Proiectul „Ecosistem” schimbă arhitectura fondurilor de investiții din România: investitori semi-profesionali, acces la criptoactive și un nou regim de sancțiuni (analiză ACTA)

Autori: Oana Ștefănoiu și Nicoleta Segărceanu, parteneri Acta Capital Market@HR Advisory SRL

Proiectul de lege promovat de A.S.F., adoptat tacit de Senat și aflat în prezent, în dezbatere, la Camera Deputaților, propune una dintre cele mai ample reforme recente ale cadrului aplicabil fondurilor de investiții și administratorilor acestora. Printre modificările analizate se numără introducerea investitorului semi-profesional, cu o investiție minimă de 100.000 de euro, distribuția prin cont global, posibilitatea fondurilor alternative destinate investitorilor profesionali de a investi în criptoactive, simplificarea unor proceduri de autorizare și introducerea administratorului provizoriu, potrivit unei analize transmise de Acta Capital Market & HR Advisory S.R.L. Analiza atrage însă atenția și asupra unor vulnerabilități ale noilor mecanisme, precum și asupra înăspririi substanțiale a regimului sancționator. Redăm integral analiză ACTA.

***

În luna aprilie a anului curent, Senatului României a fost sesizat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu dezbaterea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.297/2004 privind piața de capital, a Legii nr.74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, precum și a Legii nr.243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiții alternative și pentru modificarea și completarea unor acte normative (nr. de înregistrare L271/2026),

Proiectul de lege a fost promovat Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F. sau Autoritatea) și reprezintă una dintre cele mai ample reforme ale cadrului normativ aplicabil organismelor de plasament colectiv și administratorilor acestora din ultima perioadă.

Proiectul de lege a fost înaintat, spre examinare în fond, Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, Comisiei pentru administrație publică și Comisiei pentru constituționalitate, cărora li s‑a stabilit termenul de depunere a raportului la data de 19.05.2026, termen care a fost depășit fără ca raportul comun să fie transmis plenului Senatului.

La data de 25.06.2026, Senatul a adoptat tacit proiectul de lege, în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (2) din Constituție, fiind transmis Camerei Deputaților în forma inițiatorului, unde a fost înregistrat sub numărul PL-x nr. 544/2026.

Proiectul de lege a fost înaintat, spre examinare în fond, Comisiei  pentru politică economică, reformă şi privatizare și Comisiei pentru buget, finanțe şi bănci, cărora li s a stabilit termenul de depunere a raportului la data de 14.09.2026, acesta fiind depășit având în vedere că, până în prezent, proiectul nu a fost dezbătut în cele două Comisii permanente.

Astfel cum vom arăta în cele ce urmează, Proiectul de lege nu se limitează la ajustări tehnice, ci urmărește o reconfigurare structurală a ecosistemului fondurilor de investiții, în acord cu dinamica europeană, cu nevoile industriei locale și cu obiectivele Strategiei naționale privind dezvoltarea pieței de capital 2023–2026.

În centrul acestei reforme se află trei axe majore care vizează (i) transpunerea Directivei (UE) nr. 2024/2994 de modificare a Directivelor nr. 2009/65/CE, nr. 2013/36/UE și nr. 2019/2034/UE în ceea ce privește tratamentul riscului de concentrare rezultat din expuneri față de contrapărți centrale și al riscului de contraparte pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate compensate la nivel central; (ii) modernizarea și flexibilizarea regimului juridic aplicabil administratorilor și fondurilor de investiții alternative; și, nu în ultimul rând, (iii) introducerea unor mecanisme operaționale noi, precum distribuția prin cont global și reglementarea instituției administratorului provizoriu. Toate acestea sunt însoțite de o revizuire profundă a regimului sancționator, care devine mai sever, mai nuanțat și mai adaptat realităților pieței.

În esență, Proiectul de lege reprezintă o reconstrucție coerentă a ecosistemului fondurilor de investiții din România, cu impact direct asupra dezvoltării pieței de capital și a capacității acesteia de a finanța economia reală.

Proiectul de lege nu va reprezenta un act normativ izolat, ci este parte a unui efort amplu, de lungă durată, denumit chiar de A.S.F. „proiectul Ecosistem”, care urmărește să reașeze fundamentele funcționării S.A.I., A.F.I.A., O.P.C.V.M., F.I.A.S., F.I.A.I.P. și ale depozitarilor, într‑un cadru coerent, flexibil și compatibil cu standardele europene.

În centrul reformei se află alinierea legislației naționale la dreptul european, prin întărirea disciplinei prudențiale a administratorilor, stabilind obligația completării capitalului inițial într-un termen determinat, atât pentru S.A.I., cât și pentru A.F.I.A., pentru a preveni situațiile de subcapitalizare prelungită. Proiectul subliniază că această intervenție urmărește „întărirea rezilienței administratorilor și protecția investitorilor”.

Totodată, prin modificările aduse se urmărește modernizarea infrastructurii operaționale, prin reglementarea distribuției prin cont global, atât pentru O.P.C.V.M., cât și pentru F.I.A., precum și prin consolidarea funcției de depozitare, prin desemnarea, în mod obligatoriu, a unei persoane responsabile din cadrul funcției de conformitate. Aceste intervenții legislative urmăresc crearea unui cadru operațional modern, compatibil cu practicile europene, care să permită extinderea accesului la produse de investiții și să clarifice responsabilitățile intermediarilor.

Proiectul introduce, de asemenea, o instituție nouă în arhitectura pieței, și anume cea a administratorul provizoriu, aplicabilă în cazul retragerii autorizației unui administrator, cu rolul de a asigura continuitatea administrării fondurilor și de a identifica un administrator permanent. Potrivit Expunerii de motive această instituție este necesară pentru „a asigura continuitatea administrării fondurilor în situații de criză”, deși evidențiază și vulnerabilități structurale ale mecanismului, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.

Reforma include și extinderea sferei de investitori „eligibili”, prin introducerea categoriei investitorilor semi-profesionali. Conform Expunerii de motive, această modificare a fost realizată pentru a „diversifica baza de investitori eligibili, în acord cu practica altor state membre.”

Totodată, prin modificările aduse prin Proiectul de lege se urmărește  modernizarea regulilor privind funcționarea F.I.A.S., a regimului restituirilor de capital, a programelor de răscumpărare. Totodată, instituie transformarea fondurilor dintr-o categorie în alta și posibilitatea înregistrării F.I.A. destinate investitorilor profesionali, în locul autorizării lor.

Nu în ultimul rând, întregul cadru sancționator este revizuit în profunzime, prin introducerea unor noi fapte contravenționale, diferențierea sancțiunilor aplicabile entităților înregistrate față de cele autorizate, majorarea limitelor amenzilor și instituirea posibilității A.S.F. de a impune planuri de măsuri chiar în absența constatării unei contravenții. Această reformă sancționatorie devine mai severă, mai nuanțată și mai adaptată realităților pieței.

Pentru a înțelege amploarea și impactul acestor modificări, este necesară o analiză integrată, care să surprindă, atât dimensiunea tehnică a intervențiilor legislative, cât și implicațiile lor doctrinare, operaționale și sistemice.

1. Modificarea O.U.G. nr. 32/2012 prin consolidarea infrastructurii O.P.C.V.M. și a rolului administratorilor

Modificările aduse O.U.G. nr. 32/2012 sunt orientate spre (i) alinierea la dreptul european, (ii) întărirea guvernanței și a continuității administrării și (iii) adaptarea la noile practici de distribuție.

