Guvernul a modificat, prin Ordonanţa de urgenţă privind administraţia, reglementările referitoare la organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, prin introducerea obligaţiei operatorilor licenţiaţi de a obţine, pe lângă licenţa naţională, şi o autorizaţie de funcţionare de la autoritatea administraţiei publice locale pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea.
Aceasta este una dintre măsurile pentru descentralizare şi creşterea capacităţii administrative, cuprinse în OUG adoptată marţi de Executiv.
*** Potrivit Guvernului, Codul administrativ (OUG 57/2019) se modifică în sensul consolidării cadrului legal pentru consorţiile administrative, transferul competenţelor către administraţia publică, atestarea bunurilor publice, transferul de proprietate între stat şi unităţile administrativ – teritoriale.
De asemenea, prin transformarea activelor neutilizate ale statului în resurse locale – clădiri şi terenuri de care comunităţile au nevoie – se deblochează investiţii locale.
De exemplu, dacă un teren sau o clădire stă în paragină şi aparţine statului, primăria poate cere oficial trecerea imobilului în proprietatea locală pentru a o recondiţiona şi utiliza eficient. În situaţia trecerii unui bun din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a UAT în vederea unor investiţii publice locale, autoritatea publică locală poate achita contravaloarea bunului în rate anuale pe o perioadă de până la 10 ani. Avansul este de doar 25%, restul sumei fiind eşalonată, ceea ce permite realizarea investiţiei fără a bloca bugetul local într-un singur an, arată Executivul.
*** Totodată, se modifică şi completează reglementările privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, prin introducerea obligaţiei operatorilor licenţiaţi de a obţine, pe lângă licenţa naţională, şi o autorizaţie de funcţionare de la autoritatea administraţiei publice locale pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea.
Consiliile locale vor stabili o taxă locală anuală, iar spaţiile destinate jocurilor de noroc vor trebui autorizate în baza politicilor locale.
Operatorii au obligaţia de a informa autorităţile locale înainte de începerea activităţii într-o localitate şi de a respecta cerinţele tehnice şi regulamentare stabilite prin normele metodologice.
Consiliul local decide, prin hotărâre, dacă pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă se pot desfăşura activităţi de jocuri de noroc.
Pentru operatorii economici care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe deţin autorizaţie valabilă de exploatare a jocurilor de noroc de la ONJN, prevederile privind autorizarea locală se solicită la expirarea perioadei de autorizare de la ONJN, iar taxa locală anuală se va datora după expirarea acestui termen.
*** O altă prevedere a OUG se referă la îmbunătăţirea mecanismului de impunere şi declarare a clădirilor şi terenurilor.
Se menţine cuantumul amenzilor prevăzute de lege, dar se extinde aplicarea acestora şi pentru neorganizarea şi neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea şi executarea lucrărilor de construcţii de către compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor judeţene şi al primăriilor, în unităţile lor administrativ-teritoriale.
Contravenţiile se constată şi se sancţionează numai de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcţii, fiind aplicate autorităţii sau instituţiei publice în cauză.
Autoritatea, respectiv instituţia publică sancţionată are drept de regres împotriva persoanei fizice care a săvârşit fapta de obstrucţionare a controlului, în condiţiile legii.
Se introduce obligaţia efectuării recepţiei parţiale atunci când lucrările nu sunt finalizate în termen, pentru stabilirea impozitelor aferente. Structurile de specialitate din primării vor transmite compartimentelor fiscale informaţiile din autorizaţiile de construire, inclusiv suprafeţele şi termenele, indiferent dacă recepţia finală a avut loc sau nu. Proprietarii trebuie să notifice autorităţile locale cu cel puţin zece zile înainte de expirarea autorizaţiei în caz de neîncepere sau imposibilitate de finalizare a lucrărilor, pentru a evita impunerea fiscală.
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a OUG, autorităţile administraţiei publice locale trebuie să aprobe proceduri privind organizarea şi exercitarea controlului în autorizarea şi executarea lucrărilor de construcţii, precum şi urmărirea modului de îndeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.
Tot în termen de 90 de zile, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a aproba proceduri privind organizarea şi exercitarea controlului referitor la disciplina în autorizarea şi executarea lucrărilor de construcţii.
*** De asemenea, se instituie obligaţia organelor fiscale centrale şi locale de a face schimb de date privind sursele de venit şi tranzacţiile imobiliare sau auto, prin protocolul de aderare la sistemul informatic PatrimVen incluzând şi informaţiile notariale.
Dobândirea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport este condiţionată de prezentarea certificatului de atestare fiscală sau de verificarea electronică a obligaţiilor fiscale, iar actele încheiate cu încălcarea acestor condiţii sunt nule de drept.