de Dan Pălăngean
Costul orar al forţei de muncă a crescut în al doilea trimestru din 2026 cu doar 1,80% față de aceeași perioadă din anul anterior, potrivit datelor publicate de INS. Totodată, comparativ cu T1 2026 s-a înregistrat o ușoară scădere (-0,32%), situație atipică pentru evoluțiile de la noi, în pofida unei inflații în creștere peste pragul de 10%.
Din cauza avansului cumulat din ultimii ani (pe fondul majorărilor succesive ale salariului minim și al penuriei de forță de muncă), indicatorul de macrostabilitate aferent costului unitar nominal al muncii (NULC) depășește cumulat pragul de alertă de 12%, fiind o vulnerabilitate monitorizată strâns de Comisia Europeană în cadrul dezechilibrelor macroeconomice.
Cu toate acestea, România nu a reintrat sub limita de siguranță recomandată la acest indicator-cheie pentru economie, din cauza avansului cumulat anterior, pe fondul majorărilor salariale succesive și al penuriei de forță de muncă. Tabloul de bord european impune o limită de +12% pentru țările non-euro și +9% pentru Zona Euro, cumulat pe ultimii 3 ani. Ceea ce arată că rămânem cu această vulnerabilitate, monitorizată strâns de Comisia Europeană, deși situația s-a mai ajustat din perspectiva macrostabilității.
Productivitatea muncii pe salariat în industrie (care poate fi măsurată în condiţii rezonabile şi este luată ca reper macroeconomic) s-a plafonat în 2022 și a intrat pe un trend de scădere, întrerupt de valorim modice de creștere în 2025 și 2026 (câte 1%, cu observația că pentru anul în curs este vorba de media lunară din primul semestru). Astfel, productivitatea muncii a rămas semnificativ sub nivelul din urmă cu cinci ani (-2,8%).
Referitor la corelația între salariul real și productivitatea muncii, după ce în 2021 raportul teoretic dezirabil a fost refăcut, situația s-a deteriorat în cei trei ani ulteriori. În 2025, s-a consemnat o scădere a salariului real de -1,1% iar prognoza cea mai recentă pentru 2026 este -1,9%. Ceea ce indică un proces de refacere a echilibrelor macroeconomice dar pune iar pe contrasens salariul real cu productivitatea muncii.
În structura pe ramuri de activitate, s-au înregistrat diferenţe semnificative la nivelul creșterilor de costuri salariale. Pe primele poziții apar construcțiile (+5,71%, după +15,04% în urmă cu un an), industria extractivă (+5,63%) și activităţile de servicii administrative şi servicii suport (+5,33%), cu sectorul HoReCa imediat sub pragul de 5%.
Referință importantă, industria prelucrătoare figurează cu aproape patru puncte procentuale sub media pe economie, în contextul scăderii producției cu -4,6% pe prima jumătate a lui 2026 și cvasistagnării pe partea de productivitate. Totodată, fosta revelație în formarea PIB pe elemente de structură, sectorul de informații și comunicații (+3,22%), apare peste medie, în pofida unei contribuții diminuate la avansul economic.
Administraţia publică şi apărarea, împreună cu asigurările sociale (-5,79%, după +5,84% anterior), a ajuns la coada clasamentului după blocarea creșterilor salariale, împreună cu învățământul (-4,70%, după +6,02%, însă după ce fusese lider în T2 2024, cu +22,42%). Sănătatea și asistența socială apar ceva mai sus, cu -0,66%. Per total, statul a acționat în calitate de market-maker în sensul scăderii mai substanțiale a costului muncii.
Sub presiunea necesității de a scădea deficitului bugetar, va continua limitarea costurilor cu salariilor bugetare pentru echilibrarea finanțelor publice. Trendul de reducere a facturii publice raportat la PIB (de la 9,4% în 2021, 8,4% în 2022 și 8,3% în 2023) a fost stopat temporar, a revenit la 9,3% pe fondul anului electoral 2024 și a ajuns la 8,8% în 2025.
Se întrevede acum o nouă reducere semnificativă, cu apropierea de cerința venită din partea instituțiilor internaționale (7% din PIB). Cu efecte implicite pe piața muncii din zona privată a economiei, oricum afectată de ritmul redus de creștere într-un context internațional nefavorabil și de necesitatea de creștere a competitivității.
| Știri BVB