Update articol:
Ministerul Finanţelor: România a atras 3,5 miliarde euro de pe piețele externe de capital

Investitorii din Marea Britanie, Irlanda şi SUA au luat peste 50% din emisiunea de 3,5 miliarde de euro lansată de România pe pieţele externe

titluri de stat

România a atras 3,5 miliarde euro de pe piețele externe de capital, potrivit Ministerului Finanţelor.

În data de 7 aprilie 2021, România, prin Ministerul Finanțelor, a lansat prima emisiune de euroobligațiuni din acest an pe piețele internaționale de capital, care s-a bucurat de un interes deosebit din partea investitorilor.

Potrivit MFP, emisiunea reprezintă cel mai mare volum de finanțare realizat de Romania într-o singură tranzacție, primele de emisiune sunt egale cu 0 pentru ambele tranșe, iar tranșa de 12 ani a fost cotată la un randament de 2,104%, valoare foarte apropiată de randamentul 2.025% al ultimei emisiuni de 12 ani realizată în perioada pre-COVID, mai exact în ianuarie 2020.

În ceea ce privește distribuția geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 12 ani, aceasta a fost următoarea: Marea Britanie și Irlanda 37%, SUA 17%, Germania și Austria 13%, România 6%, Franța 6%, Europa de Sud 6%, restul Europei 6%, CEE (exclusiv România) 5%, Benelux 3% și 1% restul statelor. Pentru maturitatea de 20 ani, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: Marea Britanie și Irlanda 45%, SUA 13%, Germania și Austria 12%, România 12%, restul Europei 5%, CEE (exclusiv România) 4%,  Franța 3%, Europa de Sud 3%, restul statelor 2% și Benelux 1%.

“Succesul primei emisiuni de euroobligațiuni a României din anul 2021 reconfirmă încrederea de care se bucură țara noastră din partea investitorilor la nivel internațional. Deși criza generată de pandemia Covid-19 nu a luat sfârșit, această tranzacție dovedește faptul că măsurile și obiectivele Guvernului privind consolidarea fiscal-bugetară și relansarea economiei românești, apreciate deja de instituții internaționale, sunt recepționate pozitiv și de comunitatea investițională. Prin această emisiune, România și-a asigurat o parte importantă din necesarul de finanțare de pe piețele externe aferent anului 2021, consolidând totodată rezerva în valută (buffer-ul). Împrumutul contractat va fi utilizat pentru acoperirea nevoilor de finanțare determinate de nivelul deficitului bugetar și volumul refinanțării datoriei publice, în contextul pandemiei Covid-19”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Valoarea totală a emisiunii de euroobligatiuni este de 3,5 miliarde euro, cu o subscriere finală de 10 miliarde EUR, prin participarea unui număr de peste 380 de investitori. Emisiunea a fost realizată în două tranșe, din care 2 miliarde euro cu maturitatea de 12 ani, cu un randament de 2.104% și o rată de dobândă de 2.000% pe an și 1.5 miliarde euro cu maturitatea de 20 ani, cu un randament de 2,773% și o rata de dobândă de 2,750% pe an.

În cadrul strategiei de execuție a tranzacției, marjele de credit s-au redus pe măsura creșterii ordinelor de subscriere în cele două tranșe, înregistrându-se practic în câteva ore o reducere a acestor marje de dobândă cu 30 puncte de bază față de valorile cu care au fost lansate inițial în piață cele două tranșe, obținându-se în final pentru ambele maturități prime de emisiune de 0 puncte de bază.

Din punct de vedere al tipurilor de investitori, pentru ambele tranșe se distinge preponderența investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat care au o pondere în cadrul maturităților de 12 și 20 de ani de 63% și respectiv 62%. Totodată, băncile comerciale și private au o alocare de 21% și 17%, fondurile de pensii și companiile de asigurări au o distribuție de 6% și 13%, iar alte categorii de investitori printre care și instituții oficiale dețin 10% și respectiv 8%.

 

Tranzacția a fost intermediată de către BNP Paribas, Citigroup Global Markets Europe AG, HSBC Continental Europe, Raiffeisen Bank International AG, Société Générale și UniCredit Bank AG.

 

BVBStiri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (18/05/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IAR SA Brasov (IARV) (18/05/2021)

Convocare AGAO 21.06.2021

BRK Argint Turbo Short 28.5 (BKSLVTS2) (18/05/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 18 si 19 Mai 2021

EB WTI INDEX 0,10 (EBWTI1) (18/05/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - ajustare parametri produs structurat