Prima intervenție majoră vizată de Proiectul de lege privește O.U.G. nr. 32/2012, actul fundamental, care reglementează regimul O.P.C.V.M. și al societăților de administrare a investițiilor. Modificările aduse acestui act normativ sunt numeroase și variate, dar pot fi grupate în câteva direcții esențiale.

I.1. Integrarea conceptului de contraparte centrală (CPC)

Proiectul introduce explicit definiția de CPC, prin trimitere la Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Proiectul prevede:

2. La articolul 3 alineatul (1), după punctul 30 se introduce un nou punct, pct. 31, cu următorul cuprins:

,,31. contraparte centrală sau CPC – o CPC astfel cum este definită la art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, cu modificările și completările ulterioare.”

Proiectul introduce, astfel, în art. 3 alin. (1) pct. 31 o definiție a „contrapărții centrale” (CPC), prin trimitere directă la art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 (EMIR). Această tehnică legislativă, prin care definiția nu este reprodusă, ci preluată prin referință, este corectă din perspectiva alinierii la dreptul european și evită riscul unor eventuale neconcordanțe viitoare. În forma actuală, O.U.G. nr. 32/2012 nu conține nicio definiție a CPC, ceea ce face dificilă aplicarea diferențiată a limitelor privind riscul de contraparte.

I.2. Consolidarea cerințelor prudențiale pentru S.A.I.

O altă modificare esențială privește regimul capitalului inițial al S.A.I. Proiectul de lege introduce obligația expresă ca S.A.I. să completeze capitalul inițial în termen de maximum 4 luni dacă acesta scade sub nivelul minim legal. Astfel:

4. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) S.A.I. are obligația de a deține permanent nivelul capitalului iniţial; în cazul în care acesta scade sub nivelul prevăzut la alin. (1), S.A.I. are obligatia de a completa capitalul initial, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 4 luni de la apariția situației de nerespectare a nivelului capitalului inițial.”

Această prevedere întărește reziliența administratorilor și protecția investitorilor.

În forma actuală, ordonanța de urgență a Guvernului nu stabilește un termen pentru completarea capitalului, ci prevede obligația de a completa capitalul inițial până cel târziu la data transmiterii la A.S.F. a primei raportări privind nivelul capitalului iniţial.

Această prevedere care este în vigoare în prezent conduce la menținerea unei situații de subcapitalizare prelungită, cu riscuri semnificative pentru investitori. Introducerea unui termen determinat întărește disciplina prudențială și permite A.S.F. să intervină mai eficient. Chiar și în aceste condiții, proiectul nu detaliază măsurile intermediare pe care S.A.I. trebuie să le adopte până la recapitalizare.

I.3. Reglementarea distribuției prin contul global

Una dintre cele mai inovatoare intervenții legislative constă în reglementarea distribuției O.P.C.V.M. prin utilizarea contului global, introdusă prin noile dispoziții prevăzute la art. 33 alin. (2¹)–(2³). În forma actuală, O.U.G. nr. 32/2012 nu conține nicio dispoziție privind contul global, deși industria a solicitat de ani de zile o astfel de reglementare, în linie cu practicile europene.

Prin modificările aduse, se permite delegarea distribuției prin cont global către entități autorizate (S.S.I.F. și bănci) nu doar din România, ci și din alte state membre, eliminând barierele de acces la piețele externe. Mai mult, se tranșează o problemă importantă, respectiv aceea că titlurile din contul global nu aparțin patrimoniului distribuitorului și sunt excluse de la masa credală în caz de faliment al acestuia. Obligațiile de cunoaștere a clientelei (KYC) sunt îndeplinite de distribuitor, în calitate de terță parte în sensul Legii nr. 129/2019, iar pentru a compensa anonimatul parțial al contului global, distribuitorul este obligat să furnizeze SAI, la cerere, identitatea beneficiarilor reali, garantând, astfel, respectarea normelor de combatere a spălării banilor.

Astfel, pentru prima dată, distribuția titlurilor de participare prin cont global este reglementată în mod detaliat, stabilindu-se responsabilități clare pentru entitățile intermediare, inclusiv în materie fiscală și de cunoaștere a clientelei (KYC). Acest mecanism, utilizat pe scară largă în alte jurisdicții europene, facilitează accesul la o bază mai largă de investitori.

Cu toate acestea, deși această soluție modernizează infrastructura de distribuție și permite accesul la rețele bancare extinse, prezintă totuși și riscuri semnificative, în special în ceea ce privește responsabilitatea în caz de litigiu, transparența față de investitori și coordonarea între S.A.I. și distribuitor. Reglementările secundare care vor fi emise de A.S.F. în aplicarea prevederilor legale vor avea un rol fundamental pentru funcționarea eficientă a acestui mecanism.

I.4. Reglementări privind consolidarea funcției de control

În aceeași logică a întăririi funcțiilor de control, proiectul introduce obligația depozitarului de a desemna o persoană din cadrul funcției de conformitate responsabilă cu verificarea activității de depozitare, obligație prevăzută la art. 53 alin. (1¹) și art. 53 alin. (2) lit. j). În prezent, ordonanța de urgență a Guvernului nu conține o astfel de obligație, ceea ce face dificilă identificarea persoanelor responsabile în cazul apariției unor nereguli/neconformități.

Articolul 53 stabilește cerințele generale pentru depozitarii O.P.C.V.M., însă nu impunea o specializare a funcției de conformitate (compliance) dedicată exclusiv supravegherii fluxurilor de depozitare, aceasta fiind adesea tratată la nivel general bancar.

Această modificare este binevenită, dar textul nu clarifică nivelul de senioritate al persoanei desemnate și nici dacă aceasta trebuie să fie dedicată exclusiv activității de depozitare, aspecte care pot genera interpretări divergente. Din nou, apreciem că aceste clarificări este obligatoriu să fie aduse prin reglementările sectoriale emise de A.S.F.

I.5. Introducerea administratorului provizoriu – un mecanism de continuitate

Cea mai amplă și complexă intervenție asupra O.U.G. nr. 32/2012 este reprezentată de introducerea prevederilor art. 11¹, care reglementează instituția administratorului provizoriu numit în cazul retragerii de către A.S.F. a autorizației unei S.A.I., prin decizie de sancționare. În forma actuală, această instituție este reglementată doar la nivel secundar, în mod fragmentat și insuficient de clar și predictibil.

Noul articol stabilește o procedură completă, detaliată, care acoperă numirea administratorului provizoriu, criteriile de selecție, obligațiile acestuia, termenele de identificare a unui administrator permanent, publicitatea preluării administrării, transferul registrelor și evidențelor, precum și situația în care nicio S.A.I. nu acceptă preluarea administrării. Textul prevede, de exemplu, că „administratorul provizoriu are obligația ca, în termen de maximum 120 de zile de la desemnarea sa, să identifice și să propună A.S.F. numirea unei alte S.A.I.”, iar în cazul depășirii termenului, A.S.F. poate prelungi mandatul acestuia, o singură dată pentru o perioadă de 120 de zile, sau poate hotărî schimbarea acestuia. În cazul în care nici ulterior expirării noului termen de 120 de zile nu a fost identificată o nouă S.A.I., atunci A.S.F. este în drept să dispună lichidarea entității aflate în administrare temporară, menținând administratorul provizoriu până la numirea unui lichidator.

