In temeiul Hotararii din data de 20.03.2024, Consiliul de Administraţie al SSIF BRK FINANCIAL GROUP S.A., înregistrata la ORC Cluj sub nr. J12/3038/1994, CUI 6738423, cu sediul social în Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 119, (denumită în cele ce urmează “Societatea”), în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legii nr. 126/2018 privind pietele de instrumente financiare şi ale reglementărilor ASF pentru aplicarea acesteia, precum şi cu prevederile actului constitutiv al Societății, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (folosită prescurtat în cele ce urmează sub denumirea “AGOA”), conform prevederilor legale şi ale actului constitutiv, pentru data de 24.04.2024, ora 12:00, la sediul societăţii, Cluj-Napoca, str. Moților nr. 119, jud. Cluj, pentru toți acționarii înregistraţi în registrul acţionarilor la sfâşitul zilei de 11.04.2024, stabilită ca dată de referinţă. În cazul neîndeplinirii condițiilor statutare sau a oricăror altor condiții de validitate, AGOA se va ține în data de 25.04.2024, ora 12:00, în acelaşi loc, având aceeaşi ordine de zi pentru toți acționarii înregistrați în registrul acționarilor la aceeaşi dată de referință.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor va avea pe ordinea de zi următoarele puncte:
- Prezentarea, discutarea şi aprobarea situaƫiilor financiare anuale individuale si consolidate auditate ale Societăţii, aferente exercitiului financiar al anului 2023 şi întocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, pe baza Raportului administratorilor şi a Raportului auditorului financiar al Societăţii.
- Aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor Societăƫii pentru activitatea desfaşurată în exerciƫiul financiar 2023, pe baza rapoartelor prezentate.
- Stabilirea și aprobarea remunerației membrilor Consiliului de Administrație și a remunerațiilor suplimentare ale membrilor C.A. însărcinați cu funcții specifice, pentru exercițiul financiar 2024 și până la prima AGOA de bilanț din 2025.
- Aprobare politica de remunerare a administratorilor neexecutivi si a conducatorilor societatii in conformitate cu art. 106 din Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si mandatarea CA pentru ducerea la indeplinire a formalitatilor.
- Supunerea raportului de remunerare a structurii de conducere a societatii aferent exercitiului financiar 2023 votului consultativ al AGOA, conform prevederilor art 107 din Legea nr. 24/2017.
- Prezentarea, discutarea şi aprobarea Programului de investiții şi a Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pentru exercițiul financiar 2024.
- Aprobarea datei de 17.05.2024 ca dată de înregistrare (ex-date 16.05.2024) a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adoptate de Adunarea Generală Ordinară a Acƫionarilor, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.
- Aprobarea mandatării, cu posibilitate de substitutie, a doamnei Ivan Monica-Adriana, pentru a efectua toate procedurile şi formalităƫile prevăzute de lege, pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor Adunării, să depună şi să preia acte şi să semneze în acest scop în numele Societății, în relaƫia cu Registrul Comerțului, ASF, BVB, precum şi cu alte entităƫi publice sau private.
La Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor sunt îndreptățiti să participle şi să voteze toți acționarii înregistrați la sfârşitul zilei de 11.04.2024 stabilită ca dată de referință.
Accesul acƫionarilor îndreptățiți să participe la “AGOA”, este permis prin simpla probă a identităƫii acestora, făcută în cazul acționarilor persoane fizice cu actul de identitate, iar în cazul acționarilor persoane juridice şi a acționarilor persoane fizice reprezentate, cu procura specială sau generală, dată persoanei fizice care-i reprezintă şi actul de identitate al reprezentantului. Formularul de procură poate fi obținut de la sediul Societății începând cu data de 25.03.2024, ora 17:00, şi de pe site-ul www.brk.ro, fiind disponibil atât în limba română cât şi în limba engleză.
