Update articol:

Fostul preşedinte american Bill Clinton mai stă o noapte în spital

Bill Clinton Sursa foto: Twitter

Fostul preşedinte american Bill Clinton, 75 de ani, va sta o noapte în plus în spitalul din California unde primeşte tratament pentru o infecţie nelegată de COVID-19, a anunţat sâmbătă purtătorul său de cuvânt, Angel Urena, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Bill Clinton, preşedinte al Statelor Unite din 1993 până în 2001, a fost internat marţi seară cu o infecţie în sânge la UCI Irvine Medical Center de la Universitatea din California, la sud de Los Angeles.

El “va rămâne în spital peste noapte pentru a continua să primească antibiotice intravenoase înainte de externarea programată” duminică, a precizat pe Twitter purtătorul său de cuvânt, subliniind că “toţi indicatorii de sănătate evoluează în direcţia cea bună”.

Fostul preşedinte este într-o “dispoziţie bună şi şi-a petrecut timpul cu familia, regăsindu-şi prietenii şi urmărind fotbal universitar”.

Potrivit New York Times, citând un colaborator, Bill Clinton a dezvoltat o infecţie a căilor urinare care s-a transformat în septicemie.

El a mai fost spitalizat în trecut, cum s-a întâmplat şi în 2004, când a fost supus unei operaţii de bypass coronarian cvadruplu pentru a elibera patru artere înfundate, şi în 2010 când a suferit o angioplastie.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (12/01/2026)

Calendar financiar 2026

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (12/01/2026)

Convocare AGEA 16/17.02.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (12/01/2026)

Prelungire mandat Director General si numire Director General Adjunct

SOCEP S.A. (SOCP) (12/01/2026)

Inregistrare in Registrul Comertului a fuziunii dintre SOCEP SA si SOCEFIN SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/01/2026)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri