Update articol:
EXCLUSIV - INTERVIU PARTEA A II-A

ALEXANDRU GEORGESCU, EURISC: “Nici cel mai bine finanțat sistem de sănătate nu se poate pune cu sute de cetățeni care revin noaptea în țară și spun că au venit din Germania, nu Italia, pentru că văd carantina drept închisoare”

* România, prin natura modelului său emergent de dezvoltare și strategia de integrare europeană, este foarte vulnerabilă la evenimente de acest gen 

SARS-COV-2 nu pare a fi virusul care să ducă la sfârșitul vieții; este, mai degrabă, cel mai nou dintr-un șir lung de factori de stres epidemiologic care, de la gripa spaniolă încoace, provoacă autoritățile publice să se gândească în mod sistemic la sănătatea populației

*Cea mai mare problemă a României nu este lipsa de dotări medicale sau de experți, ci problemele puse de o societate cu grad scăzut de încredere, atomizată, fără cultură de securitate și fără o cultură a binelui public

 

Interviu cu Dr. Alexandru Georgescu, analist strategic, Fundația EURISC

Reporter: Este România pregătită să facă față unei epidemii de COVID 19?  Avem o legislație adecvată privind carantina?

Alexandru Georgescu: Nu cred că există vreo țară pregătită, de fapt, iar răspunsul rapid al Chinei este excepția, nu regula (iar China a avut problemele sale recunoscute într-un raport recent de la think tank-ul Shanghai Institutes for Internațional Studies) . Nu mă pot pronunța asupra legislației privind carantina, nefiind domeniul meu. Vă pot spune că România, prin natura modelului său emergent de dezvoltare și strategia de integrare europeană, este foarte vulnerabilă la evenimente de acest gen.

În același timp, făcând referire la domeniul meu de specializare, protecția infrastructurilor critice din perspectiva tuturor hazardelor, putem spune că România și-a dezvoltat în ultimii 10 ani un sistem instituțional foarte bine pus la punct de abordare a unei suite de probleme care pot afecta aprovizionarea cu bunuri și servicii critice, prin asimilarea de bune practici și aplicarea legislației europene în domeniu. Problema perenă este cea a resurselor și cea a cooperării dintre stat și ceilalți agenți (stakeholders) pe diversele probleme. Nu știu, însă, dacă aspectul epidemiologic a primit cea mai mare atenție și, prin urmare, resurse suficiente.

ALEXANDRU GEORGESCU, EURISC: Virusul SARS-COV-2 reprezintă o altă confirmare a vulnerabilității crescânde a lumii la astfel de șocuri

 

Epopeea Institutului Cantacuzino este grăitoare în acest sens. Ascensiunea războiului hibrid, în special aspectul de atac cibernetic, sabotajul fizic a unor importante facilități și infrastructuri, propaganda, dezbinarea populației și războiul economic au primit cea mai mare atenție. În teorie, și războiul biologic face parte dintr-o panoplie hibridă, dar nu cunosc în ce măsură a fost considerată credibilă amenințarea. În același timp, trebuie să ne aducem aminte de faptul că sistemul de sănătate (și sistemul de sănătate publică, în sens mai larg) nu a fost o prioritate reală pentru investiții, ceea ce, cu siguranță, se răsfrânge asupra pregătirii pentru epidemii.

În același timp, chiar dacă nevoia te învață și o situație de criză te poate mobiliza pentru a obține rezultate impresionante, nu trebuie uitat faptul că orice criză este adresată, în principal, cu instrumentele și resursele acumulate până în acel moment. Așa cum alocarea de 2% din PIB pentru Forțele Armate din 2018 nu a dus la o transformare peste noapte, ci trebuie un proces îndelungat de acumulare și perfecționare, tot așa sistemul național pentru o astfel de criză, chiar dacă poate beneficiază de experți și de alocare de resurse la momentul crizei, este viciat de lipsa pregătirii pe termen lung. Iar asta trebuie să învățăm din această criză, pentru a fi mai bine pregătiți pentru următoarea, care va veni cu siguranță. Starea de siguranță și somnul liniștit al cetățeanului sunt bunuri publice, în care trebuie să investim. Iar o parte din reacția de panică în rândul unei părți mici a populației, care a fost criticată în presă, este de fapt rezultatul răspunsului perfect rațional la nivel individual, dar irațional la nivel colectiv pe care îl provoacă incertitudinile cetățeanului român, cauzate de lipsa de încredere în instituțiile statului (incompetența sa fiind axiomatică în conversațiile zilnice ale cetățenilor), lipsa de informare corectă (și credibilă), lipsa de încredere în comunitate și lipsa cunoștințelor proprii în materie, o lipsă care sporește insecuritatea individuală. Atunci când nu ai încredere în societate sau în stat, opusul bunei informări nu este cinismul sau scepticismul extrem, ci credulitatea totală și expunerea la formule senzationaliste (“virusul ucigaș”).

