Țările din estul Europei vor fi în situația în care vor apărea fluxuri noi și trebuie să ne gândim cum trebuie modificate criteriile de referință privind prețurile, ca să reflecte realitatea și consumul din regiune, a declarat Mykola Kolisnik, adjunctul ministrului energiei din Ucraina, la RIGC 2022.
Mykola Kolisnik a explicat: “Provocările cu care ne confruntăm nu sunt noi. Noi am mai avut această situaţie, cu agresiunea din 2014. Și înțelegem cum trebuie să ne pregătim pentru a putea face față tuturor provocărilor posibile.
Referitor la tranzitul de gaze, sigur că ne pregătim pentru situația în care vom primi zero gaze, ceea ce nu ar fi suprinzător, însă trebuie să dăm dovadă de solidaritate. Pentru că vor exista efecte regionale. Nu vor exista efecte doar pentru Ucraina. Toate țările sunt vizate.
În acest sens, vrem să înțelegem cum putem diminua consumul intern și cel mai important lucru cum să asigurăm cooperarea între țări. Ne-am făcut temele în ceea ce privește pregătirea pentru toate scenariile în legătură cu gazele. Am pregătit partea de interconectare cu țările vecine. Am eficientizat întreaga infrastructură existentă. Sistemul de transport de gaze era gândit să transporte gazele de la est la vest. Acum am modernizat, am îmbunătățit toate stațiile, astfel încât fluxurile să poată merge în ambele direcții. Înțelegem ce trebuie făcut și, în același timp, ne concentrăm către noi fluxuri de gaze, de exemplu din Norvegia, din Marea Caspică, astfel încât, practic, va exista o nouă piață.
Atunci când piața este într o situație unică, ca acum, înseamnă că, în calitate de țară vecină, de piață vecină, noi vom sprijini.
Dacă se întâmplă ceva în Ucraina vom cumpăra gaz din alte țări.
Trebuie să existe un echilibru regional în ceea ce privește sursele de energie. Acesta este singurul mod prin care vom asigura securitatea furnizării. Din acest motiv, un sistem comun de achiziții ar fi foarte util, pentru că altfel ne vom afla într un impas. Dacă o cantitate mare de gaze este livrată către o regiune, va fi o întrebare despre ce se va întâmpla cu piețele interne.
Ce aş vrea să subliniez este că ne aflăm într-o situație în care piețele în prezent nu au lichidități și ar trebui ca criteriile de referință să fie actualizate, astfel încât să reflecte realitatea, consumul real.
În prezent, piața trece printr-o rearanjare, restructurare, și asta va dura ani de zile. Asta implică relațiile dintre parteneri și trebuie să înțelegem cum să regândim criteriile de referință interne ale pieței pe care le luăm în calcul pentru a gândi anumite mecanisme interne, cu scopul de a sprijini utilizatorii finali și cu scopul de a face previziuni cu privire la prețuri. Țările din estul Europei vor fi în situația în care vor apărea fluxuri noi și trebuie să ne gândim cum trebuie modificate criteriile de referință privind prețuri, ca să reflecte realitatea și consumul din regiune.