Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a stabilit, în cadrul Consiliului Național de Conducere reunit la Drobeta-Turnu Severin, principalele priorități legislative pentru următoarea sesiune parlamentară. Acestea vizează economia, fiscalitatea, reforma statului, educația, transparența și securitatea energetică, potrivit unui comunicat postat pe site-ul formațiunii politice.
AUR susține creșterea plafonului pentru plățile în numerar la 50.000 de lei în cazul firmelor, precum și revenirea treptată la nivelurile de taxare existente înaintea majorărilor din ultimul an: TVA de 19%, cotă redusă de TVA de 9% și impozit pe dividende de 8%.
Pentru sprijinirea capitalului românesc, formațiunea propune și revenirea plafonului pentru încadrarea microîntreprinderilor la 500.000 de euro.
În privința reformei statului, AUR susține un Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, în acord cu voința exprimată de români la referendumul din 2009. Partidul va continua să promoveze și alegerea primarilor în două tururi de scrutin, astfel încât aceștia să beneficieze de o reprezentativitate reală în comunitățile pe care le conduc.
Totodată, AUR propune limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice, pentru a împiedica transformarea unor funcții în poziții ocupate pe termen nedefinit și apariția unor rețele de influență în interiorul administrației.
În domeniul educației, una dintre prioritățile partidului este abrogarea prevederilor care permit organizarea unui examen paralel de admitere la liceu. AUR susține păstrarea unui sistem național și unitar de admitere, cu reguli egale pentru toți elevii, indiferent de liceul la care doresc să ajungă.
Formațiunea va susține, de asemenea, reducerea normei didactice și revenirea numărului de elevi din clase la nivelurile existente înaintea modificărilor introduse prin Legea Bolojan din august 2025.
În domeniul fiscalității, AUR va continua demersurile pentru adoptarea proiectului depus în luna martie privind introducerea unui TVA dinamic la carburanți. Măsura este prezentată drept un mecanism de protecție a populației și economiei în perioadele în care crizele internaționale provoacă majorări puternice ale prețurilor.
Potrivit propunerii, mecanismul ar urma să fie limitat în timp și autoreglabil: TVA de 5% în primele trei luni, apoi de 9%, facilitatea urmând să fie dezactivată automat odată cu normalizarea cotațiilor petrolului.
AUR susține și modificarea Codului fiscal, astfel încât TVA aplicată pentru achiziția primei locuințe să fie redusă de la 21% la 9%.
O altă prioritate legislativă este proiectul privind transparentizarea surselor de finanțare ale organizațiilor non-profit, blocat în prezent în Camera Deputaților, după ce a fost adoptat de Senat. AUR susține că organizațiile care participă la viața publică și influențează dezbaterea publică trebuie să asigure transparența surselor lor de finanțare.
Securitatea energetică reprezintă, de asemenea, o prioritate imediată pentru partid. În acest sens, AUR anunță că va promova un proiect de lege pentru legalizarea funcționării tuturor grupurilor energetice de la Complexul Energetic Oltenia, prin amendarea ordonanței de urgență care prevede închiderea acestora până la 31 august 2026 și trecerea lor în starea de rezervă.
Toate aceste proiecte vor constitui o parte importantă a agendei parlamentare a AUR în noua sesiune, se precizează în comunicat.