Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va reprezenta România în Comitetul Executiv al Organizației Internaționale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private (IOPS), pentru perioada 2026–2027.
Alegerea ASF, reprezentată de Vicepreședintele Daniel Armeanu, în Comitetul Executiv al IOPS, a fost aprobată în Adunarea Generală a Organizaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private, ce a avut loc la Istanbul între 5 și 7 noiembrie 2025. Acest demers reconfirmă recunoașterea contribuției României în domeniul supravegherii sistemelor de pensii private și a rolului său activ în elaborarea standardelor, principiilor și bunelor practici globale privind sustenabilitatea și protecția participanților la fondurile de pensii.
„Participarea României la conducerea IOPS înseamnă o apreciere, la nivel internațional, a maturității și profesionalismului sistemului nostru de pensii private. Este o oportunitate de a contribui activ la consolidarea arhitecturii globale a pensiilor, într-o perioadă în care stabilitatea și echitatea intergenerațională devin piloni ai încrederii publice în economiile moderne”, a declarat domnul Alexandru Petrescu, Președintele ASF.
Prezent la Adunarea Generală de la Istanbul, domnul Daniel Armeanu, Vicepreședinte al ASF, a subliniat importanța asigurării unor plăți periodice și sustenabile pentru viitorii pensionari, ca element central al funcționării unui sistem de pensii private echilibrat.
„În cadrul reuniunilor de la Istanbul, discuțiile s-au concentrat pe modalitățile prin care sistemele de pensii pot asigura venituri stabile și sustenabile pentru viitorii pensionari. Obiectivul principal al IOPS este îmbunătățirea calității și eficienței supravegherii sistemelor private de pensii la nivel global, pentru a garanta venituri constante pe termen lung la pensie. În acest context, sunt încurajate plățile periodice pe termen lung din fondurile de pensii, fiind recomandată evitarea plăților într-o singură tranșă, cu excepția situațiilor în care activele sunt de valoare redusă sau în cazuri excepționale”, a explicat domnul Daniel Armeanu.
Organizația Internațională a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private (IOPS) este un organism independent, creat în 2004, care are ca scop îmbunătățirea calității și eficienței supravegherii pensiilor private la nivel internațional. În prezent, IOPS are 90 de membri din 79 de jurisdicții, inclusiv OCDE și Banca Mondială, și constituie cea mai reprezentativă platformă globală de cooperare în domeniu. România este membru al IOPS din 2007.
Comitetul Executiv al IOPS este principala structură de conducere a organizației, cu un mandat de doi ani, format din 5–15 membri provenind din cel puțin trei continente. Acesta stabilește obiectivele strategice, coordonează activitatea organizației și asigură relația cu alte instituții internaționale.
ASF va continua să contribuie activ la dezvoltarea pieței internaționale a pensiilor private, promovând standarde ridicate de transparență, echitate și protecție a participanților.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.