Update articol:

Maioreanu, eToro: Mediul inflaționist creează oportunități de a construi portofolii pe bursă la prețuri mai bune

Bogdan Maioreanu eToro; începi să investești

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu

România a înregistrat în aprilie o inflație de 13,76%, a patra cea mai mare inflație anuală din Uniunea Europeană. O Inflație mai mare decât România au avut Estonia – 18,8%, Lituania – 16,8% și Cehia 14,2%. În încercarea de a frâna cererea BNR a majorat dobânda cu 0,75% până la 3,75%, dar diferența față de inflație a rămas foarte mare.

BNR a declarat că vede o deteriorare considerabilă a perspectivelor inflației, revizuind în sus cifrele inflației pentru următorii doi ani. Mai mult, BNR a menționat că rata inflației va afișa două cifre până în a doua parte a anului viitor. Guvernatorul Mugur Isărescu a menționat că este posibil chiar să vedem o rată anuală a inflației de maximum 15%, această valoare fiind influențată de diferite riscuri, menționând printre acestea comportamentul lui Putin, președintele Rusiei.

Acest lucru duce la concluzia că în acest an vom asista la creșteri mai agresive ale dobânzilor. Dacă ne uităm la vecinii noștri din UE, Cehia are deja o rată a dobânzii de 5,75% la o inflație de 14,2%, Ungaria are o rată a dobânzii de 5,4% la o inflație de 9,5%, iar Polonia are o rată a dobânzii de 5,25% la o inflație de 12,3% față de anul trecut. BNR va continua să majoreze dobânzile, Isărescu fiind foarte clar că România nu-și poate permite o creștere a diferenței de dobândă față de țările menționate mai sus, fără riscul de a vedea capitalurile abandonând piața locală pentru a găsi o dobândă mai bună.

Potrivit lui Isărescu, factorii care au determinat această cifră mare a inflației au fost prețurile la energie, combustibili și alimente, dar BNR se teme și de o spirală inflaționistă adusă de creșterea salariilor, deși ceea ce vedem acum este sub inflație.

BNR poate descuraja inflația prin diminuarea cererii, iar unul dintre instrumentele pe care le folosește este acțiunea asupra ratei dobânzii care va descuraja activitatea de creditare dar fără o oprire bruscă. Deficitul de cont curent este mai dificil de corectat. De mai multe ori, Mugur Isărescu a menționat că deficitul bugetului guvernamental nu mai poate fi ajustat prin reducerea cheltuielilor, deoarece avem nevoie de mai multe venituri.

În condițiile în care fiscalitatea este o decizie politică, aceste remarci au potențialul de a deschide discuții despre creșterea fiscalității sau trecerea la un sistem progresiv. Isarescu a menționat că, în ciuda inflației ridicate și a deficitului de cont curent, Polonia, Ungaria și Cehia nu au “problemele României și au situații fiscale mai solide”. Polonia și Cehia au o impozitare progresivă a veniturilor, iar Ungaria are un sistem simplificat de impozitare a persoanelor fizice, cu un impozit de 15%. În Polonia, impozitul variază între 17% și 32%, iar în Cehia între 15% și 23%. În prezent, în România, impozitul pe venitul personal este de 10%.

 

Această perspectivă poate face ca investițiile la Bursă să devină și mai interesante, mai ales în contextul în care prețurile acțiunilor ating valori mai mici. Se creează oportunități de a construi portofolii la prețuri mai bune, cu cerințe de capital mai mici decât în urmă cu un an.

_

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

BVB | Știri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/05/2022)

Depunere document de oferta publica de cumparare

VRANCART SA (VNC) (18/05/2022)

Intalnire investitori si analisti - Trim 1 2022

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (18/05/2022)

Informatii relevante cu privire la majorarea capitalului social

ELECTROARGES SA (ELGS) (18/05/2022)

Raport Anual 2021 - versiune limba Engleza