Update articol:

Reacţie alegică puternică la vaccinul Pfizer în cazul unei asistente din Alaska; Compania spune că monitorizează atent toate raportările

vaccin coronavirus, vaccinare pixabay.com

O asistentă de la Bartlett Regional Hospital din statul american Alaska a dezvoltat o reacţie alergică severă la scurt timp după ce a primit vaccinul Pfizer/BioNTech, marţi seară, şi a fost spitalizată peste noapte, potrivit news.ro.

Oficialii sanitari au explicat, miercuri seară, că femeia de vârstă mijlocie nu avea un istoric de alergii şi nu mai intrase vreodată în şoc anafilactic, reacţie alergică ce poate fi fatală, relatează nbcnews.com.

Reprezentanţii Bartlett Regional Hospital au spus că toţi cei 96 de angajaţi care au primit vaccinul marţi au fost puşi sub observaţie timp de 30 de minute după injecţie.

Femeia a început să se simtă rău după 10 minute de când primise vaccinul şi a luat un antihistaminic.

Simptomele au progresat spre ritm cardiac crescut şi respiraţie greoaie şi ea a fost plasată în departamentul de urgenţe al spitalului.

„A prezentat o erupţie roşie pe faţă şi trunchi”, a spus dr. Lindy Jones, medicul care a tratat-o. „Am fost îngrijorată legat de o reacţie anafilactică”. Astfel, Jones i-a administrat injecţia de urgenţă cu epinefrină.

Simptomele s-au diminuat pentru scurt timp, apoi au reapărut. I-a fost adminitrată epinefrină intravenos şi a fost mutată la unitatea de terapie intensivă (ICU), unde a rămas peste noapte. Jones a adăugat că femeia nu a necesitat resursele secţiei, dar pentru că este vorba despre un spital mic, „dacă ne facem griji legat de un pacient, îl plasăm la ICU”.

Miercuri dimineaţă, femeii nu i-au mai fost administrate medicamente şi era aşteptat să fie externată miercuri seară.

Pfizer a transmis într-un comunicat că lucrează împreună cu autorităţile sanitare locale pentru a analiza reacţia femeii din Alaska şi că va monitoriza atent „toate raportările legat de reacţii alergice grave de după vaccinare” şi că va actualiza explicaţiile din prospect dacă este necesar.

Dr. Jay Butler, şeful grupului de răspuns la Covid-19 din cadrul Centrului de control şi prevenţie a bolilor, a spus: „Faptul că medicii au putut să identifice reacţia şi să o trateze corespunzător demonstrează că sistemul de monitorizare a siguranţei vaccinului este puternic şi robust pentru a gestiona răspunsul la pandemie”.

Butler a mai precizat că acest caz înregistrat după vaccinarea anti-Covid este singurul raportat în SUA până acum.

În Marea Britanie, doi lucrători sanitari au prezentat reacţii alergice similare după ce au primit săptămâna trecută vaccinul Pfizer.

Food and Drug Administration, care a aprobat săptămâna trecută utilizarea de urgenţă a vaccinului în SUA, a avertizat de la început că persoanele cu istoric de alergii ar trebui să discute cu medicii legat de vaccin.

Reacţiile alergice la vaccinuri sau medicamente sunt rare, dar apar. Orice centru medical calificat să administreze vaccinuri este echipat cu epinefrină, în cazul apariţiei unei reacţii alergice severe.

În ciuda reacţiei şi a internării ulterioare, oficialii spitalului din Alaska au spus că asistenta „a fost entuziasmată că a primit vaccinul”.

Butler, pe de altă parte, a spus că femeia ar trebui să nu mai primească şi a doua doză.

BVBStiri BVB

PREBET SA AIUD (PREB) (26/01/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ARTEGO SA (ARTE) (26/01/2021)

Calendar financiar 2021

CEMACON SA (CEON) (26/01/2021)

Sem II 2020 - Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017