Update articol:

Şeful SMA, discuţii cu un înalt oficial al Armatei SUA despre situaţia de securitate în zona Mării Negre

Sursa foto: facebook.com/sefSMAp Sursa foto: facebook.com/sefSMAp

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a avut discutat telefonic cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite, generalul Mark A. Milley, tema principală abordată fiind legată de situaţia de securitate din zona Mării Negre, informează, MApN.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, discuţiile au vizat dinamica situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre şi coordonarea activităţilor în procesul de suplimentare a forţelor americane în România.

Convorbirea celor doi oficiali militari a avut loc vineri şi s-a înscris în seria de discuţii pe care generalul Mark A. Milley a avut-o cu şefii Apărării din Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Polonia privind domenii comune de interes în domeniul securităţii şi de coordonare a ajustării posturii forţelor americane în Europa, precizează MApN, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
Turbo Long Certificates on Aquila Part Prod (RBAQTL5) (25/06/2026)

Reluare tranzactionare - ora 10:50 - Notificare Raiffeisen Bank International ajustare parametri

Turbo Long Certificates on Aquila Part (RBAQTL3) (25/06/2026)

Reluare tranzactionare - ora 10:50 - Notificare Raiffeisen Bank International ajustare parametri

OMV PETROM S.A. (SNP) (25/06/2026)

Toate modulele pentru proiectul de hidrogen verde de 20 MW au fost livrate

Turbo Certificates on Aquila Part Prod (RBAQTL2) (25/06/2026)

Reluare tranzactionare - ora 10:50 - Notificare Raiffeisen Bank International ajustare parametri