Update articol:
Text primit la redactie de la cele două secţii de votare din Consulatul României de la Bruxelles

OPINII -PREȚUL DEMOCRAȚIEI (vezi video şi audio)

Rândurile de mai jos sunt scrise sub anonimat de câțiva dintre membrii celor două secții de votare din Consulatul României de la Bruxelles și reprezintă sentimentele și trăirile acestora legat de ceea ce s-a întâmplat în ziua votului din 26 mai 2019.

Vezi aici video sectie de votare Bruxelles

 

Câteodată am impresia că, dintre toate popoarele, noi, românii, plătim cel mai greu prețul democrației.

Alegerile de duminica trecută vor rămâne cu siguranță în istorie. Indiferent de rezultat, indiferent de cum este manipulată politic această situație, realitatea a fost una foarte tragică pentru toți cei implicați. Pentru mine va rămâne o amintire pe care n-am s-o uit toată viata. Pentru că prețul acestui vot l-au plătit miile de români care au stat la cozi în fața secțiilor de vot din diaspora, dar și noi, cei care am fost membri în comisiile electorale.

Ascultă mai jos scandalul din secţia de votare de la Bruxelles: 

Aceasta este povestea noastră, a celor acuzați că am fi “încetinit intenționat procesul electoral”. 

Din punctul meu de vedere, aș putea asocia experiența prin care am trecut ca membru al unei comisii electorale într-una din secțiile de votare organizate în diasporă, cu experiența avută de personajul lui Franz Kafka, Jozef K în „Procesul”.

 Am fost înjurați, huiduiți, până aproape de a fi agresați fizic. De ce? 

Pentru faptul că am stat peste 25 de ore în secția de votare, prelucrând date și numărând voturi, asta în timp ce conaționalii noștri băteau cu pumnii în geamuri și strigau tot felul felul de vorbe pe care mai bine nu le reproduc.

Am înțeles nemulțumirea oamenilor veniți la vot și faptul că au stat ore întregi la rând, dar problemele organizatorice nu se pot imputa membrilor comisiilor electorale. Iar lucrul ăsta a fost pierdut din vedere.

SĂ ÎȚI FIE RUȘINE!

Ai spus că tu ești diaspora și m-ai acuzat pe mine că sunt omul sistemului, al lui Dragnea și că eu am încetinit procesul electoral pentru a nu te lăsa pe tine să votezi.

Greșit!

Și eu sunt diaspora! Și eu am vrut să votez, dar nu am votat pentru că am vrut să îți dau ție prioritate, deși și eu am aceleași drepturi ca și tine. Eu și colegii mei din secția de votare nu am votat, nu am apucat să votăm pentru ca tu să apuci să votezi. Voi toți cei care ați stat la coadă v-ați spus povestea și v-ați exprimat nemulțumirea pe unde ați apucat – pe facebook, la tv, pe site-uri etc., dar pe noi nu ne-a întrebat nimeni ce s-a întâmplat. Așa că acum este rândul nostru să spunem ce am simțit și ce simțim că s-a întâmplat.

Toți cei care am fost în cele două secții de votare din Consulatul României de la Bruxelles am trait un abuz psihic și fizic din partea voastră, a celor care ați stat la coadă! Toți am ajuns în cele două secții de votare duminică între ora 5:30 și 6:30 dimineața pentru a începe procesul electoral la ora 7:00 și am plecat acasă luni, după ora 13:30. Asta înseamnă peste 30 de ore de muncă fără încetare și cu o singură masă primită din partea organizatorilor. Nu a fost și nu este vina noastră că fiecare buletin sau pașaport a trebuit scris de mână pe lista electorală atât pentru europarlamentare, cât și pentru referendum.

Eu am copiat peste 540 de buletine și pașapoarte și ca rezultat și astăzi am degetele amorțite și nu pot să strâng nimic în mână. Am fost la baie 1 dată între ora 7:00 și 21:30 și am luat prima și singura masă la ora 00:30, când ai decis tu că este cazul să te duci acasă.

Cele două secții au avut o prezență de 1.400 și 1.500 de oameni în 14 ore și jumătate. Asta înseamnă o medie de 100, respectiv 107 oameni pe oră. Am făcut tot ce este omenește posibil pentru a te ajuta să votezi.

Ați început să bateți în geam și să strigați că vreți să votați – noi v-am înțeles frustrarea.

