Update articol:
COMUNICAT

Start-up-ul Curiera – cifră de afaceri de peste 6 milioane de lei și peste 2000 de clienți în doi ani 

Curiera, companie de curierat cu capital 100% românesc înființată în 2020, a reușit să încheie anul 2021 cu o cifră de afaceri care depășește 6 milioane de lei, peste 2000 de clienți și să înființeze, în premieră, serviciul ”bani instant”.

Curiera și-a crescut cifra de afaceri de la 1.300.000 lei în 2020, la peste 6 milioane de lei în 2021 și a ajuns, în prezent, la un număr de 2030 clienți (comparativ cu 27 în 2020), a expediat 372.000 de colete, de trei ori mai mult față de anul 2020 și a rambursat, în total, 65 milioane de lei lei către clienți.

Anul trecut, în august, compania a lansat, în premieră pe piața de curierat din România, serviciul ”bani instant” care are ca scop susținerea clienților companiei când au nevie de cash flow, iar expeditorul își poate primi banii din ramburs în doar câteva ore de la livrarea coletului.

La nivel de investiții, Curiera s-a concentrat anul trecut pe extinderea echipei și traininguri pentru angajați, dar și pe eficientizarea proceselor de vânzări prin automatizare. Per total, în 2021, au fost alocate fonduri de 70.000 de euro pentru susținerea serviciului de „bani instant”, 30.000 de euro în softul de facturare și CRM, 60.000 de euro în achiziția a 5 mașini pentru angajați și echipamente electronice și tehnice, 10.000 de euro în traininguri și teambuildinguri și 20.000 de euro în campanii de CSR și acțiuni umanitare. Toate aceste investiții vor continua, într-un procent și mai crescut, și în 2022.

”Curiera este un business tânăr care se adresează, în primul rând, companiilor mici dar și comercianților, care nu au o putere de negociere suficient de mare pentru a obține o ofertă avantajoasă direct de la furnizorii de servicii de curierat și care au nevoie de suport în activitatea de logistică. Chiar dacă suntem de puțin timp pe o piață destul de competitivă, vrem să ne diferențiem de jucătorii existenți prin soluții și idei noi care să pună la dispoziția clienților noștri oferte avantajoase, utile și personalizate după nevoile lor.

Am intrat optimiști în 2022 și ne propunem o creștere a cifrei de afaceri cu 75%, precum și diversificarea serviciilor către clienți. De asemenea, dorim să continuăm implicarea socială și să susținem persoanele defavorizate și care au nevoie de sprijin”, declară Silvia Duță, General Manager.

Compania are sediul în București și oferă servicii de livrare (național și internațional), e-Fulfillment (depozitare, picking, împachetare, creare AWB, etichetare și expediere), urmărire colete online în timp real, asistență pentru clienți atât direct cât și în relația cu transportatorii parteneri, serviciul ”Bani instant” (expeditorul primește banii din ramburs în doar câteva ore de la livrarea coletelor).

 

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Unicredit Bank 2022 (UCB22) (27/06/2022)

Plata cupon nr. 10 si rambursare principal

AAGES S.A. (AAG) (27/06/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20-24.06.2022

MedLife S.A. (M) (27/06/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20-24 iunie 2022

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (27/06/2022)

Rascumparare actiuni proprii in perioada 20-24.06.2022