Impetum Investments S.A. a anunțat, ieri, că a luat cunoștință despre înregistrarea pe rolul Tribunalului București a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței formulate de un creditor împotriva Societății, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori București.
Potrivit informațiilor regăsite pe portalul instanțelor de judecată, cererea a fost înregistrată la data de 15.06.2026, sub nr. 23826/3/2026. Cererea a fost depusa de APREUTESE SIMION-IOAN și APREUTESE LOREDANA MIHAELA.
Societatea subliniază că înregistrarea unei astfel de cereri nu echivalează cu deschiderea procedurii insolvenței.
Emitentul a implicat consultanți externi specializați și va utiliza toate mijloacele disponibile pentru protejarea intereselor sale, ale deținătorilor de obligațiuni, ale acționarilor și ale celorlalte părți implicate, potrivit raportului.
Totodată, Societatea precizează că cererea formulată privește exclusiv Impetum Investments S.A. și nu vizează companiile din portofoliul său. Activitatea Emitentului și a companiilor din portofoliu continuă în parametri normali, fără a fi afectate de existența acestei cereri. De asemenea, înregistrarea cererii nu produce, prin ea însăși, efecte asupra activelor din portofoliu și nu afectează valabilitatea, existența sau executarea garanțiilor constituite în favoarea investitorilor, aceste drepturi rămânând conservate și neafectate.
Impetum Investments a investit, direct și indirect, în peste 100 de companii. Portofoliul este diversificat, auditat și evaluat anual, iar conform ultimei evaluări anuale disponibile, activele au o valoare de aproximativ 37 milioane EUR, a mai transmis compania.
Andrei Valentin Cionca, CEO Impetum Investments S.A., a declarat: „Înțeleg că această informare poate ridica întrebări și consider că e responsabilitatea mea să fiu direct cu dumneavoastră. În esență, situația pe care o gestionăm este una de aliniere între perioada pentru care am structurat inițial finanțările și perioada în care se maturizează investițiile din portofoliul nostru, expus pe piața din România.
Într-un vehicul de portofoliu, valoarea nu se vede întotdeauna în lichiditate imediată. Ea se construiește în companii, în maturizarea lor operațională și în momentul potrivit de exit. Portofoliul Impetum Investments este diversificat, auditat și evaluat anual. Valoarea este în interiorul acestui portofoliu, iar responsabilitatea noastră este să gestionăm cu atenție această etapă, astfel încât o problemă de timp să nu se transforme într-o pierdere de valoare.
Suntem în dialog cu finanțatorii și partenerii noștri pentru identificarea unor soluții de refinanțare și de reașezare a calendarului de plăți scadente. Obiectivul este să protejăm valoarea portofoliului și interesele deținătorilor de obligațiuni, ale acționarilor și ale celorlalte părți implicate.”
Societatea va continua să monitorizeze evoluția procedurilor și va informa investitorii cu privire la orice elemente relevante sau evoluții semnificative, în conformitate cu obligațiile legale și de reglementare aplicabile.