Update articol:

Lira sterlină s-a apreciat, ca urmare a informațiilor că Brexitul se va amâna

Sursa Yahoo Finance

Lira sterlină s-a apreciat, în această dimineață, după vestea că Brexit-ul ar putea suferi o amânare. Moneda britanică se tranzacționa la 1.272 dolari, la ora 9:00 a Londrei, dar a a urcat până la 1.284 dolari, până la ora 11.00, înainte de a șterge o parte din aceste câștiguri, notează CNBC.

Oficial, Marea Britanie va părăsi UE pe 29 martie anul acesta, însă o întârziere a acestei date ar putea diminua șansele unui Brexit fără acord, lucru care a îngrijorat piețele, în ultimele luni.

Lira britanică a crescut brusc în dimineața zilei de vineri, după ce miniștri din guvernul Marii Britanii au dezvăluit că o întârziere a datei oficiale pentru Brexit pare a fi din ce în ce mai probabilă.

Ziarul Evening Standard a relatat că parlamentari importanți consideră că o întârziere a Brexit este probabilă, datorită “unei întârzieri a cel puțin șase legi esențiale care trebuie aprobate înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană”.

Un înalt ministru a declarat publicației: “Calendarul legislativ este acum într-adevăr foarte strâns”.

Un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic, Theresa May, a încercat imediat să nege informațiile, spunând că premierul a exclus deja extinderea termenului limită pentru Brexit. Orice întârziere ar trebui aprobată de ceilalți 27 de lideri ai UE.

Parlamentarii britanici urmează să voteze marți mult hulitul acord Brexit al lui May. Potrivit CNBC, acesta va suferi, aproape sigur, o înfrângere, ceea ce lasă perspectiva unui colaps total al guvernului, unei ieșiri dezordonate din blocul comunitar sau chiar a eliminării întregului proces Brexit, în următoarele săptămâni.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (28/10/2020)

Comunicat - Indicatori operationali-cheie T3 2020

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (28/10/2020)

Raport privind rezultatele operationale cheie 9 luni 2020

OMV PETROM S.A. (SNP) (28/10/2020)

Disponibilitate raport trim 3 2020