Crezi că pentru mine a fost ușor să stau înghesuit între colegi 14 ore, să transpirăm toți acolo, pe niște scaune de metal și să scriu de mână toate listele alea?

Am văzut dimineață când am ieșit din secție că ai lăsat pe jos peste tot cutii de bere, cartoane de pizza, sticle  de apă, de suc și altele. Trec peste faptul că ai dovedit cât ești de educat și cât de european ești pentru că ai făcut mizerie de zici că era cocină de porci, dar recunosc că am fost puțin gelos că în toate acele 14 ore tu ai mâncat, ai băut, ai stat de vorbă cu prietenii la soare pe o vreme absolut minunată. Ai continuat să bați în geamuri și să arunci cu obiecte timp de 6-7 ore pentru că era haios nu? Sau ai crezut că asta face să funcţioneze lucrurile mai repede? Voi toți ne-ați înjurat și ne-ați amenințat ca pe niște sclavi. Ați spus că facem asta pentru bani și că să muncim pentru că tu ne plătești. Păi și eu plătesc taxe și impozite – deci mă plătesc singur în condițiile asta. Am primit 73,93 de euro (la cursul zilei) pentru toată munca depusă. Tu nu cred că ai accepta să muncești peste 30 de ore pentru 73,93 de euro – ăsta este și motivul pentru ai plecat din țară nu? Toți cei care am fost acolo am vrut să fim acolo, ne-am oferit să fim acolo pentru a asigura un proces electoral corect pentru tine și pentru România. Iar tu m-ai amenințat și înjurat. Mai aveai puțin să mă omori pentru că tu nu ai putut să înțelegi că amandoi suntem în situația aia pentru că este un sistem de vot prost. Ești un nenorocit! Aș spune că trebuie să îți fie rușine pentru ce ai făcut dar, având în vedere că duhneai a alcool și abia puteai să vezi unde ai de semnat, mă îndoiesc că îți amintești ce ai făcut. Cred că nu ai înțeles faptul că pe nici unul dintre noi nu ne-a obligat nimeni să rămânem acolo și să asistăm la cum te desfășori tu în toată splendoarea ta. Puteam să ne ridicăm oricând și să plecăm. Ne-am gândit să facem asta. Am vrut să facem asta. Dar ne-am oprit unul pe altul pentru că știam că, dacă plecăm acasă, se închide secția și tu nu mai votai deloc. Am rămas pentru tine, am rămas pentru ca TU să poți să votezi și în schimb TU ți-ai bătut joc de mine și de colegii mei. Esti un nenorocit!

CU OCHII ÎN LACRIMI

Pe 26 mai am fost membru în comisia electorală la una din secțiile de vot din Bruxelles. În sala Consulatului au fost organizate 2 secții de vot, una langa alta, desparțite de un paravan. În total 12 cabine și 12 stampile. Pe secția mea, eram așa: sefa de secție, 2 angajați de la consulat care operau tabletele și 6 membri în comisia electorală. Afară, nu știu, dupa estimări 7000 de oameni. Când am intrat în secție, la 5 :55 dimineața, erau deja mulți oameni la coadă. La ora 7 :00 am început votul.

Cum se întâmplă? Votantul intră, este verificat pe tabletă cu un soft care detectează dacă omul a mai votat și în altă parte, primește buletinele de vot, apoi vine la un membru din comisie care completează de mână un tabel cu datele personale (nume, prenume, CNP, adresă, seria și nr de buletin). În diasporă, toți sunt pe liste suplimentare! Dacă persoana votează și la referendum, se completeaza încă un tabel cu aceleași date personale. Omul intră în cabină, cu 3 buletine de vot, pe care apoi le introduce în urnă și returnează ştampila. Acum calculați și voi cât poate să dureze toată treaba asta și câți oameni pot realmente să voteze în intervalul 7:00 – 21:00.

Ce s-a întâmplat? Nici unul dintre noi nu a apucat să voteze, ca să dam prioritate oamenilor de afară. Din respect pentru aceștia, nu am luat în tot acest timp pauză, nu am mâncat, nu am fost la toaletă. Timp de 14 ore! Prin grija angajaților de la consulat, am mâncat totuşi o felie de pâine cu 2 chiftele, am băut apă și cafea, aduse la masă de către dânșii pentru ca noi să nu ne ridicăm. Ah, și am scris de mână, numai eu, datele personale a peste 250 de oameni, de două ori. În acest moment aș putea să îmi scot certificat de invalid pentru că mâna dreaptă nu mi-o mai pot mișca.

