Update articol:

Inflaţia în SUA se menţine la 5,4%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani

dolari

Inflaţia anuală în Statele Unite ale Americii s-a menţinut în iulie la nivelul de 5,4%, cel mai ridicat începând din august 2008, fiind susţinută de majorarea salariilor şi de crearea de locuri de muncă, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Conform datelor publicate miercuri de Biroul de Statistică, preţurile de consum au crescut în iulie cu 0,5%, cu patru zecimi mai puţin decât în luna anterioară. Această majorare este similară celei estimate de analişti.

Inflaţia de bază, care exclude preţurile la alimente şi combustibili, care sunt cele mai volatile, a fost de 0,3 % în iulie şi de 4,3% în ultimul an. Analiştii se aşteptau la o rată de creştere de 0,4% a acestui indice.

Preţurile plătite de consumatori au crescut lună de lună începând din octombrie 2020. În iulie, preţurile la alimente s-au majorat cu 0,7% şi cele la energie cu 1,6 %. În acest al doilea segment, ascensiune preţului la benzină a fost de 2,4%.

Preţurile autovehiculelor uzate, pe seama cărora se pune cea mai bună parte din avansul inflaţiei, s-au majorat doar cu 0,2% în iulie, după o creştere de peste 10% luna anterioară.

Cererea de autovehicule, noi sau uzate, este intensă, deoarece oferta a fost afectată de lipsa de microprocesoare şi, ca urmare, preţurile autoturismelor şi camionetelor uzate au crescut cu 41,7% într-un an.

Inflaţia s-a accelerat în ultimele luni, impulsionată de cheltuielile consumatorilor şi de injecţiile de mii de miliarde de dolari făcute de Guvern pentru a combate criza provocată de pandemie.

Rezerva Federală (Fed) şi Guvernul preşedintelui Joe Biden au semnalat că poate fi aşteptată o accelerare a inflaţiei în timp ce producţia şi reţele de furnizare se luptă pentru a satisface solicitările consumatorilor.

Estimările Fed sunt că, pe măsură ce se vor rezolva întârzierile în aprovizionare, inflaţia se va stabiliza mai aproape de 2% anual, nivel pe care banca centrală îl consideră sustenabil pentru economia SUA.

Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a avertizat la mijlocul lunii trecute că “ar fi o greşeală” să se retragă stimulul monetar cât timp economia încă se recuperează, în special pentru că nivelul ridicat al inflaţiei actuale corespunde unor “factori tranzitorii”.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (11/08/2022)

Disponibilitate raport S1 2022

CONPET SA (COTE) (11/08/2022)

Disponibilitate raport S1 2022

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (11/08/2022)

Convocare AGA O & E 15.09.2022

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (11/08/2022)

Disponibilitate raport S 1 2022 si detalii videoconferinta

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (11/08/2022)

Disponibilitate raport S1 2022