Autor: Laurențiu Căpcănaru
Expresia „Fabrica de Milionari” pare mai mult un logo de cazino sau reclamă de mare efect pentru vreo rețea de păcănele cu acoperire națională. Doar că este titlul unei cărți scrise de Joyce Moullakis și Chris Wright – „Millionaires’ Factory” – apărută în 2023 și este povestea ascensiunii băncii de investiții Macquarie din Australia, astăzi cel mai mare asset manager de infrastructură din lume. Iar titlul cărții și factorul principal diferențiator s-a referit la nivelul ridicat de remunerare al angajaților.
Nimeni nu iubește băncile. Doar acționarii lor, atunci când sunt pe profit și crește prețul acțiunii. Și angajații. Dacă nu au credite prea mari nici ei. Băncile de investiții sunt și mai puțin înghițite, având în vedere activitatea lor complexă care ține de la fuziuni, achiziții, finanțări structurate, asset management, produse derivate și alte lucruri complicate în care îți prinzi urechile. Despre managerii lor și nivelul indecent de câștiguri (bașca “parașutele” lor de aur) se putea comenta până acum cu mânie proletară. Doar că, după ce primul bogat al lumii, Elon Musk, și-a asigurat un trilion de dolari până în 2035, chit că nu joacă în industria aceasta, totul devine permis și rămâne în pixul și votul acționarilor.
La Macquarie, nu de top executivi era vorba, care oricum câștigau în ton cu principalele companii din Australia, ci de nivelul de salarizare excepțional al tuturor salariaților, care a făcut ca entitatea să fie cel mai dorit loc de muncă.
Fabrica de Milionari
Ceea ce a individualizat Macquarie a fost filozofia lor de a acorda libertate de acțiune angajaților, funcționând ca o rețea de „antreprenori interni”, fiecare echipă având o autonomie reală să identifice oportunități, să ia decizii rapide și să execute proiecte fără birocrație excesivă. Totul asezonat cu o politică de compensații extrem de generoasă: angajații neprimind doar salarii foarte mari, ci și bonusuri pentru afacerile direct încheiate, cât și participare la profitul general al companiei. Deși are jumătate din numărul de angajați al ANZ (Australia and New Zealand Bank), una din cele mai mari bănci de pe continentul australian, cheltuielile salariale sunt cu 15% mai mari la Maquarie.
O parte importantă a pachetului de remunerare a fost reprezentată de acțiuni și opțiuni ale Macquarie (XASX MQG) care au accentuat cointeresarea cât și fidelizarea angajaților. În câțiva ani angajații pot deveni milionari din salarii, bonusuri și din creșterea valorii acțiunilor primite.
După unele surse cel puțin 1000 de milionari își au originea averii ca angajați ai Macquarie. Oricum este sigur e că cei 100.000 de foști și actuali angajați și colaboratori au consolidat clasa de mijloc din Australia și din țările unde banca a fost prezentă prin nivelul ridicat al câștigurilor.
Înființată în 1969, la Sydney ca Hill Samuel Australia Limited, o subsidiară a băncii britanice Hill Samuel & Co, și-a deschis porțile cu doar trei angajați pentru a oferi servicii de consultanță și investment banking de standard internațional pe piața australiană, care la acea vreme era restrictivă și dominată de bănci tradiționale. Australia abia ieșea din anii de reglementare strictă, iar oportunitățile de inovare erau limitate. În 1978, compania a creat piața de hedging valutar în Australia, ajutând exportatori și importatori să gestioneze riscurile valutare. În 1980, a lansat primul cash management trust din țară – un fond care permitea accesul la rate mari de dobândă pe termen scurt pentru persoane fizice și companii mici, atrăgând 100 de milioane de dolari australieni în doar patru luni. Până în 1981, intra în trading-ul de mărfuri, iar în 1983–1984 a intrat în brokeraj și finanțări structurate.
- Holey Dollar, ca soluție de salvare pentru Australia și logo pentru Macquarie
În 1985, își ia licența de bancă australiană și și-a schimbat oficial numele în „Macquarie” în onoarea lui Lachlan Macquarie, primul guvernator al statului New South Wales, care a fost un pionier în dezvoltarea industriei serviciilor financiare din Australia. Noul logo al companiei este inspirat de Holey Dollar, adoptat în 1813, pentru a rezolva criza monetară datorată hemoragiei de monedă din provincie către metropolă. Macquarie a cumpărat 40.000 de dolari spanioli pe care i-a secționat într-o monedă circulară cu gaură în mijloc în valoare de 5 șilingi și partea rotundă rămasă – „dump” – în valoare de un șiling și 3 pence adică un sfert din acel dolar găurit. Cele două monede fiind inscripționate local nu aveau valoare în afara continentului australian rămânând astfel să susțină schimburile economice care până atunci se făceau prin barter cu rom. Pentru treaba asta, guvernatorul a recurs la serviciile lui William Henshall, un condamnat exilat în Australia, tocmai pentru falsificare de monedă. Se pare ca în Australia se aprecia competența în primul rând.
