Update articol:

Conferinţa de presă anuală a preşedintelui rus/ Putin: Nu Rusia este de vină pentru preţurile mari la gaze în Europa (video)

Conferinţa de presă anuală a preşedintelui rus/ Putin: Nu Rusia este de vină pentru preţurile mari la gaze în Europa (video)
 - poza 1

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a declarat joi că este nedrept ca Moscova să fie învinuită de preţurile-record la gaze naturale din Europa, în condiţiile în care, afirmă liderul de la Kremlin, gigantul rus Gazprom îşi îndeplineşte toate obligaţiile în privinţa livrărilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Putin a insistat la conferinţa sa de presă anuală tradiţională, de sfârşit de an, transmisă în direct de televiziuni, că Gazprom a trebuit să-şi îndeplinească obligaţiile în conformitate cu prevederile acordurilor pe termen lung înainte de a livra gaze către pieţele spot, iar ţările care au încheiat contracte pe termen lung – cum este cazul Germaniei – se bucură în prezent de preţuri mult mai scăzute, ba chiar pot revinde gaze în profit către vecinii lor.

Europa şi-a creat propriile probleme ale gazelor şi ar trebui să şi le rezolve singură, a insistat Putin, adăugând că bănuieşte că o parte din gazele ruseşti transportate în Germania a fost revândută în cele din urmă Ucrainei.

BVB | Știri BVB
CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (06/07/2026)

Notificare BT Capital Partners privind stabilizarea si incheierea perioadei de stabilizarea

Sphera Franchise Group (SFG) (06/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (06/07/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 29.06.2026

HIDROELECTRICA TURBO LONG 0.10/90/95 (EBH2OTL2) (06/07/2026)

Notificare Erste Group Bank AG - suspendare furnizare cotatii intre orele 11:41 - 13:28

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (06/07/2026)

Modificare calendar financiar 2026