Comisia Europeană, care a cerut luni statelor UE să preia migranţi din Italia pentru a ajuta această ţară […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Electricitatea din surse regenerabile de energie a crescut anul trecut în cel mai rapid ritm din ultimele două […]
Ambasada Federaţiei Ruse în SUA a dezminţit marţi orice implicare a Moscovei în atacul informatic ce a paralizat […]
Au fermierii europeni vreo șansă să concureze eficient într-o piață agricolă din ce în ce mai integrată?
Vineri, 7 mai, a avut loc Grupul de Dialog Civil International Agricultural Affairs organizat de DG Agri, dedicat […]
În 2020, piata imobiliară a înregistrat o creștere de 32% a investițiilor, cele mai mari tranzacții de terenuri […]
Virginijus Sinkevičius, comisarul de mediu al Comisiei Europene, „analizează” rapoartele ONG-urilor potrivit cărora Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein […]
Statele Unite au condamnat luni ”cât mai ferm posibil tirurile cu rachete ale Hamas” împotriva Israelului, denunţând o […]
Netanyahu: Hamas a trecut o ”linie roşie”; Israelul va răspunde ”cu forţă” Militanţii palestinieni din Fâşia Gaza au […]
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a lansat un apel luni la discuţii “non-stop” la Viena pentru a realiza […]
Bittnet Systems a primit aprobare din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru utilizarea documentului de înregistrare universal […]
Impact Developer&Contractor a semnat două contracte de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare cu Libra Internet Bank S.A., în […]
Guvernul olandez a acordat subvenţii de aproximativ două miliarde de dolari unui consorţiu din care fac parte Royal […]
Guvernul suedez vrea să închidă aeroportul Bromma, din vestul capitalei Stockholm, pentru ca pe acest teren să fie […]
OUG privind aprobarea acordării unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia, adoptată de Senat
Senatorii au adoptat, luni, proiectul iniţiat de Guvern care are ca obiect de reglementare modificarea OUG nr.21/2021 pentru […]
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a semnat luni ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide […]
Zeci de corpuri neînsufleţite ale unor persoane despre care se crede că au murit de COVID-19 au eşuat […]
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA informează persoanele interesate asupra faptului că, prin Hotărârea nr. 16 […]
Al treilea val a fost deosebit de mortal în țările din Grupul Visegrad. Cele patru ţări din […]
O lume cu emisii reduse de carbon are nevoie de investiţii de 1.700 de miliarde de dolari în minerit
Companiile din minerit trebuie să investească aproximativ 1.700 de miliarde de dolari în următorii 15 ani pentru a […]
Compania Delgaz Grid SA a luat act de decizia Consiliul Concurenței și va achita amenda dispusă în acest […]
Senatorii social-democraţi vor depune amendamente la proiectul legii privind consumatorul vulnerabil, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al […]
Consiliul Concurenței a sancționat compania Delgaz Grid SA, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de […]
Guvernul SUA a declarat starea de urgență duminică târziu, ridicând limitele transportului de combustibili pe cale rutieră, în […]
Compania Chimcomplex , angajatorul muncitorilor uciși în apartamentul din Onești, a fost găsit vinovată de către ITM, fiind […]
Președintele american, Joe Biden, va participa online la summitul Bucharest9. Președintele Klaus Iohannis, gazda evenimentului, a confirmat informația […]
Casa Albă a lucrat în strânsă legătură cu operatorul american de conducte de carburanţi Colonial Pipeline pentru a-l […]
Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice (AECSC) a lansat duminică, de ziua Europei, campania “Plantăm pentru […]
Indicii Dow Jones şi S&P 500 au încheiat tranzacţiile de vineri la niveluri record şi în creştere pe […]
Imaginile ursului ucis „Arthur” din România au provocat indignare în toată lumea, scrie cotidianul austriac Kronen Zeitung. Se spune că vânătorul […]
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a denunţat vineri abordările americane şi europene în privinţa multilateralismului, despre care […]
Achilleas Kanaris, CEO Vodafone Albania, a fost desemnat CEO al Vodafone România, începând cu 1 iulie 2021, și […]
SGG (…) va transmite eventuale observaţii sau clarificări în termenele prevăzute de lege la documentele supuse aprobării AGOA, […]
Claudiu, chiar dacă Președintele și Premierul au fost de data asta indulgenți cu tine, aștept să vedem instant […]
În data de 6 mai 2021, Consiliul de Administrație al Electrică l-a ales pe dl. Iulian Cristian Bosoancă […]
La 35 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl din Ucraina, care a determinat cel […]
Prin decizia luată în februarie 2021 în Comitetul ELI ERIC (Extreme Light Infrastructure – European Research Infrastructure Consortium), […]
Unitatea 2 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând de duminică, 9 mai, desincronizarea […]
La peste un an de la declanşarea pandemiei în România şi trecerea la un regim de muncă de […]
Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat că Occidentul trebuie să fie “foarte atent” în legătură cu […]
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil comportament anticoncurenţial al unor companii care îşi desfăşoară […]
