Update articol:

Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la Londra

Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc pe 19 septembrie la ora locală 11:00 (10:00 GMT) la Westminster Abbey din Londra, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham, conform agenţiilor internaţionale de presă, scrie Agerpres.

Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat sâmbătă noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.

Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a, care a murit joi la Castelul Balmoral din Scoţia, la vârsta de 96 de ani.

La Londra, sicriul va fi expus pe catafalc în Westminster Hall, cea mai veche clădire din complexul Parlamentului, unde va fi amenajată o capelă funerară unde publicul va putea să-şi prezinte omagiile timp de patru zile, începând de miercuri, 14 septembrie.

Sicriul de stejar al reginei – care se află în prezent în sala de bal de la Castelul Balmoral din Scoţia – va fi transportat duminică la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh, într-o călătorie lentă de şase ore cu maşina mortuară, pentru a le permite oamenilor adunaţi în oraşe şi sate să îşi prezinte omagiile. La Palatul Holyroodhouse va fi depus în Sala Tronului până luni după-amiază, când va fi dus în procesiune la Catedrala St Giles din capitala scoţiană.

Regele Charles al III-lea şi membri ai familiei regale vor participa la procesiune şi la o slujbă la catedrală. Sicriul va rămâne acolo într-o capelă mortuară pentru ca scoţienii să îşi poată lua rămas bun de la suveran.

O zi mai târziu, marţi, sicriul însoţit de fiica reginei, prinţesa Anne, va fi transportat pe calea aerului cu un avion al Royal Air Force pe aerodromul Northolt, la vest de Londra, de unde va fi dus cu maşina la Palatul Buckingham, unde va fi depus în Bow Room.

Miercuri după-amiază, rămăşiţele pământeşti ale reginei vor fi purtate într-o procesiune de trăsuri ale Artileriei Regale până la Westminster Hall, unde aArhiepiscopul de Canterbury, primatul Bisericii Anglicane, va oficia o slujbă la care vor fi prezenţi Regele şi familia sa.

În dimineaţa zilei de 19 septembrie, sicriul va fi purtat în procesiune pe distanţa de câţiva metri dintre Westminster Hall şi Westminster Abbey pentru slujba de înmormântare, după care va fi dus la Wellington Arch şi de acolo la Capela Sfântul Gheorghe de la Castelul Windsor, la periferia Londrei, pe un drum cunoscut sub numele de Long Walk. Acolo va avea loc o ultimă slujbă înainte ca Elisabeta a II-a să fie înmormântată.

BVB | Știri BVB

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (28/09/2022)

Informare privind strategia de dezvoltare a societatii

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (28/09/2022)

Hotarare CA 28.09.2022 - avizare majorare capital social incorporare rezerve

CONPET SA (COTE) (28/09/2022)

Raport conform art. 234, aliniat 1, lit. i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018

MedLife S.A. (M) (28/09/2022)

Disponibilitate Raport Sustenabilitate 2021