-
Evoluția stocării din ultimul an și jumătate este foarte încurajatoare. În ianuarie 2025 aveam aproximativ 2.400 de prosumatori cu sisteme de stocare, iar astăzi avem în jur de 115.000, cu o putere instalată cumulată de aproximativ 800 MW. Vorbim despre o creștere de aproape 48 de ori a numărului de prosumatori cu baterii.
-
Dacă ritmul actual de dezvoltare se menține, cred că România poate ajunge în următorii cinci ani la 500.000–600.000 de prosumatori, iar într-un scenariu favorabil putem chiar depăși acest nivel.
Eduard Luncan este Product Owner Prosumatori în cadrul E.ON Energie România, cu peste 5 ani de experiență în sectorul energetic, cu focus pe prosumatori, energie regenerabilă și experiența clienților. În rolul actual, coordonează dezvoltarea și îmbunătățirea produselor, proceselor și parcursului dedicat prosumatorilor, contribuind la integrarea acestora într-o piață a energiei aflată în continuă transformare. Eduard este implicat activ în dialogul privind viitorul energiei si este membru al comunității Future Energy Leaders România, programul de leadership al CNR-CME, unde contribuie la inițiative dedicate dezvoltării sectorului energetic.
Cum evaluați evoluția pieței prosumatorilor din România în ultimii doi-trei ani?
Eduard Luncan: Piața prosumatorilor din România a avut o creștere spectaculoasă în ultimii ani. Dacă în 2022, conform datelor ANRE, aveam aproximativ 17.000 de prosumatori, la finalul lunii mai 2026 numărul acestora a ajuns la 346.000, cu o putere instalată de peste 3.900 MW. Practic, în aproximativ patru ani, comunitatea prosumatorilor a crescut de peste 20 de ori.
Această evoluție a fost susținută de mai mulți factori: modificările legislative, dezvoltarea programului Casa Verde, scăderea costurilor tehnologiei și interesul tot mai mare pentru independența energetică.
Un alt factor important a fost creșterea puternică a prețurilor la energie în contextul războiului din Ucraina. Mulți consumatori, atât casnici, cât și companii, au început să caute soluții pentru reducerea costurilor pe termen lung, iar investiția într-un sistem fotovoltaic a devenit una dintre cele mai atractive opțiuni.
Dincolo de economii, observăm însă și o schimbare de mentalitate: tot mai mulți oameni își doresc să producă o parte din energia pe care o consumă și să participe activ la tranziția energetică.
Evoluția stocării este un indicator foarte bun al acestei schimbări. În ianuarie 2025 aveam aproximativ 2.400 de prosumatori cu sisteme de stocare, iar la finalul lunii mai 2026 numărul lor a ajuns la aproximativ 115.000, cu o putere instalată cumulată de circa 800 MW. Vorbim despre o creștere de aproape 48 de ori în aproximativ un an și jumătate, iar în prezent aproximativ unul din trei prosumatori are și o baterie de stocare.
România a înregistrat o creștere rapidă a numărului de prosumatori. A ținut infrastructura rețelei pasul cu această evoluție?
Eduard Luncan: Dezvoltarea rețelelor nu a reușit să țină același ritm cu dezvoltarea pieței prosumatorilor. În ultimii ani au început investiții importante din partea operatorilor de distribuție, însă ritmul foarte rapid în care au apărut noi instalații fotovoltaice a depășit capacitatea rețelelor din anumite zone.
Provocarea nu este faptul că există prosumatori, ci faptul că sistemul energetic a fost proiectat într-o perioadă în care energia circula într-un singur sens – din centrală către consumator. Astăzi vorbim despre sute de mii de mici producători care injectează energie simultan, iar acest lucru necesită rețele mai inteligente, digitalizare și investiții consistente.
Care sunt principalele dificultăți cu care se confruntă astăzi prosumatorii?
Eduard Luncan: Cea mai importantă provocare rămâne capacitatea rețelei electrice.
În anumite zone, în special în zilele foarte însorite, tensiunea din rețea poate depăși limitele admise. În aceste situații, invertorul sistemului fotovoltaic intră automat în modul de protecție și oprește temporar injectarea energiei. După câteva zeci de secunde verifică din nou parametrii rețelei și reia producția dacă tensiunea revine la valori normale.