De asemenea, eu cred că noi, românii, avem o mentalitate pasivă care nu este doar fatalismul mioritic, ci este indusă și de experiența “statului acaparator” construit în perioada comunistă, care vedea în orice inițiativă cetățenească un sâmbure de organizare politică potrivnică și care, prin urmare, a devenit unicul furnizor autorizat de bunuri publice. De aici și problemele noastre cu societatea civilă anemică, cetățenii apatici și gradul relativ scăzut de organizare pentru a rezolva probleme sociale altfel decât prin a pune presiune pe stat să le rezolve în numele nostru. În perioada modernă, interdependentă, interconectată, cu toții suntem agenți responsabili pentru securitatea comunității și a țării. Securitatea, mai ales în domeniul sănătății, nu este ceva ce statul ne aplică, în calitate de recipienți pasivi ai unui proces mai mult sau mai puțin bine pus la punct. Este ceva asupra căreia avem cu toții un impact prin decizii individuale.

Nici cel mai bine finanțat sistem de sănătate nu se poate pune cu sute de cetățeni care revin noaptea în țară și spun că au venit din Germania, nu Italia, pentru că văd carantina drept închisoare. În acest sens, cea mai mare problemă a României nu este lipsa de dotări medicale sau de experți, ci problemele puse de o societate cu grad scăzut de încredere, atomizată, fără cultură de securitate și fără o cultură a binelui public, mai ales în situații în care o atenție sporită față de igienă ar putea face foarte mult bine la nivel agregat. Aș dori să menționez, ca un contraexemplu, comunitatea mormonă din Statele Unite, ai cărei membri sunt învățați, prin templele lor, să se pregătească pentru situații de criză, să aibă resurse proprii (hrană și apă pentru șase luni, plus alte lucruri necesare) și apoi să fie punct de sprijin pentru comunitățile lor.

Reporter: Sunt multe voci care susțin că COVID 19 a creat o panică/isterie nejustificată. În opinia dvs, este cazul să nu ne panicăm?

Alexandru Georgescu: Nu este niciodată cazul să ne panicăm, pentru că panica este un răspuns care împiedică formularea și implementarea de răspunsuri eficiente în condițiile minimizării impactului asupra mersului cât de cât normal al vieții și asupra economiei. Panica este un factor anti-reziliență (capacitatea unei societăți de a suporta o adversitate cu întreruperi minime și revenire cât mai rapidă la normalitate) – poate fi util în mobilizarea unei clase administrative și politice indolente, dar, de asemenea, prioritizează răspunsurile care satisfac cel mai mult sentimentul celui care se panichează, nu măsurile cele mai eficiente. Se poate ajunge, astfel, la politici ineficiente sau chiar contra-productive. Ar trebui, totuși, să profităm de această ocazie pentru a analiza câteva lucruri importante, care contribuie la panică și la teama noastră de panica populației – nivelul culturii de securitate al cetățeanului român, nivelul culturii de securitate al autorităților locale, județene etc (adică nu cei specializați în securitate), nivelul de pregătire al societății românești pentru o întrerupere sau reducere a furnizării cu bunuri și servicii critice din exterior în perioade de criză (capacitatea de substituție a importurilor – am menționat mai sus faptul că mare parte a lumii este dependentă de producția de antibiotice și de substanțe de bază din China), nivelul de pregătire al autorităților pentru a reduce răspândirea internă a unui patogen sau a oricărui dezastru care se propagă în cascadă, nivelul rezervelor de urgență (inclusiv de medicamente) și a mijloacelor de distribuție, existența unei strategii și culturi de comunicare strategică etc. Am putea să ne propunem ca, după ce vom fi trecut de apogeul crizei, să ne gândim la folosirea unui model cum ar fi “epidemic preparedness index” sau alt standard pentru a vedea unde stăm, a asimila lecțiile învățate acum și a planifica investiții viitoare pentru sporirea rezilienței românești și informarea reprezentanților României care vor argumenta, în foruri europene și globale, pentru creșterea rezilienței globale și regionale ca mijloc de sporire și a gradului de securitate al României.

În cele din urmă, vă propun să ne amintim de ideea lui Nassim Taleb legată de anti-fragilitate – un sistem fragil poate deveni mai puternic prin aplicarea repetată de factori mici de stres sau crize limitate, față de situația în care ar fi total neatins până va veni marea criza care îl va distruge.