În forma prezentată în Proiectul de lege, instituția administratorului provizoriu, deși necesară pentru a asigura continuitatea administrării fondurilor în situații de criză, prezintă o serie de aspecte care conturează potențiale dificultăți structurale care pot afecta, atât eficiența mecanismului, cât și protecția investitorilor.

În primul rând, regimul juridic al răspunderii administratorului provizoriu este aparent insuficient conturat/reglementat. Textul proiectului se limitează la a institui restituirea comisioanelor încasate în cazul nerespectării anumitor obligații, fără a defini standardul de diligență aplicabil, fără a stabili limitele unei eventuale răspunderi civile în cazul unei administrări neconforme și fără a clarifica raportul dintre răspunderea administratorului provizoriu și eventualele prejudicii suferite de investitori pe perioada exercitării mandatului provizoriu. În absența acestor repere, instituția administratorului provizoriu riscă să funcționeze într‑un cadru normativ insuficient reglementat, în care responsabilitatea pentru decizii sensibile privind portofolii complexe rămâne neclară.

Tot în zona obligațiilor, proiectul introduce un termen de doar 10 zile pentru transferul integral al registrelor, evidențelor, corespondenței și documentelor relevante de la S.A.I. sancționată către administratorul provizoriu. O asemenea exigență, formulată în termeni absoluți și raportată la documente „în original”, poate fi dificil de realizat în practică, mai ales în cazul fondurilor cu un număr mare de investitori sau cu arhive electronice extinse. Fezabilitatea acestui termen este discutabilă, iar nerespectarea lui poate genera sancțiuni automate, litigii și blocaje operaționale, fără ca proiectul să prevadă un mecanism de certificare a completitudinii transferului sau o procedură de remediere.

Un alt punct vulnerabil privește situația în care nicio S.A.I. nu acceptă preluarea administrării provizorii. Proiectul permite A.S.F. să dispună direct lichidarea fondurilor, fără o analiză prealabilă a interesului investitorilor, fără consultarea acestora și fără o evaluare a impactului asupra pieței. Lichidarea devine astfel o soluție extremă, aplicabilă automat, deși consecințele sale pot fi disproporționate și pot genera pierderi semnificative pentru deținătorii de unități de fond.

Criteriile de selecție a noii S.A.I., deși enumerate în text, nu sunt însoțite de un cadru procedural care să asigure transparență, predictibilitate și posibilitatea contestării deciziei. Proiectul nu stabilește ponderea criteriilor, nu impune obligația motivării deciziei și nu prevede un mecanism de contestare pentru S.A.I. ofertante. În lipsa acestor garanții, procesul de selecție riscă să fie perceput ca arbitrar, ceea ce afectează încrederea în mecanismul de administrare provizorie.

În plus, administratorul provizoriu este chemat să îndeplinească obligații extinse – publicarea listei entităților preluate, punerea la dispoziție a informațiilor, întocmirea rapoartelor, identificarea unei noi S.A.I. – fără ca proiectul să îi garanteze accesul la resursele necesare. Textul nu clarifică dacă acesta poate utiliza personalul fostei S.A.I., dacă are acces la sistemele informatice, dacă poate solicita sprijin logistic sau financiar suplimentar. În lipsa acestor clarificări, eficiența administratorului provizoriu poate fi sever afectată.

Ambiguitatea se extinde și asupra naturii actelor de administrare pe care administratorul provizoriu le poate efectua. Proiectul limitează mandatul la „acte de administrare pentru conservarea patrimoniului”, fără a defini conținutul acestei noțiuni. Nu este clar dacă administratorul provizoriu poate rebalansa portofoliul, poate participa la operațiuni corporative sau poate adopta măsuri active în situații de volatilitate accentuată a pieței. Această incertitudine poate conduce, fie la paralizie decizională, fie la depășirea mandatului, ambele scenarii fiind potențial prejudiciabile pentru investitori.

Regimul comisionului administratorului provizoriu este, la rândul său, insuficient circumstanțiat. Limitarea comisionului la nivelul celui perceput de S.A.I. sancționată ignoră faptul că administrarea provizorie presupune costuri suplimentare, presiuni operaționale și riscuri reputaționale sporite. În absența unui mecanism de ajustare, este posibil ca nicio S.A.I. să nu fie dispusă să accepte mandatul, ceea ce ar conduce, din nou, la lichidări forțate.

Obligația de publicitate în „cel puțin trei cotidiene naționale” este ușor anacronică și necorelată cu realitățile actuale ale pieței financiare, în care comunicarea se realizează preponderent prin canale electronice. Această cerință generează costuri inutile și nu asigură o informare eficientă a investitorilor sau a potențialilor ofertanți.

În fine, proiectul nu clarifică drepturile investitorilor în procedura de numire a administratorului provizoriu, nu stabilește raportul dintre acesta și depozitar, nu reglementează posibilitatea delegării unor activități și nu corelează, în mod adecvat, noul mecanism cu dispozițiile privind suspendarea subscrierilor și răscumpărărilor. Toate aceste neajunsuri legislative pot genera incertitudine juridică și pot afecta funcționarea coerentă a pieței.

Totodată, o dificultate suplimentară, insuficient anticipată de textul proiectului, privește chiar mecanismul de numire a administratorului provizoriu. Potrivit art. 11¹ alin. (1), A.S.F. „numește prin aceeași decizie […] o altă S.A.I., cu acordul prealabil al acesteia, în calitate de administrator provizoriu”. Formularea presupune, în mod necesar, că, anterior emiterii deciziei de sancționare, A.S.F. trebuie să contacteze cel puțin o altă societate de administrare pentru a obține acordul acesteia de a prelua administrarea provizorie. Or, această procedură presupune divulgarea iminentă a unei sancțiuni grave – retragerea autorizației — către un terț participant pe piață, înainte ca măsura să fie oficial comunicată entității vizate și înainte ca aceasta să aibă posibilitatea de a‑și exercita drepturile procedurale care garantează dreptul la apărare. În absența unor garanții explicite privind confidențialitatea, această etapă preliminară poate genera riscuri evidente care să constea în scurgeri de informații sensibile, distorsiuni de piață, afectarea reputației entității investigate și chiar suspiciuni de tratament preferențial. În mod paradoxal, mecanismul conceput pentru a proteja investitorii poate conduce, prin chiar modul său de operare, la vulnerabilizarea poziției S.A.I. sancționate înainte de finalizarea procedurii administrative.

Nu în ultimul rând, un aspect structural profund problematic al Proiectului de lege este acela că reglementează administrarea provizorie exclusiv ca o consecință a sancțiunii cu retragerea autorizației, transformând-o într-un mecanism tardiv, aplicabil doar atunci când situația este deja ireversibilă. În această concepție, administrarea provizorie nu funcționează ca un instrument de stabilizare sau de corectare a unor deficiențe grave, ci ca o etapă tehnică post‑sancțiune, lipsită de utilitate în prevenirea degradării activității unei S.A.I. Această abordare este contrară logicii supravegherii moderne, care prioritizează intervenția timpurie și proporțională, nu reacția punitivă avută în ultimul moment.

