Update articol:

Opoziţia a depus moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă

Moţiunea de cenzură, iniţiată de Opoziţie la adresa Guvernului Dăncilă, a fost depusă marţi în Parlament.

Moţiunea, intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, PRO România, ALDE, UDMR, minorităţi naţionale, dar şi de la parlamentari PSD.

„Moţiunea este semnată de 237 de parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, patru parlamentari PSD şi un deputat independent. Pentru toată aroganţa, pentru toată incompetenţa şi toată răutatea cu care au guvernat, votul pentru căderea acestui guvern profund anti-naţional este un act necesar din partea oricărui parlamentar de bună-credinţă. Semnăturile confirmă angajamentul unei majorităţi parlamentare pentru demiterea acestui guvern”, a scris, pe Facebook, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, imediat după depunerea moţiunii de cenzură.

Ea susţine că Executivul „face eforturi disperate şi presiuni de tot felul ca să îi întoarcă din drum pe unii semnatari ai moţiunii”.

„Este pentru toată lumea un test de caracter şi de loialitate faţă de români. Este ori, ori! Cu fiecare oră, cu fiecare zi care trece, menţinerea Guvernului Dăncilă face un rău tot mai mare României. Guvernează în haos, ilegitim şi imoral, cu o incompetenţă ce face ravagii. (…) Interesele ţării trebuie să primeze. Şi interesele României dictează plecarea urgentă a celui mai prost guvern din istoria ţării. Acum se aleg apele. Acum se vede cine este om politic şi om de stat adevărat şi cine politruc fariseu”, a mai spus Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată de Parlament sunt necesare 233 de voturi.

Senatul şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.