Update articol:

Facebook şi Twitter au luat măsuri, marţi, împotriva postărilor preşedintelui Trump care compară Covid-19 cu gripa

Trump, spital, internat, covid19

Facebook şi Twitter au luat măsuri, marţi, împotriva unor postări ale preşedintelui american Donald Trump, pentru încălcarea regulilor împotriva dezinformării legate de nou coronavirus prin sugerarea că boala Covid-19 este la fel ca gripa, transmite Reuters.

”Mulţi oameni mor în fiecare an din cauza gripei, uneori peste  100.000, în pofida vaccinului. Închidem ţara? Nu, am învăţat să trăim cu ea, la fel cum învăţăm să trăim cu Covid, pentru majoritatea populaţiilor mult mai puţin letală!!!”, a scris Trump pe Twitter, potrivit news.ro.

Facebook a şters postarea, dar nu înainte să fi fost distribuită de aproximativ 26.000 de ori, potrivit datelor CrowdTangle, sistemul de măsurare al companiei.

”Eliminăm informaţiile incorecte legate de severitatea Covid-19”, a declarat un purtător de cuvânt a Facebook.

Cea mai mare companie de socializare din lume, care exceptează politicienii de programul de verificare a informaţiilor, ia rareori măsuri împotriva postărilor preşedintelui american.

Twitter a dezactivat marţi repostările unui tweet similar al lui Trump şi a adăugat o etichetă de avertizare în care afirmă că tweetul respectiv încalcă regulile referitoare la ”răspândirea de informaţii înşelătoare şi posibil dăunătoare legate de Covid-19”, dar că ar putea fi în interesul public ca postarea să rămână vizibilă.

În sezonul de gripă  2019-2020, gripa a fost asociată cu 22.000 de decese în Statele Unite, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

De la primul caz de coronavirus înregistrat în Statele Unite la începutul cestui an, peste 210.000 de oameni au murit în această ţară, cel mai mare bilanţ din lume.

Luni, Trump le-a spus americanilor ”să iasă” şi să nu se teamă de Covid-19. Preşedintele a revenit luni la Casa Albă după trei zile de spitalizare  în care a fost tratat pentru infecţia cu noul coronavirus.

Facebook a şters prima oară o postare a preşedintelui Trump în luna august. Postarea includea un video în care preşedintele afirma în mod fals că copiii sunt ”aproape imuni” la Covid-19.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (19/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 12 - 16.10.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (19/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (19/10/2020)

Notificare rascumparare actiuni proprii 12 - 16 octombrie 2020

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (19/10/2020)

Numirea domnului Valentin Nae in functia de Director al Sucursalei CNE Cernavoda