În contrast cu această structură legislativă regăsită în Proiectul de lege analizat, Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, oferă un model legislativ matur și coerent, în care administrarea temporară nu este rezervată exclusiv situațiilor extreme. Art. 1 alin. (2) pct. 2¹–2³ din Legea nr. 237/2015 reglementează distinct administratorul temporar, destinat instrumentării deficiențelor de guvernanță sau de control intern; administratorul special, utilizat în procedura de redresare financiară; și administratorul interimar, aplicabil în situații de dizolvare, faliment sau retragere a autorizației. Această arhitectură permite intervenția gradată, adaptată naturii și gravității problemei, evitând adoptarea unor măsuri disproporționate. Mai mult, art. 8 alin. (3) din aceeași lege consacră un regim complet al măsurilor preventive și corective, în care administrarea temporară este un instrument de remediere, nu o sancțiune în sine.

Modelul din sectorul asigurărilor-reasigurărilor demonstrează că administrarea provizorie trebuie să fie disponibilă și în situații grave, dar încă reversibile, în care retragerea autorizației ar putea fi excesivă și contrară interesului investitorilor. Preluarea acestei logici în materia pieței de capital ar permite A.S.F. să intervină eficient în fața unor deficiențe serioase – de guvernanță, de conformitate, de risc operațional sau de control intern, fără a fi constrânsă să recurgă direct la cea mai severă măsură posibilă. În lipsa unei astfel de flexibilități, Proiectul de lege în discuție actual riscă să lase autoritatea fără instrumente adecvate în momentele în care intervenția este poate deosebit de  necesară.

I.6. Revizuirea regimului sancționatoriu

Regimul sancționator este, la rândul său, profund revizuit. Proiectul de lege introduce noi contravenții, precum nerespectarea reglementărilor A.S.F., a celor emise în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, precum și a celor emise în domeniul sancțiunilor internaționale, și permite majorarea amenzilor până la de două ori valoarea beneficiului obținut prin încălcare, în cazul în care acesta depășește 22.098.000 lei. Această soluție, deși aliniată practicilor europene, poate ridica probleme de proporționalitate, în absența unor criterii clare de individualizare a sancțiunii.

Practic, prin Proiectul de lege, regimul sancționator este modernizat, cu introducerea unor noi fapte contravenționale, majorarea plafonului amenzilor și posibilitatea A.S.F. de a impune planuri de măsuri chiar în absența unei contravenții, atunci când sunt identificate riscuri. În acest sens sunt prevederile nou introduse la art. 196 alin. (6⁵), care are următorul cuprins:

„(6⁵) – În cazul constatării unor deficienţe, care, prin natura şi gravitatea lor, nu reprezintă fapte contravenţionale, precum și în cazul identificării unor riscuri, A.S.F. poate adopta măsura administrativă a impunerii unui plan de măsuri în scopul remedierii deficienţelor constatate şi/sau prevenirii apariţiei/materializării unor riscuri în activitate. Prevederile alin. (6) și (7) se aplică în mod corespunzător.”

II. Revizuirea Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative determină flexibilitate pentru AFIA și extinderea bazei de investitori

În ansamblu, modificările aduse Legii nr. 74/2015 urmăresc aceeași direcție de modernizare ca și în cazul O.U.G. nr. 32/2012, însă într-o manieră mai coerentă având în vedere că proiectul actualizează definițiile pentru a le alinia cadrului european incident și reafirmă, printre altele, în mod corect, că analiza actului constitutiv al unui F.I.A. de către A.S.F. trebuie să se limiteze strict la verificarea conformității cu legislația pieței de capital. Această precizare elimină practicile anterioare în care autoritatea se substituia voinței fondatorilor în chestiuni de oportunitate sau de organizare internă. Prin noua reglementare se realizează practic o corecție necesară pentru a restabili echilibrul între supravegherea exercitată de autoritate și autonomia fondurilor.

Regimul capitalului inițial al A.F.I.A. este modificat, în mod similar cu cel al S.A.I., prin introducerea obligației de completare a acestuia într‑un termen determinat, respectiv în cel cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 4 luni de la apariţia situaţiei de nerespectare, ceea ce întărește disciplina prudențială. De asemenea, proiectul reglementează numirea unui administrator provizoriu al F.I.A. în cazul retragerii autorizației A.F.I.A., într‑o manieră similară cu reglementarea introdusă în O.U.G. nr. 32/2012, analizată mai sus.

II.1. Introducerea investitorului semi-profesional

Una dintre cele mai importante modificări aduse Legii nr. 74/2015 constă în introducerea categoriei investitorilor semi‑profesionali, definiți în mod expres și considerați eligibili pentru a investi într-un FIA destinat investitorilor profesionali (F.I.A.I.P.) Această soluție extinde baza de investitori și aliniază România la practica altor state membre, unde astfel de categorii intermediare sunt utilizate pentru a permite accesul unor investitori sofisticați la anumite categorii de investiții, dar care nu îndeplinesc criteriile stricte ale investitorilor profesionali. Totuși, definirea investitorului semi‑profesional trebuie analizată cu atenție, pentru a evita riscul ca această categorie să devină o poartă de acces pentru investitori insuficient protejați către produse cu risc ridicat.

Astfel, în conformitate cu prevederile nou introduse prin art. 3 pct. 30¹, investitorul semi-profesional este investitorul a cărui investiție minimă individuală într-un FIA destinat investitorilor profesionali este reprezentată de contravaloarea în lei a sumei de 100.000 euro sau echivalentul acestei sume în altă valută, calculată la cursul de referinţă comunicat de Banca Naţională a României de la data subscrierii și care declară într-un document scris, distinct de documentele constitutive ale fondului, că a luat la cunoștință riscurile asociate angajamentului sau investiției preconizate, pe baza documentelor prezentate de AFIA.

Practic, această categorie intermediară între retail și profesional permite accesul la FIA destinate investitorilor profesionali, lărgind baza de capital disponibilă industriei.

II.2. Extinderea activității A.F.I.A. înregistrate

Un alt element de noutate important constă în faptul că AFIA înregistrați la A.S.F. vor putea administra FIA destinate investitorilor profesionali din alte state membre sau terțe, care nu sunt înscrise în lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante, cu condiția respectării legislației locale și a notificării A.S.F. În cazul statului terț, autoritatea competentă din statul de origine al FIA trebuie să fie parte semnatară a AIFMD – MoUs semnat de autoritățile din Uniunea Europeană (ESMA34-32-418) și publicat de ESMA.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (10), nou introduse, AFIA înregistrați la A.S.F. pot distribui către investitori domiciliați în alte state membre și/sau state terțe care nu sunt înscrise în lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante, titlurile de participare ale FIA destinate investitorilor profesionali pe care le administrează, stabilite în România, cu respectarea cerințelor aplicabile distribuirii de titluri de participare din respectivele state membre/state terțe și numai după notificarea A.S.F. în acest sens.

Această deschidere creează premisele exportului de expertiză românească în administrarea fondurilor. Această deschidere transfrontalieră este binevenită, dar necesită o coordonare atentă cu autoritățile competente din statele respective și o clarificare a regimului de supraveghere.

II.3. Reglementarea premarketingului în România pentru AFIA autorizați și înregistrați

Reglementarea particularizată a premarketingului în România pentru AFIA autorizați și înregistrați se așază pe un fundal normativ în care premarketingul nu este o instituție nouă. În prezent, art. 29¹ alin. (1) din Legea nr. 74/2015 permite AFIA stabiliți în România, autorizați, să desfășoare activități de premarketing în Uniunea Europeană. Acest regim este însă limitat la AFIA autorizați și la teritoriul exclusiv european.

