Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit miercuri previziunile privind creşterea economiei mondiale la 3% în acest an, după ce în aprilie estima un avans de 3,1%, şi a avertizat asupra actualelor riscuri provocate de războiul din Orientul Mijlociu, fragmentarea comerţului şi potenţialele corecţii privind aşteptările pieţei pentru AI, transmite Reuters.
Într-o actualizare a raportului World Economic Outlook (WEO), FMI a revizuit în sus, la 3,4%, prognoza pentru 2027, după ce în aprilie estima un avans de 3,2%, deşi sub media de 3,5% înregistrată în 2024 şi 2025.
Creditorul global a indicat că PIB-ul mondial a evitat o scădere mai semnificativă a activităţii economice ca rezultat al conflictului, majorarea cererii, condusă de sectorul tehnologic, compensând reducerea aprovizionării cu energie provocată de război.
De asemenea, previziunile privind inflaţia au fost revizuite în creştere cu 0,3 puncte procentuale, la 4,7%, faţă de aprilie, dar anul viitor inflaţia ar urma să scadă la 3,9%. Acum preţurile la energie sunt cu 25% mai ridicate decât înainte de a începe războiul, în 28 februarie, şi vor rămâne la un nivel ridicat, a avertizat FMI. Previziunile vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz la mijlocul acestei luni, ajungând la condiţiile de dinaintea conflictului până în martie 2027.
“Până acum, economia globală în ansamblu a trecut prin şocul războiului mai bine decât se estima. Perspectivele sunt mai luminoase pentru exportatorii de energie şi ţările care sunt profund integrate în sectorul tehnologic, în timp ce importatorii de materii prime care nu sunt bine poziţionaţi pentru a beneficia de pe urma evoluţiilor AI se confruntă, în general, cu înrăutăţirea previziunilor”, apreciază FMI.
Creşterea comerţului global ar urma să încetinească semnificativ anual acesta, la 3,5%, de la 5% în 2025, înainte de a se redresa la 4,3% în 2027. Deniz Igan, şeful diviziei de Studii Economice Mondiale în cadrul Departamentului de Cercetare al FMI, a spus că economia globală s-a dovedit a fi mai rezilientă decât se estima în aprilie, în pofida impactului războiului şi a închiderii Strâmtorii Ormuz. Preţurile sunt mai ridicate, încrederea a scăzut, dar eliberarea rezervelor strategice de petrol şi stocurile comerciale, alături de sporirea eficienţei energetice, au ajutat la compensarea deficitului de aprovizionare.
Sectorul privat s-a adaptat rapid, găsind alte surse de aprovizionare şi rute alternative. “Până acum, situaţia este sub control, dar nu excludem factorii de risc care au legătură în special cu războiul”, a declarat oficialul FMI pentru Reuters. Escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu şi reluarea luptelor ar putea reprezenta riscuri semnificative, deja ţările au apelat la rezervele lor şi au mai puţin spaţiu de manevră. “Reizbucnirea conflictului în regiune ar prinde economia globală într-o poziţie mai slabă decât era înainte de 28 februarie”, a explicat Igan, adăugând că eforturile simultane ale multor ţări de a-şi reconstrui rezervele de petrol ar putea duce la majorarea preţurilor.
FMI nu a modificat previziunile privind economia SUA, care ar urma să crească cu 2,3% în 2026, şi a revizuit uşor în sus prognoza pentru 2027, la 2,2%.
În schimb estimările pentru zona euro în acest an au fost înrăutăţite la 0,9%, după ce în aprilie FMI estima un avans de 1,1%. Previziunile pentru 2027 au fost menţinute la 1,2%.
În cazul Japoniei, prognoza a fost revizuită uşor în scădere în 2026, la 0,6%, şi îmbunătăţită cea pentru 2027 la 0,7%.
Pieţele emergente şi în curs de dezvoltare ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 3,8%, după ce în aprilie FMI estima o expansiune de 3,9%, în timp ce anul viitor creşterea ar urma să se situeze la 4,5%, faţă de 4,2% în aprilie.
PIB-ul Chinei ar urma să crească cu 4,6% în 2026, faţă de un nivel estimat la 4,4% în aprilie, iar în 2027 economia ar urma să înregistreze un avans de 4,1%, în creştere faţă de 4% în aprilie.
Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, afectate de război, ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 0,7%, după ce în aprilie FMI estima o expansiune de 1,9%, în timp ce anul viitor creşterea ar urma să se situeze la 6,5%, faţă de 4,6% în aprilie. AGERPRES