Update articol:

SUA: Patronul Twitter donează 3 milioane de dolari pentru experimentarea introducerii unui venit universal în unele oraşe

Patronul Twitter, Jack Dorsey, va dona trei milioane de dolari pentru a le permite primarilor din mai multe oraşe din SUA să experimenteze implementarea unui venit universal, a anunţat el într-un tweet, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Suma va fi donată unei asociaţii, ”Mayors for a guaranteed income” (Primarii pentru un venit universal), creată exact pentru aceasta şi care reuneşte primarii din 16 oraşe ale ţării, militanţi în favoarea instituirii unui venit universal.

“Acesta este un instrument care să permită reducerea decalajului de bogăţie şi de venit, să niveleze inegalităţile sistemice legate de culoarea pielii sau de sexe şi să creeze o securitate economică pentru familii”, a comentat într-un mesaj postat pe Twitter, joi seara, patronul platformei de social media, a cărui avere este estimată la 7,3 miliarde de dolari de revista Forbes.

“Întreaga reţea este foarte recunoscătoare pentru acest sprijin. Împreună putem face să funcţioneze economia americană pentru toată lumea”, a răspuns asociaţia primarilor într-un alt tweet.

Asociaţia reuneşte 16 primari din SUA, între care cei din Atlanta (Georgia), Seattle (Washington), dar şi cel din Los Angeles (California).

Jack Dorsey anunţase deja în aprilie că va dona 1 miliard de dolari pentru a participa la lupta împotriva pandemiei de coronavirus şi că doreşte apoi ca banii să fie îndreptaţi spre “sănătatea şi educaţia fetelor, precum şi spre venitul universal”.

El explicase că, pentru a debloca această sumă, va vinde progresiv acţiuni ale altei societăţi pe care o deţine, Square, specializată în plăţi digitale.

Tema venitului universal apăruse în campania fostului candidat la alegerile primare democrate Andrew Yang, al cărui proiect principal era de a furniza fiecărui american de 18 ani şi peste un venit de 1.000 de dolari lunar necondiţionat.

El aprecia că aceasta ar trebui să permită contracararea presiunii automatizării care ar putea, potrivit lui, să priveze de locuri de muncă o treime dintre americani în următorii 12 ani.

De atunci, criza COVID-19 a mărit de peste 10 ori numărul americanilor care trăiesc în şomaj; 18 milioane dintre ei primesc o alocaţie, iar alte câteva mii şi-au pierdut locurile de muncă şi nu pot primi nimic. 

BVBStiri BVB