Articolul 2² din Proiectul de lege introduce o reglementare distinctă, orientată către piața internă, prin care AFIA autorizați/înregistrați potrivit prevederilor Legii nr. 74/2015 pot desfășura activități de premarketing în România, adresându-se investitorilor profesionali și semi-profesionali. Textul preia aceeași logică de delimitare a conținutului, respectiv (i) informațiile nu pot fi suficiente pentru a permite asumarea unui angajament de subscriere, (ii) nu pot echivala cu formulare de subscriere sau cu documente similare, aflate fie în stadiu de proiect sau în formă finală, și (iii) nu pot reprezenta documente constitutive, prospecte sau documente de ofertă în formă finală ale unui FIA neînființat. În cazul furnizării unui proiect de prospect sau a altor documente de ofertă, acestea trebuie să menționeze expres că nu constituie o ofertă, că informațiile sunt incomplete și susceptibile de modificări.

Noile prevederi stabilesc, de asemenea, că AFIA nu au obligația de a notifica A.S.F. cu privire la conținutul sau destinatarii premarketingului înainte de începerea acestuia, însă impun obligația ca, în perioada de premarketing, investitorii să nu poată subscrie titluri de participare, subscrierea fiind posibilă doar ca urmare a activității de distribuție propriu-zise. Elementul-cheie al mecanismului este regula potrivit căreia orice subscriere efectuată în termen de 18 luni de la data începerii premarketingului, în titlurile de participare ale FIA care au făcut obiectul informațiilor furnizate sau ale unui FIA rezultat din această activitate, este calificată drept activitate de distribuție și necesită autorizarea sau înregistrarea prealabilă de către A.S.F. în calitate de FIA.

În ansamblu, astfel cum am menționat anterior, Proiectul de lege nu instituie pentru prima dată premarketingul, ci îl particularizează pentru piața românească, extinzându-l la AFIA autorizați și înregistrați, configurând, totodată, un regim intern autonom, complementar celui deja existent pentru Uniunea Europeană. Premarketingul capătă astfel o dimensiune națională proprie, adaptată structurii investitorilor și nevoilor industriei locale, fără a altera logica și exigențele cadrului european.

În ansamblu, reglementarea premarketingului reprezintă un progres real întrucât clarifică limitele comunicării cu investitorii, reduce riscul de calificare prematură a unei activități drept distribuție și oferă AFIA flexibilitatea necesară pentru a dezvolta noi produse într-un cadru juridic predictibil și compatibil cu dreptul european.

II.4 Simplificarea procedurilor de autorizare AFIA

Prin modificările aduse articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 74/2015 în cadrul proiectului de lege „Ecosistem”, mecanismul de depunere a documentelor pentru autorizarea unui A.F.I.A. este restructurat și corelat mai bine cu tipologia fondurilor administrate (F.I.A.).

În ceea ce privește actul constitutiv, modificarea clarifică și separă circuitul documentelor, distingând clar între regulile de funcționare ale fondului și actul său de înființare. În forma în vigoare a legii (în prezent), cerințele impuse pot crea ambiguități cu privire la modul în care sunt prezentate documentele constitutive ale fondurilor pe care AFIA intenționează să le administreze. Noul proiect se centrează exclusiv pe regulile fiecărui FIA pe care AFIA intenționează să îl administreze.

Pentru a nu mai confunda regulile fondului cu documentul său corporativ de înființare, proiectul nu elimină obligația de transparență a actului constitutiv, ci o individualizează, introducând dispoziții care prevăd obligativitatea depunerii în mod separat a actului constitutiv al fiecărui FIA pe care AFIA intenționează să îl administreze.

Totodată, se instituie obligativitatea depunerii unei declarații pe proprie răspundere din partea reprezentantului sau reprezentanților legali ai entității, care are ca scop explicit asigurarea asumării răspunderii de către reprezentanții entităților cu privire la caracterul legal, conform și corect al actelor și documentațiilor transmise.

Din perspectiva procesului de autorizare derulat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), introducerea declarației pe proprie răspundere la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 74/2015 generează o serie de efecte administrative și operaționale majore, concepute să modernizeze interfața dintre autoritate și piață. Astfel, prin delegarea unei părți din responsabilitatea de conformare către conducerea entității, procesul de examinare preliminară realizat de personalul de specialitate al A.S.F. este simplificat. Aceasta modificare are ca efect reducerea termenelor  de soluționare a dosarelor și permite concentrarea evaluării A.S.F. pe elementele esențiale și de substanță ale solicitării.

Modificarea face parte dintr-un efort mai amplu de debirocratizare, simplificare și fluidizare a proceselor de autorizare/înregistrare derulate de A.S.F. (aplicat în corelație cu Strategia națională privind dezvoltarea pieței de capital), transferând o parte din responsabilitatea verificărilor preliminare direct către managementul fondurilor, prin intermediul acestui mecanism de asumare a răspunderii.

De asemenea, Autoritatea își poate optimiza resursele din procesul de autorizare, ceea ce permite o analiză mai rapidă în etapa inițială, urmând ca verificările detaliate să fie integrate mai eficient în acțiunile periodice de supraveghere și control ulterioare emiterii autorizației.

În ansamblu, această modificare transformă procesul clasic de autorizare dintr-un format strict birocratic și centrat pe validarea fiecărui document, într-un format bazat pe asumarea răspunderii manageriale, aliniat cu bunele practici europene din domeniu.

II.5 Reglementări privind consolidarea funcției de control

În mod similar obligațiilor nou introduse la nivelul O.U.G. nr. 32/2012 (art. 53), care instituie obligația depozitarului unui O.P.C.V.M. de a desemna o persoană responsabilă din cadrul funcției de conformitate, proiectul de lege preia aceeași abordare și în ceea ce privește administratorii de fonduri de investiții alternative. Astfel, o obligație identică de desemnare și notificare este impusă și depozitarului unui A.F.I.A., asigurându-se un tratament unitar și armonizat în materia administratorilor de fonduri, independent de tipul de fond administrat.

II.6. Reglementarea distribuției prin cont global

Similar modificărilor aduse O.U.G. nr. 32/2012, și Legea 74/2015 este completată cu prevederi privind distribuția prin cont global.

Totodată, se introduc sancțiuni diferențiate pentru persoane juridice înregistrate versus cele autorizate, se majorează plafoanele amenzilor și se instituie posibilitatea A.S.F. de a impune planuri de măsuri.

De asemenea, prin proiectul de lege, se extinde și se clarifică sfera faptelor ce constituie infracțiuni.

În forma actuală a legii, textul face referire strict la desfășurarea activităților fără autorizație. Cea mai importantă completare este adăugarea sintagmei „sau fără înregistrare”, luând în considerare faptul că Legea nr. 74/2015 reglementează două tipuri de administratori, respectiv cei de dimensiuni mari, care sunt supuși obligației de autorizare de către A.S.F., și cei care intră sub un regim simplificat de înregistrare.

Prin această modificare, A.S.F. și legiuitorul se asigură că nicio entitate nu poate opera pe piața fondurilor de investiții alternative (indiferent de dimensiunea acesteia sau de tipul de supraveghere prevăzut, fără a risca răspunderea penală).

