în autorizare, modificările de reglementare, garanțiile financiare suplimentare și obligațiile noi introduse pe parcursul dezvoltării.

Investitorii pot accepta complexitate. Ceea ce este mult mai greu de acceptat este impredictibilitatea. Dacă regulile sunt complexe, dar clare, ele pot fi modelate. Dacă regulile se schimbă frecvent sau sunt aplicate neunitar, costul capitalului crește, iar unele proiecte nu se mai închid financiar.

În energie, predictibilitatea nu este un lux. Este o condiție de finanțare. Investițiile se amortizează pe 15-20 de ani, iar deciziile se iau astăzi pe baza unor ipoteze care trebuie să rămână rezonabil de stabile pe termen lung.

Ce schimbări legislative ar trebui făcute pentru a accelera investițiile și a crește competitivitatea României?

Horia Grigorescu:  În primul rând, este nevoie de stabilitate și corelare între reglementări. Energia regenerabilă intersectează foarte multe domenii: energie, construcții, urbanism, mediu, agricultură, cadastru, piață de energie, ajutor de stat și finanțare. Dacă aceste reglementări nu sunt corelate, dezvoltatorul pierde timp, iar investitorul percepe risc.

În al doilea rând, procedurile administrative trebuie simplificate și digitalizate real. Nu doar prin platforme, ci prin termene clare, responsabilități clare și consecințe pentru întârzieri.

În al treilea rând, România trebuie să trateze rețeaua ca pe infrastructura critică a tranziției energetice. Fără investiții în rețea, fără transparență privind capacitatea disponibilă și fără proceduri eficiente de alocare a capacității, potențialul regenerabil va rămâne parțial blocat.

În al patrulea rând, trebuie creat un cadru mai clar pentru stocare, PPA-uri, agregare și flexibilitate. Următorul val de investiții nu va fi doar despre producție de energie, ci despre integrarea energiei într-un sistem mai flexibil și mai sofisticat.

Care este concluzia dvs. privind piața românească de energie regenerabilă?

Horia Grigorescu:  România este într-un moment foarte important. Există interes investițional, există capital, există proiecte, există mecanisme noi precum CfD și există o nevoie evidentă de capacități noi de producție și stocare. Dar piața intră într-o etapă mai matură, în care entuziasmul nu mai este suficient.

Următorii ani vor fi despre execuție. Cine are proiecte bine documentate, acces real la rețea, contracte solide și o strategie clară de monetizare va atrage capital. Cine are doar proiecte dezvoltate superficial va avea dificultăți.

Cred că România are șansa să fie una dintre piețele importante ale regiunii, dar această șansă depinde de trei lucruri: rețea, predictibilitate și profesionalizarea dezvoltării proiectelor. Dacă aceste trei elemente sunt tratate serios, piața poate trece de la valul de interes la un val real de investiții construite și puse în funcțiune.