SARS-COV-2 nu pare a fi virusul care să ducă la sfârșitul vieții așa cum o cunoaștem noi. Mai degrabă, este cel mai nou dintr-un șir lung de factori de stres epidemiologic care, de la gripa spaniolă încoace, provoacă autoritățile publice să se gândească în mod sistemic la sănătatea populației. A fost Zika în 2016, Ebola în 2014, MERS în 2012 (un coronavirus cu 30-40% mortalitate!), H1N1 (gripă porcină) în 2009, SARS în 2003 și altele. Nu trece deceniul fără alte sperieturi de acest tip. Și observăm felul în care s-a pus imediat în mișcare o rețea globală de cercetători, institute de cercetare și mijloace de finanțare publică pentru a aborda problema. În februarie, a fost publicat un prim raport al misiunii comune a Organiziei Mondiale a Sănătățîi cu RP Chineză pe tema COVID-19. Privită într-un vid, reziliența globală a crescut ca răspuns. Problema este faptul că globalizarea, ca proces obiectiv nu doar ca ideologie și deziderat susținut de unii sau de alții, a avansat și mai rapid, indiferent cum am privi-o – gradul de internaționalizare a comerțului, numărul anual de călători de turism sau business, ușurința relativă a migrației ilegale, procentul tot mai mare al populației care se află în deplasare pentru migrație, dezideratul extraordinar identificat de Gallup în studii bienale pe sute de mii de respondenți, conform cărora 750 de milioane de adulți (fără să numere dependenții) ar migra mâine dacă barierele ar fi nule. Problema cu acest fenomen nu e doar răspândirea SARS-COV-2, ci o suită de alte boli care fuseseră eradicate sau ținute sub control în Vest, sau care nu au existat niciodată acolo până recent și care pun probleme din ce în ce mai mari de sănătate publică. Ca să rezum, capacitatea de răspuns a autorităților a tot crescut, per ansamblu, dar vulnerabilitatea noastră la propagarea amenințărilor transfrontaliere a crescut și ea.

Reporter: Cum va fi influențată economia României de COVID 19?

Alexandru Georgescu: Influența primară va fi cea a impactului asupra partenerilor noștri comerciali principali, precum și asupra planurilor de investiție ale marilor companii în contextul încetinirii economiei globale. România prezintă două caracteristici principale. În primul rând, are o pondere semnificativă a comerțului exterior (importuri plus exporturi) în PIB, mai mare decât media țărilor OECD, ceea ce îi crește expunerea la șocuri globale. În al doilea rând, este puternic legată economic de Uniunea Europeană, prin comerț, prin flux de investiții, și prin impactul fenomenelor economice locale asupra sumelor remise din străinătate în România, o sursă importantă de economii și fonduri de consum pentru o parte semnificativă a populației. Un articol publicat de FMI studiază posibilitatea existenței unui “remittance trap” (capcană a remitențelor) în care pot ajunge țări, și având un impact macroeconomic semnificativ care implică și expunerea la propagarea riscurilor economice din alte țări. De asemenea, investitorii noștri principali sunt cei europeni (Consiliul Investitorilor Străini subliniază că 90% din stocul investițiilor în România se datorează actorilor din țările Uniunii Europene -Olanda, Germania etc.). Germania și Italia aveau perspective economice incerte dinainte de criză; în condițiile actuale, cel puțin o recesiune tehnică pare să fie sigură. Economiile avansate sunt performante și capabile să mobilizeze eficient cantități importante de capital și de know-how. Acestea sunt, însă, puternic afectate de diverși stresori, chiar și unii mici, dar mai ales de către incertitudine, prin complexitatea lor economică și prin rolul valorii intangibile (a goodwill în cotații de piață, în valoarea know-how, mărci, proprietate intelectuală)  în performanța lor economică, valoare care se poate evapora rapid, bulversand piețe și generând șocuri sistemice. Având în vedere faptul că deciziile investiționale transfrontaliere sunt luate, în principal, de către actori privați, care pot avea o aversiune semnificativă la risc în perioada următoare, mai mare decât se poate să o fi cerut, în retrospectivă, severitatea crizei, putem spune că investițiile în România vor fi pe un trend descendent, decât dacă nu cumva excesul de lichiditate din piețele vestice va continua să caute plasamente mai bune în economii în curs de dezvoltare, orientându-se către titluri de stat, imobiliare, piețe bursiere etc, dar nu investiții productive. În acest sens, țări cum ar fi China prezintă avantaje în calitate de parteneri investiţionali, pentru că multe decizii de investiție au o componentă politică, iar capacitatea statului de mobilizare a resurselor diminuează aversiunea la risc a companiilor, de unde și achizițiile numeroase pe plan extern (și la prețuri ridicate) în trecut, dar și planuri ambițioase de investiții. Totuși, și China și-a redus “outward direct investment” în ultimii ani din considerente macroeconomice, dar și forțată de confruntarea în escaladare cu SUA (dar și cu europenii, în mod mai discret).

În același timp, trebuie luat în considerare efectul potențial al răspândirii (sau al spectrului răspândirii) virusului SARS-COV-2 în România. Pot exista efecte majore asupra turismului, mai ales că potențialii turiști se vor teme de neajunsurile preexistente ale sistemului medical românesc. De asemenea, așa cum am menționat, există posibilitatea îngreunării activității economice interne – fabrici care se închid, instituții de stat, universități – mergând (doar în cazuri extreme) până la probleme în aprovizionarea cu bunuri și servicii critice. 

BVBStiri BVB

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Neintrunire cvorum AGA O & E 22.10.2020

PRIMARIA ORASULUI ORAVITA (ORV27) (23/10/2020)

Informare - plati restante aferente emisiunilor de obligatiuni emise de Primaria Oravita & calcul rata dobanda pentru cuponul 26