Update articol:

Marcel Vela: Paştile şi Sfânta Lumină vor fi distribuite la domiciile credincioşilor de către personalul clerical și voluntari

Sursa foto: Facebook

Slujba de Înviere se va face fără credincioși, potrivit ministrului de interne Marcel Vela.  Acesta a explicat în această seară: “Am avut noi discuţii cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe. Am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri pentru sărbătorile pascale. Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea socială fără participarea credincioşilor.

Paștile vor fi distribuite la domiciliile credincioșilor de către personalul clerical și voluntari vineri și sâmbătă, între orele 08-17:00, și în prima zi de Paști, duminică, între orele 06 și 12:00, la solicitarea credincioșilor.

Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, începând cu ora 20.00, având asupra lor cartea de identitate, banderolă albă pe braţ.

Credincioşii vor primi Paştile sau, sâmbătă seară, Sfânta Lumină din pragul casei sau de la fereastră, fără a ieşi în stradă. În zona locuinţelor multifamiliale, asociaţia de propietari va desemna un reprezentant care să preia Paştile sau Lumina şi să le distribuie, purtând mască şi mănuşi. În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele MAI aflate în misiune vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină. Structurile MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea prevederilor din Ordonanţele Militare”.