Update articol:

Raduly Robert Kalman – numit secretar de stat la Ministerul Finanţelor; Carmen Moraru – la Ministerul Investiţiilor

Carmen Moraru a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit unei decizii publicate joi în Monitorul Oficial.

Aceasta a fost eliberată din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor, se arată într-o altă decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu.

La Ministerul Finanţelor, a fost numit secretar de stat Raduly Robert Kalman, fost primar din Miercurea Ciuc. 

Totodată, Laurenţiu Adrian Neculaescu a demisionat din funcţia de preşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

”La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Laurenţiu Adrian Neculaescu se eliberează, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu. (…) Domnul Adrian Cornu, vicepreşedinte, exercită atribuţiile preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la numirea conducătorului instituţiei, conform legii”, se precizează într-o decizie publicată în Monitorul Oficial.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie