Update articol:

Arădenii de la Festivalul InTimes Concept în Cartagena

Încă o piatră de temelie pentru evenimentul InTimes, ce va avea loc anul viitor în Arad, a fost pusă prin deplasarea unei echipe formate din Marius Simion, Ciprian Cristea și Marius Porcolean, fondatorul și co-fondatorii InTimes Concept, la grandiosul eveniment “Fiestas de Chartagineses y Romanos”, ce are loc în fiecare an în Cartagena, Spania. Aceștia au purtat focul sacru în cadrul ceremoniei de deschidere a ediției aniversare cu numărul 30, potrivit unui comunicat de presă.

Echipa InTimes Concept a ajuns în Cartagena la invitația oficială lansată de “Federación de Tropas y Legiones de las Fiestas de Carthagineses y Romanos de Cartagena”, prin președintele Jose Antonio Meca Martinez, și a avut parte de o primire foarte călduroasa din partea membrilor federației cât și a autorităților locale, care au pregătit delegației un program zilnic foarte bine structurat.

În baza programului se vor urmări toate părțile importante ale evenimentului, în toate cele 10 zile cât durează acesta. Totuși, vor fi imposibil de cuprins chiar toate actele teatrale, spectacolele, defilările, concertele și alte evenimente mai mici care se desfășoară simultan, în multe puncte din oraș.

Acest eveniment angrenează întreg orașul, pentru reconstituirea istoriei ce îi reprezintă pe localnici. Cartaginezii trăiesc cu trup și suflet acest eveniment, costumați în haine de epocă, transformând-ul într-un eveniment de interes turistic internațional.

Echipa InTimes Concept, împreună cu federația spaniolă de trupe și legiuni (Federación de Tropas y Legiones) și cu confederația europeană a festivalurilor și evenimentelor istorice (Confédération Européenne des Fêtes et Manifestations Historiques), lansează o invitație deschisă către toți arădenii să participe la reconstituirea unei bucăți impresionante de istorie anul viitor, în Arad, la sfârșitul lunii mai.

Mai multe detalii despre evenimentul din Cartagena, împreună cu o sumedenie de imagini și clipuri video, puteți vedea direct pe site-ul federatiei spaniole: http://cartaginesesyromanos.es