Cum s-a terminat totul? La 20:30 mai erau circa 3000 de oameni în fața consulatului. Am semnat toți o cerere de prelungire a programului de vot. La 20:55 se confirmă că cererea NU a fost aprobată. Doamna Consul le explică oamenilor situația și, cu ajutorul poliției, înghesuie cât mai mulți oameni în curtea Consulatului astfel încât să fie la ora 21.00 h în perimetrul secției de votare, cum spune legea. Votăm pe bandă rulantă, în continuare, deși nu ne mai simțim mâinile. La 21:30 sistemul electronic de pe tablete se închide și apare mesajul „Procesul electoral a fost încheiat”. Mai erau circa 300 de oameni în curte. În acel moment a început războiul, deoarece ei considerau că noi nu vrem sa îi lăsăm să voteze, drept pentru care au început să ne amenințe și să lovească cu pietre în peretele de sticlă. Au urmat trei ore infernale în care dna Consul era pe telefon cu toată ierarhia posibilă, toți eram cu legea electorală pe masă și căutam soluții. Dar nu aveam nicio soluție legală și oamenii voiau să „ne ia gâtul” pentru că suntem „slugile sistemului”. Toată ziua am primit insulte, jigniri și amenințări de parcă noi eram de vina că, în 2019, încă trebuie să completezi de mână tabele interminabile! Două, nu unul! Identice!!

Mult după miezul nopții au plecat și ultimii protestatari și am început procedura de finalizare a scrutinului. Doar pe la 4 dimineața am reușit să începem numărarea voturilor. Numai la secția noastră au fost 1530 de alegatori x 3 buletine de vot de numărat, sortat și raportat. Am terminat totul a doua zi la ora 14:00, după 32 de ore. Luni dimineață, după ce a lăsat copiii la școală, soțul meu a venit la Consulat să vadă dacă mai trăiesc. Nu l-au lăsat să intre dar a stat în hol 4 ore ca sa fie acolo în cazul în care mi se face rău.

Rău mi-a fost tot timpul ăsta, ne-a fost la toți și aveam lacrimi în ochi când vedeam oameni cu copii în brațe cum îi lăsa pe ei să pună buletinul în urnă, oameni cu mâinile muncite care abia puteau ține pixul ca să semneze, oameni epuizați de stat câte 8 ore în picioare. 

Mi se pare foarte nedrept felul în care presa a raportat despre eveniment, deși ziarişti intraseră în sală și văzuseră care e situația, în toate relatările se vorbește despre cât de încet se mişcă membrii din comisia electorală. După ce stăteau în stradă ore întregi, oamenii ne socoteau vinovați de ce se întampla și ne insultau sub toate formele. Nu le-am răspuns la niciunul pentru că le înţelegeam supărarea, deși ei nu înţelegeau că nu noi suntem de vină. Am încercat cât am putut să accelerăm procesul de votare, inclusiv am ținut pe genunchi bebeluși pentru ca să poată mama să voteze mai repede cele trei buletine de vot (fără să mă opresc! cu o mână țineam copilul, cu o mână completam tabelele!). Când vedeam un copil obosit, îl lăsam, la final, să lipească el/ea stickerul cu  « Votat » pe buletinul părintelui, ca premiu pentru că au așteptat atât. Copiii erau terifiați, afară se urla, oamenii loveau în peretele de sticlă, ne amenințau. O fetiță a ajuns în secție plângând în hohote, de mână cu tatăl ei, nu se putea opri din plâns, am încercat cu toții s-o calmăm dar degeaba. Alt copil, mai mic, plângea « Mami, nu îmi place la vot, nu mai vreau să vin niciodată ». Un băiețel foarte isteț s-a proptit cu coatele pe masa mea și aștepta să termin de completat tabelele. Ca să fac conversație, i-am spus « Cred că ești obosit, dar când o să fii mai mare o să înţelegi că e important să votezi ». El mi-a răspuns foarte hotărât : « Nu e nevoie să cresc, știu deja, mi-a explicat tati cât am stat la coadă ». Toți intrau cu copiii în cabină, îi lăsau pe ei să pună ștampila și apoi să introducă buletinul în urne. Noi mai încercam să glumim și spuneam « Nu-i lasați să pună ștampila pe toate căsuțele», dar ei răspundeau invariabil « nu, doamnă, știu unde trebuie să pună ștampila ! ». La un moment dat, trec datele unul alegător care are adresa în satul de lângă bunicii mei și îi spun: «Suntem vecini, mergeam la târg în Ruscova cu bunica ». Se luminează la față și îmi spune « Deci știți ce frumos e acolo ! ». Am zâmbit amândoi și am suspinat… «e frumos, dar e tare departe ».