O altă provocare este reprezentată de valoarea energiei injectate în rețea. Mulți prosumatori se așteaptă să primească pentru energia livrată în rețea un preț similar cu cel pe care îl plătesc atunci când consumă energie, însă cele două valori sunt în mod firesc diferite.
Motivul este că prețul plătit de un consumator pentru energia electrică nu reprezintă doar costul energiei în sine. Factura finală include valoarea energiei active, la care se adaugă tarifele reglementate pentru transport și distribuție, precum și alte componente fiscale și parafiscale, cum sunt TVA, accizele sau contribuțiile specifice.
În schimb, atunci când prosumatorul injectează energie în rețea, acesta livrează practic energie activă către sistem. Valoarea acestei energii reflectă componenta de energie propriu-zisă și nu include tarifele și taxele care apar în factura unui consumator pentru energia preluată din rețea. Pe scurt, consumatorul cumpără un serviciu complet de furnizare a energiei, în timp ce prosumatorul vinde către sistem energia pe care o produce. De aici vine diferența de valoare dintre cei doi kWh, respectiv cel pe care un casnic îl consumă și cel pe care un prosumator îl vinde.
În plus, în timpul verii, când majoritatea sistemelor fotovoltaice produc simultan, apare un excedent de energie în piață, ceea ce reduce valoarea economică a energiei injectate. Este un fenomen întâlnit în multe state europene și reprezintă încă un argument în favoarea dezvoltării capacităților de stocare.
În ce măsură rețelele de distribuție pot integra noi capacități fotovoltaice fără investiții suplimentare?
Eduard Luncan: Capacitatea este limitată. Pe termen scurt, integrarea unui număr mai mare de sisteme fotovoltaice este posibilă dacă acestea sunt însoțite de baterii și de un consum mai inteligent al energiei produse.
Prin consum inteligent ne referim, în primul rând, la mutarea unei părți din consum în intervalele în care producția fotovoltaică este cea mai ridicată. De exemplu, încărcarea unei mașini electrice, încălzirea apei într-un boiler electric, funcționarea unei pompe de căldură sau utilizarea mașinii de spălat și a uscătorului pot fi programate în orele de prânz, când există multă energie solară disponibilă.
În același timp, prin sisteme de management al energiei și prize sau echipamente inteligente, anumiți consumatori pot fi porniți sau opriți automat în funcție de nivelul producției. Astfel, în loc să injectăm în rețea energia pe care nu o putem consuma, încercăm să o folosim local.
De exemplu, o locuință poate programa încărcarea mașinii electrice să înceapă atunci când producția fotovoltaică depășește un anumit nivel. Într-un sistem mai avansat, bateria poate stoca surplusul, iar energia poate fi utilizată seara, când producția solară este zero și consumul gospodăriei crește.
Practic, avem două modalități de a echilibra producția și consumul: putem muta energia în timp, prin stocare, sau putem muta consumul în intervalul în care energia este disponibilă. Ideal este să le folosim împreună.
Această flexibilitate este importantă nu doar pentru prosumator, care își poate crește autoconsumul și reduce costurile, ci și pentru rețea, deoarece reduce cantitatea de energie injectată în momentele în care există deja un surplus de producție.
În viitor, nu vom mai vorbi doar despre câtă energie produce o casă, ci și despre cât de flexibilă este acea casă. Pe termen lung însă, investițiile în rețele sunt inevitabile. Nu putem avea o tranziție energetică bazată pe energie regenerabilă fără modernizarea infrastructurii de distribuție.
Au existat cazuri în care distribuitorii au refuzat racordarea unor prosumatori? Care sunt motivele?
Eduard Luncan: Nu am întâlnit astfel de cazuri până acum, însă pot exista situații în care racordarea este limitată de capacitatea tehnică disponibilă în rețea. În astfel de situații nu vorbim neapărat despre un refuz, ci despre necesitatea unor lucrări de întărire a rețelei sau despre limitarea puterii aprobate pentru racordare.
Cum apreciați actualul mecanism de compensare cantitativă și financiară? Funcționează eficient?
Eduard Luncan: Înainte de toate, este important să înțelegem cum funcționează compensarea cantitativă.
