Update articol:

Rusia anunţă exerciţii militare navale cu Myanmarul

Rusia Moscova Sursa foto: pixabay.com

Rusia a anunţat că va desfăşura exerciţii militare navale cu Myanmarul, o premieră în “istoria recentă” a celor două ţări, anunţ făcut în cadrul unei vizite a şefului marinei ruse care a început vineri în această ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Comandantul şef al Marinei, Nikolai Ievmenov, “şi-a început vizita de lucru” în Myanmar, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Programul vizitei include “participarea la ceremonia de deschidere a primului exerciţiu naval dintre cele două ţări din istoria recentă” şi o vizită la “navele de război” care participă, potrivit Moscovei. Data exactă a acestor exerciţii nu a fost comunicată.

De asemenea, oficialul rus urmează să se întâlnească cu lideri din Myanmar în cursul acestei vizite care are ca scop “consolidarea cooperării navale” dintre cele două ţări, a indicat ministerul.

Vizita survine în timp ce au loc lupte în nordul Myanmarului, lângă graniţa cu China, în urma unei ofensive coordonate a grupurilor minoritare etnice de săptămâna trecută.

Acest conflict reprezintă o ameninţare fără precedent pentru armată de la lovitura de stat din 2021 împotriva lui Aung San Suu Kyi.

Moscova este un aliat important pentru junta care a preluat puterea în această ţară din Asia de Sud-Est printr-o lovitură de stat, în 2021, oferindu-i arme şi sprijin diplomatic, notează AFP.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/05/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. 5 din 2018

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/05/2026)

Teleconferinta Investitori si Analisti - Rezultatele financiare aferente T1 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (25/05/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 18-22.05.2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (25/05/2026)

Constituirea Consiliului de Administratie ca organ de conducere in urma AGA

PROMATERIS S.A. (PPL) (25/05/2026)

Hotarari AGA O 25.05.2026