Poate că denumirea și logoul asumate la rebrandingul din 1985 caracterizau activitatea de până atunci în sensul inovației și inventivității de care banca dăduse dovadă. Dar a fost premonitorie pentru ceea ce va urma în activitatea Macquarie, în sensul în care a definit noi direcții de acțiune sistemului financiar.
Principala realizare a Macquarie Group este că a transformat infrastructura, dintr-o clasă de active neinteresantă și rezervată entităților publice, într-una dintre cele mai atractive și profitabile clase de investiții globale.
Concret, Macquarie a inventat și popularizat modelul modern de investiții private în infrastructură (toll roads, aeroporturi, utilități, telecomunicații, și mai nou centre de date etc.). În 1994, a lansat primul fond de infrastructură listat din Australia (Hills Motorway Trust) pentru construirea autostrăzii M2 Hills Motorway, în lungime de 20 de kilometri, în nord-vestul Sydney-ului, concepută ca o autostradă cu taxă (toll road). Macquarie a reușit să atragă 155 milioane AUD, în primul IPO al unei autostrăzi cu taxă din lume, iar apoi a creat zeci de fonduri globale care au atras sute de miliarde de dolari de la fonduri de pensii, asigurători și investitori instituționali.
Astăzi este cel mai mare manager de infrastructură din lume (conform IPE Real Assets și Infrastructure Investor) gestionând 355 miliarde de euro în active de infrastructură pe toate continentele. Global Infrastructure Partners care e brațul de infrastructură al BlackRock, de pe locul 3, administrează doar 169 miliarde de euro. Este structurată în 4 divizii: Macquarie Asset Management – administrator global de active, specializat în infrastructură, Banking and Financial Services – servicii bancare și financiare în Australia: credite ipotecare, depozite, carduri și managementul averii, Commodities and Global Markets – tranzacționare cu mărfuri, finanțare de active, gestionarea riscurilor și acces la piețe globale de capital, Macquarie Capital – consultanță în fuziuni și achiziții, subscriere de capital, investiții în capital privat și finanțare de proiecte.
Macquarie Group este un gigant global cu aproape 20.000 de angajați în 34 de țări, are investiții în peste 190 de companii de infrastructură care deservesc zilnic peste 300 de milioane de oameni și are direct peste 220.000 de angajați în portofoliul gestionat.
A demonstrat că se pot obține randamente stabile pe termen lung combinând capital privat cu expertiză operațională. Spre deosebire de scrobiții white-collar manageri de fonduri care doar investesc pasiv, setează ‘chipiaiuri-uri’ din burtă și cer rezultate din înaltul zgârie-norilor cu aer condiționat, Macquarie își pune cizme de cauciuc și cască de protecție în cap, suflecă mânecile și aduce echipe competente, specialiști care gestionează fiecare activ de la construcție până la exploatare, de la optimizarea traficului pe autostrăzi, până la creșterea eficienței centralelor eoliene sau modernizarea rețelelor de fibră. Combinația de operațional competent cu financiar potent menține Macquarie în primul plan al managementului de infrastructură de aproape 15 ani.
- Când oamenii contau
Astăzi, roboți cu nume simpatice devin interfața uzuală la multe entități, oferind în general răspunsuri comprehensive și competente, dar adesea total enervante și uneori chiar aberante. Ei înlocuiesc oamenii în primul rând pentru reducerea costurilor. Coroborat cu revoluția AI, care mătură deocamdată doar zeci de mii de locuri de muncă în toată lumea, rămâi cu impresia că oamenii nu mai contează cu adevărat și sunt cei sacrificați pentru păstrarea profiturilor și a cursului ascendent al acțiunilor. Știu teoria clasică: maximizarea profitului și prețul acțiunilor urcând în stratosferă reprezintă scopul existențial al oricărei companii. Ca investitor și eu joc în echipa asta. Doar că polarizarea din ce în ce mai accentuată a lumii – între foarte bogați și restul – începe să-mi dea cu virgulă.
Chiar și la Macquarie au existat reduceri de personal în ultima vreme, iar top managementul se află sub presiunea acționarilor pentru reducerea anvelopei salariale. Totuși, faptul că a funcționat ani de zile ca o adevărată „fabrică de milionari”, cu o filozofie în care angajatul putea câștiga oricât în funcție de performanță, îmi dă o anumită mulțumire. Pentru mine, asta arată că oamenii au contat mai mult decât simple cifre pe un tabel și săgeți pe grafice. De aceea, povestea Macquarie îmi rămâne în suflet.
| Știri BVB