Update articol:
Proiect de regulament

ASF vrea reautorizarea brokerilor care oferă consultanță de investiții

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat în dezbatere publică un proiect de regulament, care prevede reautorizarea brokerilor care oferă consultanță de investiții, și așteaptă observații până pe 18 octombrie.

Proiectul vine în contextul în care Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare nu mai conține noțiunea de agent pentru servicii de investiții financiare și dispoziții referitoare la prestarea serviciilor și activităților de investiții prin agenți pentru servicii de investiții financiare, potrivit ASF.

Astfel proiectul redactat de ASF, în colaborare cu BNR, stabilește cerințele pe care trebuie să le îndeplinească personalul societăților de brokeraj (SSIF) și al instituțiilor de credit în contextul noilor prevederi.

Conform legii menționate, prestarea serviciilor şi desfăşurarea activităţilor de investiţii se realizează prin persoane fizice, angajate ale S.S.I.F, care îşi desfăşoară activitatea în numele unei singure S.S.I.F. şi care nu pot presta servicii şi activităţi de investiţii în nume propriu.

Conform ASF, în proiectul noului regulament, personalul S.S.I.F. a fost împărțit în trei categorii: “- persoane care prestează serviciul de investiții prevăzut la pct. 5 din Secțiunea A, anexa 1 a Legii nr. 126/2018 (consultanța de investiții) – aceste persoane se înscriu în prealabil Registrul A.S.F.; – persoane care oferă informații privind instrumentele financiare în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 126/2018, așa cum este detaliată această activitate în Ghidul ESMA cu privire la evaluarea cunoștințelor și competențelor – aceste persoane se notifică în prealabil A.S.F. începerii acestei activități; – persoane care prestează servicii și activități de investiții, altele decât cele de mai sus – S.S.I.F. comunică semestrial A.S.F. informații despre acestea, responsabilitatea revenind S.S.I.F. pentru îndeplinirea condițiilor minime impuse prin proiectul de regulament”.

Conform proiectului, persoana fizică care prestează serviciul de investiții prevăzut la pct. 5 din Secțiunea A, anexa 1 a Legii nr. 126/2018 (consultanță), trebuie să urmeze un curs de formare organizat de un organism de formare profesională atestat de A.S.F., care să asigure minimum 30 de ore de curs și care să se finalizeze cu un test de evaluare a cunoștințelor dobândite susținut la Institutul de Studii Financiare.

 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020