NICI EU NU AM VOTAT

După ce am citit mai multe experiențe ale alegătorilor la secțiile de vot din diaspora cred eu că ar fi bine să se spună o părere și din partea cealaltă, adică a celor care au încercat din răsputeri să se miște cât de repede au putut pentru ca să reușească să voteze cât mai mulți, și nu îmi mai săriți în cap să spuneți că am încercat noi să încetinim procesul. Din cauza asta o să vă explic exact așa cum a fost.

În primul rând ca să fie clar, vreau să menționez că nici eu nu am reușit să votez ca mulți alții, doar că diferența e că eu eram de la 6 dimineața în secția de votare și tot nu am reușit, pentru că am lăsat timpul meu de vot până s-a închis sistemul (până la ora 21:30) altora care au stat la coadă.

În al doilea rând am observat că mulți nu înțelegeau ce reprezentăm noi acolo,  aveau impresia că suntem din partea guvernului și avem un singur scop – să facem în așa fel încât să voteze un număr cât mai mic de alegători – total GREȘIT! Nu am înțeles de unde au luat chestia asta, dar exprimarea lor era destul de agresivă la adresa noastră.

Ca să explic toate nelămuririle, miturile și așa mai departe: Am fost voluntar și mi-am zis să fac un bine și să capăt o experiență (pentru prima dată o astfel de experiență), trezită duminică, de la 4:30 dimineața, ca să fiu la 6:00 la secția de votare. Pe lângă faptul că nu am scris atât de mult de când aveam cursuri la facultate, (dar și atunci aveam pauză de 15 min., ceea ce acum nu a fost cazul), nemâncată toată ziua, pe tot parcursul zilei toți cei care ne aflam în secția de votare eram înjurați și își revărsau tot amarul pe noi. De ce? Cu ce am greșit noi? Dar vorbele lor aveau perfectă dreptate, doar că nu la adresa noastră. Și eu gândeam la fel despre cei care au făcut acest sistem care lungea treaba. De ce a fost nevoie să scriem când se putea scana doar buletinul??? Totuși suntem în sec. XXI, dar se pare că nu și România, cel puțin nu vrea să fie, nu că nu ar putea. 

Într-un final după ce s-a închis sistemul de vot, a trebuit să mai suportăm certuri și înjurături din partea celor care nu au reușit să voteze (la fel ca mine de fapt). Doar că diferența e că ei au plecat bine merci acasă, să se odihnească, iar noi am rămas până a doua zi la 13:30 ca să numărăm voturile, dar nu asta era problema.

Problema era că sistemul a fost greșit pentru că lua prea mult timp ca un alegător să își exercite votul, iar toata nemulțumirea a trebuit să o ascultăm noi, care nu avem de fapt nici o treabă cu cei care au inventat acest sistem. Asta ar fi trebuit să înțeleagă toți cei care țipau nemulțumiți că nu li se dă dreptul la vot. 

Mai nou am văzut că se semnează o petiție pentru introducerea votului electronic, am semnat-o și eu în speranța că data viitoare cel care va fi și în locul meu și în locul alegătorilor nu vor mai avea de suferit din cauza acestor probleme. 

CEA MAI NAȘPA ACTIVITATE DIN VIAȚA MEA (semnat de Un prost)

Șase jumate dimineață – relativ fresh ne reunim cei șase membri ai comisiei, plus cei doi cu tabletele de verificare a actelor de identitate, și șefa de secție. Ne văzuserăm doar puțin, cu o zi înainte, la luarea în primire a buletinelor de vot (6998 buc. europarlamentare, 6999 buc. referendum) și a celorlalte chestii administrative.