III. Modificarea și completarea Legii nr. 243/2019 – o arhitectură complet nouă pentru FIA

Reforma Legii nr. 243/2019 reprezintă o intervenție legislativă de amploare, care reconfigurează arhitectura juridică a fondurilor de investiții alternative (FIA) și urmărește modernizarea cadrului normativ, flexibilizarea mecanismelor de funcționare și alinierea legislației naționale la evoluțiile legislației europene. Modificările sunt numeroase și nu se limitează la simple ajustări de natură tehnică, ci ating structura de rezistență a regimului F.I.A., redefinind categoriile de investitori, mecanismele de autorizare, regulile de funcționare, politica de investiții și regimul sancționator. În cele ce urmează, înțelegem să analizăm principalele modificări, cu prezentarea textelor legale relevante și cu evaluarea impactului acestora asupra pieței.

III.1. Introducerea definiției „investitorului semi‑profesional”

Modificarea intervine în zona definitorie a Legii nr. 243/2019, respectiv în art. III pct. 4 din Proiectul de lege, care introduce, la art. 2 din Legea nr. 243/2019, o nouă literă, m¹), definind investitorul semi‑profesional prin trimitere la art. 3 pct. 30¹ din Legea nr. 74/2015. Totodată, art. 2 lit. h) este modificat pentru a include investitorii semi‑profesionali în categoria celor care pot subscrie în F.I.A. destinate investitorilor profesionali.

Această intervenție legislativă are o semnificație aparte, întrucât marchează trecerea de la o arhitectură standardizată – investitor profesional versus investitor de retail – la un model tripartit, în care investitorul semi‑profesional devine o categorie intermediară, cu acces la produse alternative sofisticate, dar fără a beneficia de protecția extinsă acordată retail-ului. În mod firesc, această categorie este destinată persoanelor cu resurse financiare semnificative, cu experiență investițională și cu capacitatea de a înțelege riscurile asociate fondurilor alternative, dar care nu îndeplinesc criteriile stricte ale investitorului profesional.

Efectul practic al acestei modificări constă în extinderea bazei de investitori eligibili pentru F.I.A.I.P., ceea ce poate extinde piața fondurilor alternative, dar, în același timp, impune administratorilor obligații sporite de evaluare a adecvării și de prevenire a mis‑selling‑ului. În lipsa unor proceduri riguroase de clasificare, această categorie intermediară poate deveni o zonă vulnerabilă, în care investitorii insuficient pregătiți pot fi expuși unor riscuri pe care nu au capacitatea de a le gestiona.

Prin includerea investitorilor semi‑profesionali în categoria investitorilor eligibili pentru F.I.A. destinate profesionalilor, legiuitorul extinde accesul la produse alternative complexe, dar într-un mod controlat.

Această modificare va dinamiza piața F.I.A.I.P., dar va necesita o supraveghere atentă pentru a preveni eventualele abuzuri.

III.2. Eliminarea obligativității de autorizare a actului constitutiv al F.I.A. și consolidarea rolului deținut de regulile fondului

Modificarea pe acest segment privește dispozițiile din Legea nr. 243/2019 care reglementează autorizarea F.I.A. (fondurile de investiții alternative), cu scopul de a simplifica procedurile și de a moderniza piața de capital.

Această modificare se regăsește în art. III pct. 8, care modifică prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 243/2019. În forma actuală, art. 4 alin. (1) prevede că A.S.F. autorizează fie regulile fondului, fie actul constitutiv al societății de investiții şi alegerea depozitarului, în funcție de forma juridică a F.I.A. Proiectul de lege elimină complet referirea la actul constitutiv, astfel încât autorizarea se realizează pe baza regulilor fondului și a alegerii depozitarului.

Astfel, în reglementarea actuală, actul constitutiv al F.I.A.S. este supus autorizării prealabile de către A.S.F., ceea ce înseamnă că orice modificare a acestuia necesită o procedură formală de aprobare.

Această schimbare nu transformă regulile fondului în document autorizat – ele erau deja autorizate în regimul actual –, ci redefinește raportul dintre regulile fondului și actul constitutiv, incluzând actul constitutiv în zona documentelor societare supuse regimului Legii societăților nr. 31/1990, cu notificarea A.S.F. doar în anumite situații (art. III pct. 32, care modifică art. 20 alin. (3)–(4)). Regulile fondului și alegerea depozitarului devin, astfel, singurele documente cu valoare normativă în raporturile dintre administrator și investitori, ceea ce conferă coerență și claritate regimului juridic aplicabil F.I.A.S.

Astfel, pe de o parte, se elimină redundanța autorizării actului constitutiv, care, în practică, dubla conținutul regulilor fondului. Pe de altă parte, se creează riscul ca anumite elemente de guvernanță societară, care pot afecta drepturile investitorilor, să rămână doar în actul constitutiv, fără a fi supuse controlului A.S.F. Pentru acest considerent, administratorii trebuie să se asigure că regulile fondului includ toate dispozițiile relevante pentru protecția investitorilor, iar A.S.F. trebuie să vegheze ca această separare să nu fie folosită pentru a ocoli procesul de supraveghere.

III. 3. Posibilitatea transformării F.I.A. într-o altă categorie de F.I.A.

Articolul 4 alin. (9), astfel cum este modificat prin Proiectul de lege, consacră expres posibilitatea transformării unui F.I.A. într-o altă categorie de F.I.A., iar art. 4¹ alin. (8)–(9) detaliază procedura aferentă. Această reglementare este necesară pentru a permite fondurilor să se adapteze la evoluția bazei de investitori și la schimbările strategice ale administratorilor, oferind acestora flexibilitatea de a schimba structura sau regimul fondului fără a fi nevoiți să îl lichideze.

Transformarea devine o operațiune reglementată, supusă aprobării A.S.F., ceea ce garantează că trecerea de la un regim la altul nu afectează drepturile investitorilor și nu generează riscuri sistemice. În absența acesteia, fondurile erau „înghețate” în categoria inițială, chiar dacă strategia investițională sau structura investitorilor evolua. Totuși, procedura poate deveni complexă și poate genera nemulțumiri în rândurile investitorilor care au subscris în fond în considerarea regimului inițial avut în vedere.

Transformarea va necesita, desigur, autorizarea A.S.F. și respectarea condițiilor aplicabile noii categorii. Această modificare permite adaptarea fondurilor la evoluțiile pieței și la cerințele investitorilor.

III.4. Reglementarea procesului de înregistrare a FIA destinate investitorilor profesionali

În regimul actual, toate tipurile de F.I.A. sunt autorizate de A.S.F. Articolul 4¹  introduce un regim de înregistrare, în locul autorizării, pentru F.I.A. destinate investitorilor profesionali. Această schimbare reflectă logica europeană potrivit căreia accentul trebuie pus pe autorizarea administratorului (A.F.I.A.), iar fondurile destinate profesioniștilor pot fi lansate printr-o procedură simplificată.

În timp ce modificările aduse articolului 4 din Legea nr. 243/2019 au ca scop fluidizarea bazei actuale de autorizare, introducerea noului articol 4¹ reprezintă o adevărată schimbare de paradigmă pentru piața de capital din România, aliniind, în sfârșit, legislația națională la practicile din jurisdicții europene de elită, precum Luxemburg sau Irlanda.