De exemplu, dacă într-o lună un sistem fotovoltaic produce aproximativ 700 kWh, iar locuința consumă instantaneu 200 kWh din această producție, diferența de 500 kWh este injectată în rețea.
Dacă în aceeași perioadă locuința consumă 20 kWh din rețea, acești 20 kWh sunt compensați din energia injectată, iar diferența rămâne sub formă de sold care poate fi utilizat în lunile cu producție mai redusă, cum sunt cele de iarnă.
Consider că mecanismul compensării cantitative și-a îndeplinit foarte bine rolul. El permite prosumatorilor să utilizeze energia produsă vara pentru a reduce costurile din sezonul rece, când producția fotovoltaică este mai mică.
Un pas foarte important îl reprezintă și adoptarea Legii nr. 160/2026 privind compensarea financiară. Din punctul meu de vedere, aceasta completează foarte bine mecanismul existent, deoarece permite valorificarea surplusului de energie într-un mod mai flexibil.
În viitor, un prosumator care dispune de panouri fotovoltaice, baterii și un consum bine optimizat poate ajunge să își acopere aproape integral factura la energie electrică și chiar o parte din factura de gaze naturale.
Există întârzieri în plata energiei livrate în rețea? Care sunt cauzele?
Eduard Luncan: Nu cunosc cazuri generalizate de întârzieri privind plata energiei livrate în rețea. Există însă furnizori care au procese administrative mai complexe pentru decontarea sumelor rezultate din mecanismele de compensare, iar acest lucru poate prelungi timpul de procesare.
Pe măsură ce numărul prosumatorilor crește, este important ca și sistemele informatice și procesele operaționale să evolueze pentru a gestiona volume tot mai mari într-un mod eficient.
Sunt suficiente reglementările actuale pentru a susține dezvoltarea prosumatorilor sau este nevoie de modificări? Ce schimbări legislative considerați prioritare?
Eduard Luncan: În ultimii ani cadrul legislativ a evoluat într-o direcție bună. Adoptarea Legii 160/2026 reprezintă un pas important, iar următoarea etapă este publicarea normelor ANRE pentru aplicarea acesteia.
Pe lângă consolidarea cadrului legislativ și de reglementare, este esențial să accelerăm investițiile în infrastructura de rețea, digitalizare și stocare, astfel încât sectorul energetic să poată răspunde noilor nevoi ale sistemului.
Există riscul introducerii unor taxe suplimentare pentru prosumatori, în contextul noilor reguli europene?
Eduard Luncan: În prezent, legislația din România prevede clar că energia produsă pentru consum propriu de prosumatorii casnici nu este taxată.
Introducerea unor taxe suplimentare nu ar încuraja tranziția energetică. Din contră, ar reduce interesul populației pentru investițiile în energie regenerabilă.
Cum ar trebui România să transpună viitoarele prevederi europene privind integrarea prosumatorilor?
Eduard Luncan: Direcția europeană este deja destul de clară, chiar dacă nu aș vorbi neapărat despre o singură nouă „lege a prosumatorilor”. Cadrul european se dezvoltă în mai multe direcții care, împreună, vor schimba semnificativ rolul prosumatorului.
Prima este trecerea de la prosumatorul individual la energy sharing și comunități energetice. Noile reguli europene permit consumatorilor să acceseze energie regenerabilă produsă sau stocată în altă locație, inclusiv de către vecini sau comunități. Aceste reguli privind energy sharing se aplică începând cu 17 iulie 2026.
A doua direcție este flexibilitatea. Consumatorul nu va mai fi doar cel care cumpără energie, ci va putea să își adapteze consumul în funcție de producție și de preț. În acest context, bateriile, mașinile electrice, pompele de căldură și alte echipamente inteligente devin tot mai relevante.
A treia direcție este agregarea. Mii de prosumatori, baterii și consumatori flexibili pot fi coordonați digital și pot deveni împreună o resursă importantă pentru sistemul energetic. Iar pentru ca toate acestea să funcționeze, Europa pune tot mai mult accent pe rețele inteligente, contoare inteligente și schimbul securizat de date.
Din punctul meu de vedere, aceasta este schimbarea fundamentală: Europa începe să construiască un sistem energetic în care consumatorul nu mai este la capătul pasiv al rețelei, ci devine parte din soluție.