Procura specială sau generală se va întocmi în trei exemplare originale (unul pentru societate, unul pentru mandant, unul pentru mandatar). Procurile şi o copie a actului de identitate sau a certificatului de înregistrare şi a certificatului constatator eliberat de registrul comerțului sau orice alt document emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 3 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale) vor fi depuse/transmise în original la sediul Societății sau transmise prin e-mail până la data de 22.04.2024 ora 12, la adresa de email office@brk.ro .
În cazul procurii speciale acordată de către un acționar unei instituții de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va fi semnată de respectivul acționar şi va fi însoțită de o declarație pe proprie raspundere dată de instituția de credit care a primit împuternicirea de reprezentare prin procura specială, din care sa reiasă că:
– instituƫia de credit prestează servicii de custodie pentru respectivul acționar,
– instrucțiunile din procura specială sunt identice cu instrucțiunile din cadrul mesajului SWIFT primit de instituția de credit pentru a vota în numele respectivului acționar,
– procura specială este semnată de acționar.
La data adunării, la intrarea în sala de şedință a adunării generale, reprezentantul desemnat va preda originalul procurii, în cazul în care aceasta a fost transmisă prin e-mail cu semnatura electronica încorporata, şi o copie a actelor sale de identificare.
Unul sau mai mulți acționari, reprezentând individual sau împreună cel putin 5% din capitalul social, au dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a Adunărilor Generale.
Propunerile privind introducerea de puncte noi pe ordinea de zi a adunării generale, respectiv proiectele de hotărâri pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale, vor fi însoțite de copiile actelor de identificare ale inițiatorilor. Acestea se referă la actele de identitate (buletin/carte de identitate) în cazul persoanelor fizice şi certificatele de înmatriculare şi constatatoare sau orice alt document emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 2 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale) indicând deținătorii calității de reprezentanți legali pentru persoanele juridice acționari ai Societății. Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal întocmite într-o limbă straină alta decât limba engleză vor fi însoțite de o traducere realizată de un traducator autorizat, în limba română sau în limba engleză, iar constatarea calităƫii de reprezentant legal se va face în baza listei acƫionarilor pusă la dispoziƫie de către Depozitarul Central. Propunerile vor fi depuse la sediul Societăƫii până cel târziu la data de 08.04.2024, ora 17.00, în plic închis, cu menƫiunea scrisă în clar şi cu majuscule “PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR” sau transmise şi prin e-mail, cu semnatură electronică încorporată conform Legii nr.455/2001, privind semnatura electronică, în acelaşi termen la adresa: office@brk.ro, menƫionand la subiect “PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR”.
Se aduce la cunostința acționarilor că în ceea ce priveste propunerile privind introducerea de puncte noi pe ordinea de zi a adunării, este necesar ca pentru fiecare punct propus de inițiatori să existe o justificare sau un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală.
Ultima variantă actualizată a procurilor şi buletinelor de vot prin corespondenƫă va fi disponibilă pe siteul societății începând cu data de 10.04.2024, ora 17.00.
Fiecare acționar are dreptul să adreseze Consiliului de Administraƫie întrebări în scris înaintea datei de desfăşurare a adunării generale, privind punctele de pe ordinea de zi, conform art 198-199 din Regulamentul ASF nr. 5/2018. Raspunsul se consideră dat dacă informația solicitată este publicată pe pagina de internet a societății.
Acționarii înregistrați la data de referință în registrul acționarilor, au posibilitatea de a vota prin corespondență, înainte de data sedinței adunărilor prin utilizarea formularului de vot prin corespondenƫă. Formularul de vot prin corespondență, impreuna cu copia actului de identitate şi/sau a certificatului de înregistrare şi a certificatului constatator emis de ORC sau orice alt document al acționarului, emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 3 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale) vor fi transmise Societății, în original, la sediul acesteia sau prin e-mail, cu semnatura electronică extinsă, încorporată conform Legii nr. 455/2001, la adresa de email office@brk.ro, până la data de 22.04.2024 ora 12.00. Formularele vor fi redactate fie în limba română fie în limba engleză. Acționarii care au votat prin procuri speciale sau buletine de vot prin corespondență îşi pot modifica opțiunea inițială de vot sau mijlocul de exprimare a votului, fiind considerat valabil ultimul vot exprimat şi înregistrat până în data 22.04.2024, ora 12.00.