Prima surpriză – erau deja vreo două duzini de oameni asteptând în față să se deschidă. A doua – în afară de o persoană, nici unul dintre noi nu era membru la vreun partid. Toți eram acolo „volintiri” – unul înlocuia un prieten coleg care era membru la ceva partid, altul pentru o fată frumoasă, alta că o rugase o prietenă. Și eram totuși convinși că avem un rost: o să susținem procesul democratic, eram mândri un pic, da’ nu voiam să ne umflăm. Oricum, ne gândeam că aveam ce să discutăm toată ziua că doar ce prezență putea fi la alegerile europarlamentare! I-am zis unuia din noi că „așa începe, ca într-un vis”. Mi s-a părut o chestie mișto de zis la momentul ăla. Am fost extrem de prost.

La șapte fără cinci, afară începea să se strige „deschideți”, etc. Și așa a început. Am deschis și am pus pixul pe foi. Dă-i bătaie la: bună ziua, dați-mi, vă rog, actul de identitate – copiat nume – dat foaia la semnat omului – reluat foaia, dat la schimb buletinele de vot 2x referendum 1x euroalegeri și ștampila – dacă e ștampila pe masă, bună ziua, actul, vă rog, dacă nu așteptat să voteze omul să bage în urnă și să aducă ștampila – poftiți buletinul, dați ștampila, mulțumim – următorul, bună ziua etc.

Până pe la prânz, am mai apucat să bem niște apă, să vorbim cu unii alegători pe care îi cunoșteam, era lume finuță, glumeau cu noi, mulți lucrau prin consultanțe sau IT, instituții elegante, oameni cu educație. Afară, coada creștea.

Pe la ora două, brusc parcă se înnora: lumea de la vot era alta. Prin geamul-perete puteam vedea și auzi un huiet în locul râsetelor și voii bune de adineauri. Din când în când izbucneau urlete de m… Atunci am început să ne gândim că parcă nu e așa faină chestia cu membru la comisia de vot și voluntariatul. Nu mâncaserăm nimic și perspectiva să o facem se îndepărta. Ei, asta e, strângem din dinți și continuăm. Nu ne sculăm de pe scaun.

După aceea, după amiază a început asaltul. Că era asalt. De afară se bătea non stop cu pumnul în geam și ni se striga să ne grăbim – puteam vedea mormanele de doze de bere și cutii de pizza. Înauntru nu mâncaserăm nimic și abia beam apă. Din când în când printre bufnituri de pumn în geam se auzea și câte un pocnet mai sec – aveam să aflăm mult după aceea că se aruncă cu pietre. Lumea urla aproape constant „hoții!” și ne înjura încă de pe culoar că cică stăm și nu facem nimic – scriam cu pixul în neștire deja de opt sau nouă ceasuri, în continuu. Nu am scris atât niciodată. Ni se luase de voluntariat și era de la sine înteles între noi că asta e ultima oară.

De pe la trei, cam fiecare al doilea om care ajungea la noi ne vorbea urât, ne acuza de furt (?) sau că suntem de la vreun partid sau altul, în funcție de afinități. Mulți duhneau a trăscău de ăla ieftin, tip motorină. Țipau la noi în continuu, cred că unul din zece vorbea normal. Veniseră clar trași cu cheia și montați, mesajele de „săriți pe ei” și sloganurile cu „hoții” din campanie clar funcţionaseră. La un moment dat, unuia din zecile care urla că suntem acolo pentru bani și cumva asta ar fi fost rău (din toți ăia cu care am vorbit, unul era pe bani, de la un partid de opoziție, omul a fost foarte deschis și normal cu treaba asta și oricum era fix treaba lui), i-am răspuns. I-am spus că nu-s acolo pentru bani, ci fiindcă am fost prost și m-am băgat să fac sclavie de la șapte dimineață pentru niște nesimțiți care vin și mă înjură. Când a continuat să o țină pe a lui cu banii, am scos din portofel 20 de euro și i-am pus pe masă și i-am zis: „Îi iei și treci tu în locul meu”. N-a vrut. A votat și a plecat înjurându-ne foarte elegant de morți. Avea în brațe un copil de vreo trei ani.