Pentru România este important să nu așteptăm ca toate aceste tendințe să devină obligații legislative. Ar trebui să ne pregătim din timp pentru ele, prin investiții în rețele, stocare, digitalizare și printr-un cadru simplu pentru comunități energetice și agregatori.
În ce măsură prosumatorii contribuie la reducerea prețurilor energiei?
Eduard Luncan: Prosumatorii au deja un impact semnificativ asupra pieței, în special în intervalele de producție solară maximă. În zilele însorite, la prânz, producția prosumatorilor ajunge în jurul valorii de 3.000 MW și au existat zile în care a depășit această bornă. Practic, în anumite momente, energia produsă de prosumatori poate acoperi aproximativ jumătate din consumul național.
Acest volum mare de energie disponibilă în timpul zilei pune presiune în jos pe prețurile din piață. Problema este că producția este concentrată în câteva ore, în timp ce consumul continuă și după apus. Fără suficientă stocare și flexibilitate, putem ajunge să avem energie foarte ieftină sau chiar prețuri negative la prânz, urmată de necesitatea de a importa energie seara, când producția fotovoltaică scade.
De aceea, cred că următoarea etapă nu mai este doar să producem mai multă energie verde, ci să putem stoca și consuma energia atunci când avem nevoie de ea.
Pe scurt, prosumatorii contribuie deja la reducerea prețurilor, însă valoarea lor pentru sistem poate fi mult mai mare dacă trecem de la simpla producție la producție, stocare și flexibilitate.
Există și efecte negative generate de creșterea accelerată a numărului de prosumatori asupra sistemului energetic?
Eduard Luncan: Există, însă aș prefera să le numim provocări ale tranziției energetice, pentru că fiecare dintre ele poate genera și oportunități importante pentru piață.
Prima provocare este presiunea asupra rețelelor de distribuție. Rețelele au fost proiectate în mare parte într-un model în care energia circula de la producător către consumator. Astăzi avem sute de mii de puncte care pot și produce, și consuma, iar în anumite intervale pot injecta simultan cantități importante de energie. Asta creează o nevoie de investiții în rețele inteligente, digitalizare și automatizare. În același timp, este o oportunitate pentru operatorii de distribuție și pentru companiile care dezvoltă tehnologii pentru monitorizarea și gestionarea rețelelor.
A doua provocare este diferența dintre momentul în care producem energia și momentul în care avem nevoie de ea. Producția fotovoltaică este concentrată în timpul zilei, în timp ce o parte importantă a consumului apare dimineața și seara. Aici apare oportunitatea pentru dezvoltarea stocării: baterii rezidențiale și industriale, soluții de management al energiei, dar și noi modele de business pentru agregatori care pot coordona mii de baterii și consumatori flexibili.
A treia provocare este volatilitatea prețurilor. Atunci când avem foarte multă producție solară într-un interval cu cerere redusă, prețurile pot scădea foarte mult, în timp ce câteva ore mai târziu, când producția fotovoltaică dispare, prețurile pot crește. Această volatilitate este o provocare pentru producători și furnizori, dar creează și oportunități pentru consumatorii care își pot muta consumul în orele cu energie ieftină, pentru baterii și pentru furnizorii care dezvoltă produse și tarife dinamice.
Practic, fiecare provocare a tranziției energetice creează o nouă nevoie în piață: rețele mai inteligente, mai multă stocare și mai multă flexibilitate. Din punctul meu de vedere, acestea vor fi și unele dintre cele mai importante zone de investiții din sectorul energetic în următorii ani.
Cât de importantă este dezvoltarea capacităților de stocare pentru viitorul prosumatorilor?
Eduard Luncan: Este probabil unul dintre cei mai importanți pași pe care trebuie să îi facem în următoarea etapă. Până acum ne-am concentrat foarte mult pe dezvoltarea capacităților fotovoltaice, iar rezultatele sunt foarte bune. Însă, dacă producția continuă să crească fără ca stocarea să țină pasul, ajungem într-un punct în care sistemul nu mai poate valorifica eficient toată energia produsă în aceleași ore ale zilei.
