Update articol:
O analiză trimisă la redacţie de un economist din piaţa financiar-bancară

Există, în prezent, vreo bancă în dificultate în România?

pixabay.com pixabay.com

Banca Națională a României publică lunar, printre alte multe date și informații financiare, și o situație cu “facilitățile permanente acordate participanților eligibili”. “Participanți” înseamnă bănci comerciale înregistrate în România și înscrise în registrul de la BNR, “eligibili” se referă la condițiile stabilite de regulamentul prin care se acordă mai sus pomenitele “facilităţi permanente”.

Aceste “facilități permanente” pot fi de credit și de depozit și, după cum le arată și numele, sunt niște înlesniri acordate, în anumite condiții, unor bănci care au excedente de bani pe care nu reușesc să le plaseze și atunci accesează (dacă sunt eligibile) facilitatea de depozit a BNR, care le acordă totuși o dobândă pentru astfel de sume sau, dimpotrivă, dacă nu au suficiente resurse bănești accesează facilitatea de credit de la BNR, pentru care plătesc dobânda stabilită de către CA al BNR.

Pe parcursul anului trecut (2018) putem observa că facilitatea de credit a fost accesată destul de puțin, pentru câteva luni stocul mediu zilnic de credite de la BNR fiind 0 și având un maxim de circa 379 milioane lei/zi doar în luna octombrie. Anul acesta situația s-a schimbat semnificativ, observând un stoc mediu de 12 milioane lei/zi în ianuarie, de 2 619 milioane lei/zi în februarie, 39 milioane lei/zi  în martie și 1 547 milioane lei/zi în aprilie 2019. Deci, în  februarie 2019 au fost bănci comerciale din România care au împrumutat și peste 2,6 miliarde lei/zi (adică peste  500 de milioane de euro/zi), în medie, de la Banca Națională a României, cu scopul de a face față plăților zilnice. Situația s-a repetat la un nivel mai redus în aprilie 2019 când necesitățile băncilor care nu-și puteau acoperi plățile au fost, în medie, de peste 1,5 miliarde lei/zi (peste 300 milioane euro/zi).

Am presupus că BNR nu acordă băncilor facilităţi permanente de credit pentru investiții sau pentru plasare în diverse active, ci doar pentru nevoi care nu pot fi acoperite altfel. Observarea evoluției acestor facilităţi pe parcursul mai multor ani ne arată o utilizare foarte rară a facilității de credit, ceea ce pare să întărească presupunerea de mai sus. De altfel, o finanțare din partea BNR a unei bănci comerciale nu poate surveni decât în situații speciale.

De partea cealaltă observăm că facilitatea permanentă de depozit pare să reflecte un excedent de lichiditate la alte bănci din România. Anul trecut, băncile eligibile au apelat la facilitatea de depozit în măsură mult mai mare decât la facilitatea de credit, respectiv la o medie zilnică între 300 milioane lei și 900 milioane lei în fiecare lună, ba chiar la  2 534 milioane în decembrie. Și pentru 2019 facilitățile de depozit au fost destul de mari, 1 991 milioane lei/zi în ianuarie, 96 milioane lei/zi în februarie, peste 2 miliarde lei/zi în martie și 358 milioane în aprilie. Toți acești bani care au fost plasați la BNR cu o dobândă de 1,5% pe an reprezintă sume care nu au putut fi plasate de bănci în alte părți în această perioadă, deci o utilizare deficitară a resursei financiare la nivelul economiei românești.

În opinia mea,  apelarea facilității permanente de credit de la BNR de către una sau mai multe bănci din România, pe fondul unei situații cu excedent de lichiditate, nu poate reflecta decât existența în sistemul bancar din România a unei bănci (sau poate a câtorva bănci) care nu pot face față obligațiilor zilnice și sunt nevoite să se împrumute de la banca centrală. Sumele înregistrate la stocul mediu zilnic sunt semnificative pentru piața românească și nu este clar de ce BNR sprijină aceste bănci. Pe de altă parte, este știut că băncile comerciale din România, cu foarte puține excepții, sunt deținute de grupări externe (deci au capital străin) solide financiar, deoarece doar așa obțin autorizarea de la BNR și s-ar putea pune problema de ce BNR le ajută în loc să le solicite să aducă mai mult capital sau măcar linii de finanțare pe termen scurt de la băncile “mamă”.

Pe de altă parte, dacă o bancă mare (așa cum par să indice cifrele) sau mai multe bănci au dificultăți repetate în a face față la plăţi, nu ar trebui să știe ceva și publicul sau măcar guvernul? O neîncredere generalizată în bănci nu se evită ascunzând gunoiul sub preș, ci doar prin mai multă transparență. Băncile comerciale clasice sunt deja sub presiunea folosirii tot mai extinse a noilor tehnologii care utilizează telefonia mobilă și internetul, iar o criză a unei bănci majore ar aduce, în mod foarte probabil, un exod semnificativ către sistemele de transfer de bani, schimb valutar și plăţi (debit-credit) nebancare, care ar afecta imediat întreg sistemul bancar.

Sistemul bancar din România pare solid, cu bănci puține și strict controlate de BNR, cu norme foarte detaliate, cu cerințe de capital restrictive, cu bilanțurile curățate de credite neperformante, cu profituri în creștere pe anul trecut…

Și Titanicul era “nescufundabil”!