Update articol:
RAPORT AAF LUNA MAI

Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut cu 12,2%, de la începutul anului (AAF)

Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut cu 12,2%, de la începutul anului (AAF)
 - poza 1

Activele nete ale celor 248 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna mai cu 3,3%, până la nivelul de 44,6 mld RON (9 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 12,2%; intrările nete ale lunii au totalizat 613 mil RON (123,3 mil EUR), potrivit unui raport transmis de Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF).

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 42% și 46,7%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 66,5% și 73,6%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna mai 2021).

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna mai cu 3,7%, până la 23,7 mld RON (4,8 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 16,3%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna mai intrări nete de 562 mil RON (112,9 mil €), fiind vizate fondurile de acțiuni (+193,5 mil RON), cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+184,1 mil RON), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (+101,2 mil RON) și cele diversificate (+82,9 mil RON), în vreme ce fondurile de randament absolut  au înregistrat ieșiri nete (-0,1 mil RON).

Activele nete exprimate în lei ale celor 119 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna mai cu 2,6% față de luna precedentă, până la 2 mld RON (0,4 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 9,6%.

Activele nete ale celor 35 de fonduri de investiții alternative au crescut cu 2,9% în luna mai, până la 18,9 mld RON (3,8 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 7,7%; fondurile de investiții alternative locale au avut intrări nete de 34,5 mil RON (6,9 mil €) în luna raportată.

Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut cu 12,2%, de la începutul anului (AAF)
 - poza 2
BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2026)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni

ALTUR S.A. (ALT) (26/10/2026)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR SA

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (26/10/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.10.2026 - 25.11.2026

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (26/10/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii proprii 19.10-23.10.2026