Miza fundamentală a articolului 4¹ constă în instituirea unui regim simplificat de înregistrare (de tip „AIF Light Regime”), care înlocuiește complet procesul clasic, de lungă durată, al autorizării prealabile ex-ante. Această prevedere  este dedicată fondurilor de investiții alternative destinate investitorilor profesionali.

Prin această măsură, autoritatea aplică un principiu modern de supraveghere, în sensul în care, acolo unde nu există public de retail (investitori neprofesioniști) care să necesite o protecție socială sporită, trebuie eliminate barierele birocratice pentru a permite capitalului să circule rapid.

Avantajul este evident întrucât modificarea presupune reducerea sarcinii administrative și accelerarea procesului de lansare a fondurilor. Această flexibilizare poate stimula inovația și dinamismul pieței, dar presupune un regim de supraveghere ex post robust, pentru a preveni lansarea unor produse neconforme sau cu grad ridicat de risc.

III. 5. Revizuirea regimului restituirilor de capital și al reducerii capitalului social al F.I.A.S.

Modificările vizează articolele din Legea nr. 243/2019 care reglementează reducerea capitalului social al F.I.A.S. și restituirea de capital către investitori. Proiectul urmărește două obiective care constau în corelarea terminologiei cu Legea nr. 31/1990 și introducerea unor noi condiții pentru efectuarea returnărilor suplimentare.

Potrivit modificărilor aduse dispozițiilor art. 29 alin. (2)-(4) din Lege, ca regulă, F.I.A.S. efectuează, în cursul unui exercițiu financiar, o singură restituire de capital către acționari în scopul reducerii capitalului social al F.I.A.S., în limita a maximum 5% din capitalul social, cu respectarea cerințelor prevăzute de Legea nr. 31/1990, prin exercițiu financiar înțelegându-se un an calendaristic.

Prin excepţie de la prevederile art. 29 alin. (2), F.I.A.S. poate efectua suplimentar restituiri de capital către acționari, peste limita de 5%, de mai multe ori în cursul unui exerciţiu financiar, cu respectarea unei limite maxime, anuale, de 10% din capitalul social, în scopul reducerii capitalului social al F.I.A.S., cu îndeplinirea a 3 condiții cumulative, ultima dintre acestea fiind introdusă suplimentar prin proiectul de lege, astfel:

a) restituirea de capital către acționari se realizează exclusiv din surse proprii ale F.I.A.S.;

b) F.I.A.S. a înregistrat profit în ultimele 3 exerciții financiare anterioare, în conformitate cu situațiile financiare anuale ale F.I.A.S. auditate conform legii;

c) ulterior autorizării de către A.S.F. a reducerii capitalului social al F.I.A.S. ca urmare a finalizării restituirii anterioare, și după înregistrarea acestei operațiuni la O.N.R.C.

În condițiile descrise mai sus, textul Proiectului de lege prevede că restituirile de capital pot fi efectuate numai după autorizarea de către A.S.F. a reducerii capitalului social ca urmare a finalizării unei restituiri anterioare și numai după înregistrarea acestei operațiuni la O.N.R.C. Această condiție suplimentară este menită să prevină situațiile în care capitalul social este redus succesiv, fără o verificare adecvată a impactului asupra solvabilității fondului și asupra protecției investitorilor.

Această modificare este binevenită întrucât, prin aceasta, legiuitorul creează un mecanism de protecție a investitorilor și de disciplină financiară. Totuși, această modificare poate încetini procesele de restructurare a portofoliilor F.I.A.S. și poate genera întârzieri în distribuirea sumelor către investitori, în special în cazul fondurilor cu strategie de tip „wind‑down”.

III.6. Revizuirea regimului programelor de răscumpărare ale F.I.A.S.

Proiectul restrânge aria programelor de răscumpărare la cele derulate exclusiv în scopul reducerii capitalului social, eliminând condiția ca acestea să se deruleze o singură dată într-un exercițiu financiar și clarificând modalitățile de executare (prin ofertă publică de cumpărare sau tranzacții în piață).

Astfel, prin modificarea prevederilor art. 29 alin. (4) din Lege, F.I.A.S. poate derula un program de răscumpărare a acțiunilor proprii, aprobat de A.G.E.A., în scopul reducerii capitalului social, cu respectarea cerințelor prevăzute de Legea nr. 31/1990, cu îndeplinirea următoarelor condiții:

a) în limita a maximum 10% din capitalul social, în cursul unui exerciţiu financiar; prin exercițiu financiar se înțelege an calendaristic;

b) ulterior autorizării de către A.S.F. a reducerii capitalului social al F.I.A.S. ca urmare a finalizării programului de răscumpărare anterior, și după înregistrarea acestei operațiuni la O.N.R.C.

Totodată, la articolul 29, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alin. (5) – (7), cu următorul cuprins:

„(5) În cazul în care A.G.E.A. a F.I.A.S. adoptă mai multe hotărâri privind aprobarea de programe de răscumpărare a acțiunilor proprii, aceste programe pot fi comasate, cu respectarea condițiilor de la alin. (4).

(6) Programele de răscumpărare se efectuează prin tranzacții în piață și/ sau ofertă publică de cumpărare.

(7) Limitele procentuale prevăzute la alin. (2) – (4) se calculează prin raportare la capitalul social subscris și vărsat, înregistrat la O.N.R.C. la începutul exercițiului financiar.”

Astfel, se introduce posibilitatea comasării programelor de răscumpărare, se clarifică modalitatea de efectuare a acestora (prin operațiuni pe cont propriu sau tranzacții în piață), iar limitele de 5% și 10% se raportează la capitalul social înregistrat la O.N.R.C. la începutul exercițiului financiar.

Această modificare aduce o claritate necesară. În lipsa acestei intervenții legislative, programele de răscumpărare puteau fi utilizate într-o manieră care afecta lichiditatea pieței și transparența operațiunilor. Prin restrângerea scopului și clarificarea mecanismelor utilizate, legiuitorul protejează investitorii și asigură o corelare între dreptul societar și dreptul pieței de capital.

III. 7. Autorizarea modificării capitalului social al F.I.A.S. destinate investitorilor de retail

Articolul III pct. 27 din Proiectul de lege introduce, la art. 17, un nou alineat, alin. (3), care impune obligația ca orice modificare a capitalului social al unui F.I.A.S. destinat investitorilor de retail să fie autorizată de către A.S.F. înainte de înregistrarea la O.N.R.C. Această cerință este justificată de necesitatea protejării investitorilor de retail, care nu au capacitatea de a evalua impactul unor astfel de operațiuni asupra structurii fondului. Potrivit alin. (5) al aceluiași articol, nou introdus, prevederile alineatului (3) se aplică și în cazul majorării capitalului social al F.I.A.S. ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare în cadrul unui loc de tranzacţionare.

Această modificare întărește controlul A.S.F. asupra operațiunilor societare ale F.I.A.S. retail, dar poate încetini procesele de recapitalizare sau restructurare, ceea ce poate afecta dinamica fondurilor care operează într-un mediu competitiv. Totuși, în balanța dintre protecție și flexibilitate, legiuitorul a ales în mod justificat protecția investitorului.

