Update articol:

Matteo Salvini a acceptat debarcarea a 27 de minori, neînsoţiţi, de pe nava Open Arms, ancorată în largul insulei Lampedusa

Sursa foto: twitter.com/openarms_fund/media

Ministrul de interne italian şi lider al extremei drepte, Matteo Salvini a acceptat împotriva voinţei sale sâmbătă debarcarea a 27 de migranţi minori, neînsoţiţi, de pe nava ONG spaniolă Proactiva Open Arms, ancorată în largul insulei Lampedusa, potrivit AFP şi Le Point, potrivit Agerpres.

„Evacuarea minorilor neînsoţiţi, îndeplinită”, a comunicat prin Twitter această organizaţie neguvernamentală.

În mod evident uşuraţi, uneori cu surâsul pe buze, aceşti tineri migranţi au fost recuperaţi de Gărzile de coastă italiene care i-au adus în portul micii insule italiene Lampedusa, situată între Sicilia şi Africa de Nord. Această soluţie era aşteptată de unii dintre ei de două săptămâni în largul mării.

Ministrul de interne scrisese mai devreme un mesaj şefului guvernului italian, Giuseppe Conte, în care declara că ar putea autoriza „presupuşii” minori să părăsească Open Arms, deşi aceasta ar fi în „contradicţie cu opinia sa”.

Marc Reig, comandantul navei, descrisese – vineri – o situaţie „explozivă” la bord, subliniind că unii migranţi ar putea „să se arunce în apă” pentru a ajunge pe uscat „înotând”.

„Toată lumea este dărâmată psihologic, această situaţie a devenit nesustenabilă”, afirmase el pentru canalul de televiziune spaniol TVE. Într-un mesaj pe Twitter, ONG evoca ameninţări de sinucidere şi cerea o debarcare generală din motive de „urgenţă umanitară”.

Matteo Salvini continuă totuşi să refuze ca 105 adulţi şi doi minori însoţiţi, aflaţi în continuare la bord, să poată debarca, deşi mai multe ţări europene acceptaseră să-i primească.

„Comisia (Europeană) a avut contacte intense în cursul săptămânii şi suntem foarte recunoscători cooperării Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Portugaliei, României şi Spaniei”, a comentat vineri o purtătoare de cuvânt a Comisiei, Vanessa Rock.

Dar „nicio ţară europeană nu a făcut paşi oficiali pentru a primi migranţii care se află la bord”, deplâng surse din Ministerul de Interne italian, care cer angajamente concrete.

Proactiva Open Arms a anunţat că ar avea nevoie de timp pentru a anunţat migranţilor că cea mai mare parte dintre ei trebuie să rămână la bord, în timp ce nava a aruncat ancora în largul insulei Lampedusa de joi.

Un procuror sicilian a efectuat o percheziţie sâmbătă la sediul serviciului Gărzilor de coastă italiene la Roma, în cadrul unei anchete pentru sechestrarea de persoane şi abuz de putere cu autori neindentificaţi, vizând decizia de a împiedica Open Arms să acosteze.

Poliţia a confiscat în special înregistrări ale comunicaţiilor între Ministerul de Interne şi serviciile de intervenţie, a informat cotidianul de stânga La Repubblica.

Această nouă confruntare între o navă de salvare de migranţi şi ministrul de interne italian s-a desfăşurat de această dată în contextul crizei politice care afectează viaţa politică a Italiei.

Salvini a destrămat în 8 august coaliţia guvernamentală alcătuită din formaţiunea sa politică, Liga (extrema dreaptă) cu Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem). El a cerut organizarea rapidă a unor alegeri anticipate, în timp ce este creditat cu 36-38% din intenţiile de vot în sondaje.

Dar un front politic pare pe cale să se formeze împotriva sa prin crearea neaşteptată a unei alianţe între foştii săi parteneri din M5S şi Partidul Democrat (centru-stânga).

Politica în domeniul migraţiei a ocupat un loc central în această criză, în aşteptarea unui eventual vot de cenzură împotriva guvernului în Senat marţi.

În acelaşi timp, Ocean Viking, nava SOS Mediterana şi Medici fără Frontiere, nu dispune în continuare de nicio soluţie pentru a-i putea debarca pe cei 356 de migranţi pe care i-a salvat în largul mării.

Ea navighează cu viteză mică la jumătatea drumului între Malta şi Lampedusa, în timp ce decretul care îi interzice să intre în apele teritoriale italiene este în continuare în vigoare şi autorităţile malteze rămân insensibile la cererile sale.