Până seară ritmul, urletele și înjurăturile pe care le primeam au mers crescendo. Scriam ca o imprimantă făcută de oamenii de la Minolta. Ni se luase tuturor de frumoasa și nobila diasporă. Eram amenințați constant, ni se promiteau întrevederi „pe stradă”, fetele erau anunțate că o să fie găsite și „o să vadă ele”. Numai chestii fine. Unul dintre noi fusese recunoscut cine știe cum și, după ce s-a dus la baie o dată în șapte ore, ne-a spus că primea pe Facebook mesaje de amenințare de la tot felul de persoane. Ne-a zis că cele mai rele erau femeile, cică. N-am avut timp să ne uităm și noi – eram la foc automat: nume, semnătură, ștampilă, CNP. Nu mai simțeam foamea, de mers la baie parcă fusesem dimineață ca prin vis. Cam la zece minute explicam celor care țipau la noi să ne fie cică „rușine” și ne înjurau în față în loc de bună ziua că și noi suntem acolo pentru ei, că nici noi n-avem vreun interes, că muncim fără oprire de 12 ore, că unii din noi avem băşici la degete de la pix din muncă voluntară pentru ei. Nu le păsa, ei știau că suntem hoți, că vrem să furăm. Mesajul le era bine băgat în cap.

La ora nouă, trebuia închisă secția. Da’ de unde – erau cam 300 de oameni în încăpere și în hol și în curte. S-a luat hotarârea (ca la prezidențiale) să voteze cei rămăși în incintă. Dar, surpriză, pe la 9.30 s-a închis sistemul de verificare prin tabletă a actelor de identitate, deci gata cu votul. Asta nu le-a plăcut deloc ălora care erau încă pe acolo. De la nouă până la și jumate avuseserăm un moment de respiro – oamenii cam știau că nu ar fi trebuit să mai poată vota, așa că era un fel de armistițiu între noi și ei. Așa că la și jumate evident atmosfera aia de glasnost brusc s-a stricat. Au reînceput urletele și amenințările, grupul de pe hol și încăpere era din ce în ce mai grosolan și direct. Au stat acolo trei ore înjurându-ne că nu facem nimic, deși le explicam cât se poate de simplu că efectiv nu avem cum și ce face. Noi știam evident că, după astea 14 ore, trebuia să ne apucăm și să numărăm voturile, să anulăm foile nefolosite (totul absolut și în întregime manual – singura formă de proto-automatizare a fost folosirea unei ștampile din când în când). Norocul nostru că la un moment dat au început să se certe între ei – asta le mai distrăgea atenția. Deja dintre noi fata care era observator plecase acasă, ne spusese că îi era frică și se vedea pe ea că tremură. Noi cei rămăși eram destul de siguri că va ieși cu bătaie, asta ni se promitea din grupul de diasporeni ieșiți la democrație. Până la urmă au plecat, după ce au venit niște polițiști sau ceva. Era miezul nopții.

Atunci am mâncat și noi ceva. Nu mult, că ne era teamă să adormim. Încă speram că plecăm acasă pe la 5 dimineață cel târziu. Eu am plecat la opt, luni dimineață, m-am dus la lucru până seara. Ceilalţi au rămas și au terminat după prânz – 33 de ore de muncă în continuu. Mi-au spus pe whatsapp și la telefon că nu le mai pasă de nimic. Eu mă simțeam ceva mai batrân, nu obosit fizic, doar mă uităm în gol din când în când și nu aveam chef de nimic.

Luni seară m-am uitat pe Facebook – cei care ne înjuraseră și ameninţaseră 12 ore în șir erau felicitați, li se dăduse eticheta de eroi. Șmecherii de pe buletinele de vot jubilau, reușiseră să fructifice ura pe care o cultivau între oameni. Toți cei din secțiile de vot – alegători, noi, ăia câţiva care lucrau pe acolo, fuseserăm la fel de fraieri, mase de manevră pe muncă și învrăjbirea cărora se cocoţau niște șmecheri. Am închis telefonul și i-am băgat în p…. m….

Fin.

PS: Și totuși – și totuși! În toiul acțiunii, pe la orele opt seară, când eram mai hărțuiți, o doamnă (un înger??) ne-a spus și ea că nu e ok ce se întâmpla, că a stat opt ore la coadă. I-am explicat și ei, deja pe un ton presupun puțin sătul fiindcă știam că nu ne va crede, că și noi știm, că facem tot ce putem, și că suntem în același angrenaj ca ei, nu avem de ales, că n-am mâncat, că suntem deja rupți. Și ea s-a uitat la noi, a scos un pachet de biscuiți din buzunar și ni l-a pus pe masă. I-am mulțumit cât am putut de frumos. E singurul chip de care îmi amintesc din ziua aia. Îi urez multă fericire. De biscuiți nu am avut timp să ne atingem că nu puteam lăsa pixul din mână.