III.8. Revizuirea politicii de investiții a F.I.A.I.P. – includerea cryptoactivelor și a altor active evaluabile

Una dintre cele mai ample și mai sensibile modificări privește politica de investiții a F.I.A.I.P., reconfigurată în profunzime prin modificarea art. 48. Proiectul extinde cadrul investițional al acestor fonduri, permițând investiții într-o gamă mult mai largă de active, incluzând în mod expres cryptoactivele și bunurile a căror valoare poate fi determinată în mod corect în orice moment. Această deschidere marchează o schimbare de paradigmă în arhitectura investițională a fondurilor alternative, întrucât permite accesul la active cu profiluri de risc fundamental diferite de cele tradiționale și aliniază legislația națională la tendințele europene conturate în jurul Regulamentului MiCA. Totuși, extinderea universului investițional ridică probleme complexe privind evaluarea, lichiditatea și volatilitatea acestor active, precum și riscuri suplimentare pentru protecția investitorilor, ceea ce va impune o reglementare secundară extrem de riguroasă.

Avantajul constă în deschiderea pieței către inovație. Riscul este însă acela al supraexpunerii la active volatile, motiv pentru care A.S.F. va trebui să emită reglementări secundare foarte clare privind evaluarea, lichiditatea și riscul operațional.

III.9. Revizuirea regimului sancționator al Legii nr. 243/2019

Modificările aduse prevederilor art. 73 alin. (2) au rolul de a reașeza întregul mecanism contravențional în acord cu noua arhitectură a legii. În forma în vigoare, contravențiile vizau un set limitat de obligații, circumscris structurii anterioare a reglementării. Prin proiect, însă, legiuitorul extinde în mod semnificativ sfera faptelor sancționabile, pentru a include toate noile instituții introduse: procedura de înregistrare a F.I.A. destinate investitorilor profesionali, regimul notificării regulilor fondului pentru F.I.A.C. înregistrate, obligațiile specifice subfondurilor, precum și noile termene de informare și raportare. Astfel, nerespectarea condițiilor de autorizare sau înregistrare, a regulilor de funcționare ori a obligațiilor de transparență devine contravenție nu doar în raport cu vechile articole, ci și cu articolele nou introduse, precum art. 4¹, art. 7₁ sau art. 11¹. În esență, contravențiile sunt „revizuite” pentru a reflecta noua structură a legii, astfel încât orice abatere de la procedurile și obligațiile recent instituite să poată fi sancționată în mod efectiv.

Mult mai interesantă este însă modificarea prevederilor art. 74, care rescrie complet filosofia sancționării contravențiilor. Dacă în regimul juridic actual persoanele fizice pot fi sancționate cu avertisment sau cu o amendă ce nu depășește 50.000 lei, proiectul propune o majorare radicală a limitei superioare, ducând-o la peste 22.098.000 lei, iar acolo unde beneficiul obținut din încălcare poate fi determinat, sancțiunea poate ajunge până la de două ori valoarea beneficiului, chiar dacă depășește plafonul anterior. Este o transformare profundă, care mută sancțiunea aplicabilă persoanelor fizice din zona contravențională tradițională într-o zonă apropiată de regimul sancționator aplicabil conducerii instituțiilor financiare în legislația europeană.

În ceea ce privește persoanele juridice, noutatea reală constă în diferențierea regimului sancționator aplicabil persoanelor juridice înregistrate față de cele autorizate de A.S.F., atribuind acestora din urmă un plafon sancționator semnificativ mai ridicat. Astfel, pentru entitățile înregistrate, sancțiunea rămâne în intervalul 0,1%–5% din cifra de afaceri netă, dar se introduce posibilitatea aplicării unei sancțiuni de până la de două ori beneficiul obținut din încălcare, dacă acesta poate fi determinat.

Pentru entitățile autorizate, plafonul procentual crește la 8% din cifra de afaceri netă, ceea ce reprezintă o schimbare de paradigmă importantă, justificată prin impactul sistemic mai mare al acestor entități.

În ambele cazuri, posibilitatea de a depăși plafonul procentual prin raportare la beneficiul obținut este o noutate majoră, care aliniază regimul sancționator la standardele europene de tip „beneficiu + descurajare”.

Pentru situațiile în care persoana juridică nu a înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sau aceasta nu este accesibilă A.S.F., proiectul introduce un regim special, stabilind un interval de amendă între 10.000 lei și 1.000.000 lei, înlocuind astfel vidul normativ existent în regimul juridic actual. Această soluție împiedică entitățile fără activitate contabilă relevantă să se sustragă unui regim sancționatoriu proporțional.

O noutate cu totul distinctă este introducerea alin. (7¹) al art. 74, care conferă A.S.F. posibilitatea de a impune un plan de măsuri chiar și în absența unei contravenții propriu-zise, atunci când constată deficiențe sau riscuri care, prin natura lor, nu justifică aplicarea unei sancțiuni. Această reglementare reprezintă 0 extindere semnificativă a instrumentelor de supraveghere, care permite intervenția timpurie și preventivă a autorității, dar care, în același timp, conferă A.S.F. o marjă largă de apreciere, susceptibilă de a genera interpretări dacă nu este exercitată cu rigoare și proporționalitate.

Modificarea alin. (9) și (10) ale aceluiași articol clarifică faptul că măsurile administrative pot fi aplicate fie singure, fie cumulativ cu sancțiunile contravenționale, și introduce o regulă specială pentru pluralitatea de contravenții. Astfel, în locul cumulului aritmetic, se aplică sancțiunea pentru contravenția cea mai gravă, care poate fi majorată cu până la 50%. Este o soluție echilibrată, care evită sancționarea excesivă prin cumul, dar păstrează posibilitatea de a reflecta gravitatea unui comportament sistematic.

În fine, modificarea dispozițiilor art. 75 prevede că desfășurarea fără înregistrare a activităților sau operațiunilor reglementate de lege nu mai este o simplă contravenție, ci devine infracțiune, sancționată potrivit art. 348 din Codul penal. Este o schimbare de paradigmă, care ridică nivelul de gravitate al acestei conduite și transmite un mesaj ferm privind intoleranța față de desfășurarea unor operațiuni în afara cadrului de autorizare/înregistrare. În același timp, această opțiune legislativă impune o atenție sporită în delimitarea situațiilor care intră în sfera penală, pentru a evita transformarea unor abateri administrative în fapte penale printr-o interpretare excesiv de largă.

În concluzie, modificările aduse Legii nr. 243/2019 reprezintă o reformă profundă, coerentă și necesară, care aliniază piața românească la standardele europene și internaționale. Acestea sporesc flexibilitatea fondurilor, lărgesc baza de investitori, permit inovația investițională și întăresc protecția investitorilor. Cu toate acestea, succesul real al acestei reforme depinde de reglementările secundare pe care le va emite A.S.F. și de capacitatea administratorilor de a implementa noile cerințe într-un mod responsabil și profesionist.

IV. Dispoziții tranzitorii și termene de implementare

Un aspect important pe care îl relevă Proiectul de lege este cel de la articolul IV, care stabilește că F.I.A., autorizate de A.S.F. la data intrării în vigoare a legii au la dispoziție un termen de 9 luni de la intrarea în vigoare pentru a-și adapta actele constitutive și întreaga activitate la noile rigori. De asemenea, depozitarii unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare / fond de investitii alternative autorizat/înregistrat la A.S.F. au la dispoziție un termen mai scurt, de 90 de zile, pentru a implementa noile cerințe privind funcția de conformitate.