Evoluția stocării din ultimul an și jumătate este însă foarte încurajatoare. În ianuarie 2025 aveam aproximativ 2.400 de prosumatori cu sisteme de stocare, iar astăzi avem în jur de 115.000, cu o putere instalată cumulată de aproximativ 800 MW. Vorbim despre o creștere de aproape 48 de ori a numărului de prosumatori cu baterii.
Această evoluție arată că piața începe să se adapteze. Fără stocare, creșterea numărului de prosumatori riscă să fie limitată în timp de capacitatea rețelei de a prelua energia produsă în orele de vârf. Cu stocare, însă, putem muta energia produsă la prânz către orele de seară, putem crește autoconsumul și putem reduce presiunea asupra rețelelor.
Mai mult, bateria transformă prosumatorul dintr-un simplu producător de energie într-o resursă de flexibilitate pentru sistem. În viitor, o baterie nu va trebui privită doar ca un echipament care ajută o gospodărie să își reducă factura, ci și ca parte dintr-un sistem energetic mai flexibil și mai eficient.
De aceea, cred că următoarea etapă nu ar trebui să fie doar despre câte panouri mai instalăm, ci despre cât de bine reușim să integrăm producția, stocarea și consumul flexibil. Dacă vrem să continuăm creșterea prosumatorilor în ritm accelerat, stocarea trebuie să crească cel puțin în paralel cu producția fotovoltaică.
Viitorul prosumatorilor este strâns legat de dezvoltarea stocării.
Ce rol ar putea avea agregatorii și comunitățile de energie în integrarea producției distribuite?
Eduard Luncan: Cred că vor avea un rol din ce în ce mai important, pentru că ne permit să trecem de la prosumatorul individual la o rețea de prosumatori care acționează, într-o anumită măsură, coordonat.
Agregatorul poate reuni mii de prosumatori, baterii, mașini electrice, pompe de căldură sau alte surse de flexibilitate și le poate coordona consumul și producția. Individual, fiecare dintre aceste resurse are o capacitate redusă, însă împreună pot deveni o resursă importantă pentru echilibrarea sistemului și pot participa la mecanisme de flexibilitate sau la piața de energie.
Comunitățile de energie merg într-o direcție complementară. Ele pot exista la dimensiuni foarte diferite: de la un grup de locuințe sau un bloc de apartamente, până la un cartier, un ansamblu rezidențial, o zonă industrială sau chiar o comunitate locală mai largă.
De exemplu, într-un bloc putem avea panouri fotovoltaice instalate pe acoperiș, o baterie comună și un sistem inteligent care distribuie energia între apartamente în funcție de regulile stabilite de comunitate. Într-un cartier, mai multe case pot produce și stoca energie și o pot partaja între participanți. La o scară mai mare, o comunitate locală poate combina producția fotovoltaică cu baterii, stații de încărcare pentru mașini electrice și alte forme de consum flexibil.
Avantajul este că energia poate fi produsă și utilizată cât mai aproape de locul în care este consumată, reducând presiunea asupra rețelelor și crescând gradul de utilizare locală a energiei regenerabile.
Combinația dintre comunități energetice și agregatori poate fi una dintre cele mai importante evoluții ale pieței. Comunitatea creează producția și consumul local, iar agregatorul poate conecta și coordona aceste resurse la o scară suficient de mare pentru a deveni relevante pentru întregul sistem energetic.
Practic, următorul pas nu este doar să avem sute de mii de prosumatori individuali, ci să putem transforma aceste sute de mii de resurse într-o rețea flexibilă de producție, stocare și consum. Agregatorii pot coordona consumul și producția unui număr mare de participanți, contribuind la echilibrarea sistemului energetic și oferind noi oportunități de valorificare a flexibilității.
În cât timp își poate recupera investiția un prosumator în condițiile actuale?
Eduard Luncan: Perioada de recuperare depinde foarte mult de dimensiunea sistemului, profilul de consum, orientarea și amplasarea panourilor, existența unei baterii, prețul energiei și, bineînțeles, de eventualele finanțări obținute.
Ca exemplu orientativ, să luăm o gospodărie care investește astăzi aproximativ 30.000 de lei într-un sistem fotovoltaic de 5 kW. În funcție de consum și de câtă energie reușește să consume direct din producția proprie, o perioadă de recuperare de aproximativ 5–8 ani poate fi realistă. Pentru un client care beneficiază și de finanțare prin Casa Verde, perioada poate fi semnificativ mai scurtă.