În situația în care acționarul care şi-a exprimat votul prin corespondență participă personal sau prin reprezentant la adunarea generală, votul prin corespondență exprimat pentru acea adunare generală va fi anulat. În acest caz, va fi luat în considerare doar votul exprimat personal sau prin reprezentant.
Formularele de buletin de vot prin corespondență, formularele de procuri speciale (ambele disponibile în limba română şi în limba engleză), documentele şi materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi, inclusiv proiectele de hotărâri, se pun la dispoziția acƫionarilor începând cu data de 25.03.2024, ora 17.00 pe website-ul societății la adresa www.brk.ro şi la sediul societății din Cluj-Napoca, str. Moților nr. 119.
Acționarii pot opta in a exprima votul prin utilizarea de mijloace electronice de vot.
Votul online se realizeaza prin utilizarea de mijloace electronice de vot conform art.197 al Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață prin accesarea linkului https://brk.evote.ro/login de pe orice dispozitiv conectat la internet.
Pentru identificare și acces online la AGOA acționarii pun la dispoziție următoarele informații:
a) Persoanele fizice: Nume Prenume, Cod Numeric Personal (CNP), Adresa email, Copie act identitate (buletin de identitate, carte de identitate, pașaport, permis de ședere), Numar telefon (optional).
Se pot conecta direct utilizând credențialele de acces generate în urma identificării prin intermediul Platformei de Înrolare Investitori dezvoltată de Depozitarul Central: https://www.roclear.ro/Inrolare-Investitori
b) Persoanele juridice: Denumire persoană juridică, Cod unic de înregistrare (CUI), Nume Prenume reprezentant legal, Cod Numeric Personal (CNP) reprezentat legal, Adresa email, Act identitate reprezentant legal (buletin de identitate, carte de identitate, pasaport, permis de sedere), Copie certificat constatator eliberat de registrul comerțului sau orice document echivalent emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul persoană juridică este înmatriculat în mod legal, prezentat în original sau în copie conform cu originalul, Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal al acționarului persoană juridică vor fi emise cu cel mult 30 de zile inainte de data de referinta, Numar telefon (optional).
Documentele prezentate într-o altă limbă decât engleză vor fi însoțite de traducerea realizată de un traducător autorizat în limbile română/engleză.
Copia electronică a documentelor mai sus menționate va fi încărcată online (upload) în câmpurile dedicate. Fișierele ce pot fi încărcate pot avea una dintre următoarele extensii: .jpg, .pdf, .png.
Acționarul se poate conecta și vota ori de câte ori dorește în intervalul desemnat votului prin corespondență și/sau live, ultima opțiune de vot fiind cea înregistrată. Identificarea făcută de Societate în cazul persoanelor fizice da acces la Adunările Generale ale Societății în situația în care respectiva persoană fizică este acționar la data de referință. Identificarea făcută de Societate în cazul persoanelor juridice, procurilor speciale sau generale da acces la Adunările generale ale Societății după probarea de fiecare dată a validității reprezentatului legal, respectiv al persoanei împuternicite.
Formulare de vot electronic pot fi transmise oricând de la începerea votului până în sesiunea live a adunării generale a acționarilor, ultima opțiune de vot transmisă fiind cea înregistrată.
Consiliul de Administrație recomandă acționarilor să consulte materialele suport pentru AGOA, disponibile pe site-ul www.brk.ro incepând cu data publicarii Convocatorului in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a.
Dănilă Robert Iulian
Preşedintele Consiliului de Administraţie