Update articol:

FMI avertizează că riscurile la adresa stabilităţii financiare globale sunt în creştere

Riscurile cu care se confruntă sistemul financiar global au sporit în ultimele şase luni şi ar putea creşte în urma unei ieşiri potenţial dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană sau a escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, se arată într-un raport publicat miercuri de Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.

Expansiunea economiei mondiale încetineşte, iar o scădere abruptă a activităţii economice ar putea avea un impact extins, apreciază FMI, care trage un semnal de alarmă împotriva eliminării reglementărilor prudenţiale care ar putea sprijini sistemul financiar în eventualitatea unei crize.

„Există riscul deteriorării abrupte a încrederii investitorilor, ceea ce ar putea duce la înăsprirea semnificativă a condiţiilor financiare. Aceste evoluţii ar putea avea efecte mai ample asupra economiilor cu fundamente mai slabe, cu vulnerabilităţi financiare mai ridicate şi cu mai puţine instrumente necesare pentru a răspunde şocurilor”, se arată în raportul publicat de Fondul Monetar Internaţional.

Marţi, FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an şi a avertizat că expansiunea ar putea încetini şi mai mult din cauza tensiunilor comerciale şi a unei ieşiri potenţial dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

Economia mondială va creşte probabil cu 3,3% în acest an, cea mai lentă expansiune din 2016, faţă de un avans de 3,5% previzionat în ianuarie. Pentru 2020, rata de creştere rămâne nemodificată la 3,6%, se arată în cel mai nou raport „World Economic Outlook”, al instituţiei financiare internaţionale.

În raportul de miercuri, FMI atrage atenţia că o încetinire mai profundă decât se estimează ar putea determina înăsprirea condiţiilor financiare şi cere autorităţilor să comunice clar orice modificări în politica monetară, pentru a minimaliza turbulenţele pe pieţe. 

FMI susţine decizia Rezervei Federale a SUA (Fed) de a opri deocamdată majorarea ratelor dobânzilor, care îmbunătăţeşte încrederea investitorilor, dar avertizează că o schimbare radicală a politicii Fed ar putea duce la vânzări masive de active mai riscante.

Un impas îndelungat al negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ameninţă „să dezechilibreze pieţele financiare, să afecteze încrederea investitorilor şi să aibă efecte negative asupra investiţiilor”, avertizează instituţia financiară internaţională, potrivit Agerpres.

Pentru a se proteja de vulnerabilităţile financiare, autorităţile ar trebui să adopte măsuri pentru a ţine sub control datoriile corporaţiilor şi a întări rezerva de capital a băncilor, apreciază FMI.