“Există unele discontinuităţi şi unele întârzieri, mai ales în staţiile din vestul ţării, pentru că există oarecare probleme pe transportul motorinei din Oil Terminal sau din terminalul Petromidia. S-au luat deja unele măsuri, activitatea s-a mutat pe timp de noapte, se lucrează şi la Oil Terminal, şi la operatori la foc automat. Aici se caută unele soluţii şi cei direct implicaţi le vor prezenta publicului. În acest moment nu putem vorbi de o stare de penurie, dar sigur avem problema Kazahstan şi aceste întârzieri pe partea de transport, generate de fluxul mare de trenuri de călători datorită sezonului estival, care creează anumite probleme transportului de marfă şi de combustibili, plus lucrările care trebuie finalizate – proiectul PNRR din zonă”, a explicat Buşoi, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, recomanda, sâmbătă, autorităţilor, să comunice dacă există un deficit fizic de motorină pe piaţa din România şi să explice diferenţele dintre mesajele transmise de principalii operatori, pentru a evita amplificarea percepţiei privind o posibilă penurie şi noi creşteri de preţuri.