Din experiența mea, investiția se recuperează cel mai bine atunci când sistemul este dimensionat corect în raport cu consumul locuinței. De exemplu, un client cu un consum constant și relevant de energie electrică, de peste 300 kWh pe lună, poate avea o recuperare mai rapidă decât unul cu un consum foarte redus, dacă sistemul este dimensionat corespunzător pentru acel profil.
În schimb, am întâlnit și situații în care prosumatorii au instalat sisteme mult mai mari decât necesarul real al locuinței, considerând că o instalație mai mare înseamnă automat o economie mai mare. În unele cazuri, decizia a fost influențată și de prețurile foarte atractive oferite, la un moment dat, pentru energia injectată în rețea. Astfel, anumiți consumatori au privit investiția nu doar ca pe o modalitate de reducere a facturii, ci și ca pe o posibilă sursă de venit recurent din energia produsă și livrată în rețea.
Între timp, valoarea economică a energiei injectate s-a modificat, iar ofertele furnizorilor nu mai sunt la aceleași niveluri ca în perioada în care piața era caracterizată de prețuri foarte ridicate. Pentru unii prosumatori care și-au dimensionat investiția pornind de la acele așteptări, acest lucru a generat frustrare și poate conduce la o perioadă de recuperare mai lungă decât cea estimată inițial.
Este foarte important ca un sistem fotovoltaic să fie dimensionat în primul rând în funcție de profilul real de consum și de obiectivul clientului, nu doar în funcție de cantitatea maximă de energie care poate fi produsă. Cu cât reușim să consumăm sau să stocăm mai mult din energia produsă, cu atât valoarea economică a sistemului este mai mare și dependența de prețul primit pentru energia injectată este mai redusă.
De aceea, recomandarea ar fi ca un prosumator să nu pornească de la întrebarea „cât de mare este sistemul pe care îl pot instala?”, ci de la întrebarea „de câtă energie am nevoie și când o consum?”.
Pe termen lung, investiția rămâne atractivă. Panourile fotovoltaice au o durată de exploatare de peste 25 de ani, ceea ce înseamnă că, după recuperarea investiției, sistemul poate continua să genereze beneficii pentru o perioadă îndelungată.
Cum vedeți evoluția pieței prosumatorilor în următorii cinci ani?
Eduard Luncan: Vom intra într-o nouă etapă de maturizare. Prosumatorul viitorului nu va fi doar un producător de energie, ci un participant activ la piața de energie, capabil să producă, să stocheze, să consume și, în anumite situații, chiar să ofere servicii de flexibilitate sistemului energetic. Dacă ritmul actual de dezvoltare se menține, cred că România poate ajunge în următorii cinci ani la 500.000–600.000 de prosumatori, iar într-un scenariu favorabil putem chiar depăși acest nivel.
Dar cred că schimbarea importantă nu va fi doar în numărul de prosumatori, ci în ceea ce va însemna, de fapt, să fii prosumator. Accentul nu va mai fi doar pe instalarea panourilor fotovoltaice, ci pe integrarea acestora cu baterii, stații de încărcare pentru vehicule electrice, pompe de căldură și sisteme inteligente de management al energiei.
În același timp, cred că vom vedea o dezvoltare tot mai mare a comunităților de energie. Astăzi discutăm în principal despre prosumatori individuali, însă în următorii ani vom vedea tot mai multe modele în care locuințe, blocuri, ansambluri rezidențiale, clădiri publice sau mici comunități locale vor putea produce, stoca și utiliza energia împreună.
Prosumatorul viitorului nu va mai fi doar un producător care își reduce factura. Va deveni un participant activ la sistemul energetic, capabil să producă, să consume, să stocheze și să își adapteze consumul în funcție de nevoile sistemului.
Cred că aceasta va fi, de fapt, marea transformare a următorilor cinci ani: vom trece de la sute de mii de instalații fotovoltaice individuale la o rețea distribuită de producție, stocare și consum flexibil, conectată digital și din ce în ce mai bine integrată în piața de energie.
| Știri BVB