-
„Problema democrației nu este existența influenței, ci influența care nu poate fi văzută, contestată și obligată să răspundă.”
-
Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.
Rezumat
Instituțiile constituționale decid formal, dar opțiunile lor sunt pregătite și limitate de relațiile dintre partide, administrație, economie, servicii, presă, universități, organizații civice și actori externi. Studiul urmărește cine definește problema, furnizează informația, redactează soluția, obține acces și beneficiază după implementare. Puterea se măsoară și prin conversia resurselor: bani în acces, expertiză în agendă, vizibilitate în legitimitate și conexiuni externe în avantaj intern.
România prezintă o configurație policentrică, în care cooperarea și competiția coexistă. Convergența unor poziții nu dovedește coordonarea, iar influența nu înseamnă automat captură. Aceasta din urmă cere identificarea unui avantaj particular persistent, a mecanismului care îl protejează și a controlului neutralizat. Folosirea selectivă a acuzației împotriva adversarului poate deveni ea însăși o resursă de putere.
Criza din 2026 dezvăluie dezechilibre mai vechi: interimat prelungit, reprezentare fragmentată, selecție deficitară a liderilor, dependență de expertiză și dificultatea construirii unor majorități durabile. Partidele tradiționale au infrastructură și experiență, dar reproduc patronajul; USR mobilizează resurse civice și profesionale, însă bilanțul guvernării nu confirmă suficient promisiunea competenței; formațiunile suveraniste exprimă nemulțumiri reale, dar trebuie să demonstreze capacitate executivă. Nicio resursă de legitimare nu înlocuiește răspunderea pentru rezultat.
Două ipoteze explicative completează analiza. „Iliberalismul fragmentat” descrie riscul unor centre capabile să blocheze fragmente ale statului fără răspundere pentru întreg. „Înapoierea controlată” rămâne o ipoteză de testat prin repetarea blocajului, stabilitatea beneficiarilor și eliminarea alternativelor fezabile, nu un verdict dedus din simplul eșec. Ambele trimit la dificultatea cetățeanului de a identifica locul efectiv al deciziei.
Integrarea europeană și euroatlantică a oferit securitate, investiții și modernizare. Interesele partenerilor nu coincid însă automat cu prioritățile României. Capacitatea de negociere, evaluare și implementare rămâne o responsabilitate națională. Vulnerabilitatea fundamentală este absența unui Proiect de țară care să lege resursele și alianțele de obiective durabile privind populația, educația, economia, energia, tehnologia, infrastructura și apărarea.
Răspunsul propus este consolidarea capacității proprii într-un pluralism controlabil democratic: transparența influenței și a finanțărilor, amprentă decizională, reguli pentru mobilitatea dintre sectorul public și cel privat, consultare timpurie, administrație profesională, partide deschise și presă independentă. Alegerile și spațiul informațional trebuie protejate prin probe și proceduri contestabile. Un stat capabil să compare interesele și să răspundă pentru alegerea finală poate transforma rețelele de influență în surse de modernizare.
Citiți aici STUDIUL Arhitectura_puterii_in_Romania
| Știri BVB