Update articol:

UE înclină spre o interzicere a petrolului rusesc la finele anului

europa comisia europeana decarbonizare

Uniunea Europeană înclină spre o interzicere a importurilor de petrol din Rusia la finele anului, susţin doi diplomaţi europeni consultaţi de Reuters, după discuţiile care au avut loc în ultimele zile între Comisia Europeană şi statele membre UE, potrivit Agerpres.

Blocul comunitar pregăteşte cel de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza invadării Ucrainei. Noul pachet de sancţiuni ar urma să vizeze petrolul rusesc, băncile din Rusia şi Belarus, precum şi mai multe persoane fizice şi companii.

Comisia Europeană, care se ocupă de coordonarea răspunsului UE, a avut în ultimele zile o serie de discuţii cu mai multe grupuri de state membre UE şi intenţionează să îşi prezinte planurile cu privire la un nou pachet de sancţiuni la reuniunea de miercuri a ambasadorilor UE la Bruxelles. De asemenea, miniştrii europeni ai Energiei urmează să abordeze şi ei subiectul petrolului rusesc la reuniunea care va avea loc luni, la Bruxelles.

Diplomaţii europeni consultaţi de Reuters susţin că unele state membre UE sunt capabile să înceteze să mai utilizeze petrol rusesc înainte de sfârşitul lui 2022 dar altele, în special cele din sudul Europei, sunt îngrijorate de posibilul impact al interzicerii petrolului rusesc asupra preţurilor.

Germania, unul din cei mai mari cumpărători de petrol rusesc, pare dispusă să accepte un embargou de la sfârşitul lui 2022, însă ţări precum Austria, Ungaria, Italia şi Slovacia, au în continuare unele rezerve, susţin diplomaţii.

Separat, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a spus că este important ca blocul comunitar să nu accepte sancţiuni care să facă imposibile importurile de petrol sau gaze naturale ruseşti. “Un embargou ar însemna că va trebui să ne procurăm aceste produse din altă parte şi la preţuri semnificativi mai mari, ceea ce ar însemna că nu vom mai putea menţine subvenţiile la utilităţi şi nici încălzirea sau funcţionarea economiei. Aceste sunt motive suficiente pentru oricine din Europa să îi vină mintea la cap”, a spus duminică oficialul ungar pentru postul public de radio.

Uniunea Europeană şi-a stabilit ca obiectiv să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

BVB | Știri BVB

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (26/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (25/05/2022)

Majorarea cu 24,5% din luna iunie a salariilor angajatilor societatii